Feeds:
Articole
Comentarii

Am primit zilele astea prin poştă ultimul număr al revistei semestriale de cultură InterArtes, în care este publicat si articolul acesta al meu despre călătoria la Auschwitz! Mulţumesc, Daniela Varvara, provocarea şi încurajarea ta mi-a dat aripi atunci! Încă le am, uneori şi zbor cu ele!

Dana SisoEva

2015-08-31 10.31.07

(materialul l-am scris pentru o revistă, la cererea unei prietene)

Au trecut deja câteva săptămâni de la întoarcerea mea din vizita făcută la Auschwitz. Cele cinci-şase ore petrecute pe teritoriul fostului lagăr de concentrare au fost mai greu de suportat decât cele cinci zile de pedalat, cu aproape 100 de km pe zi. Nopţi la rând m-am visat plimbându-mă printre oameni înfometaţi, chinuiţi, cu teama morţii întipărită pe feţele palide şi fără viaţă. Orice pregătire psihică pentru ce aveam să întâlnesc acolo s-ar fi dovedit, cred, zadarnică.

Mi-am amintit, în Polonia fiind, de un fragment din cartea lui Evgheni Vodolazkin, „Laur”: „Ieşind din Cracovia, caravana o luă de-a lungul Vistulei. Fluviul nu era încă lat aici. Şerpuind împreună cu el, ajunseră la târguşorul Oswiecim. Ambrogio spune: <Crede-mă, Arseni, peste veacuri locul acesta va trezi groază. Povara lui se simte de-acum.>” Povara locului se simte încă,

View original post 1,532 more words

IMG_20160815_115126

Azi aveam de gând să ies cu bicicleta, pentru antrenamentul zilnic, la trei fix, aşa că m-am întins să mă odihnesc şi l-am rugat pe fiul meu să mă trezească după jumătate de oră. De obicei atât îmi ajunge pentru odihna de după-amiază, dar de data aceasta nu am putut să mă ridic din pat decât mult mai târziu. Ce s-a întâmplat cât am dormit eu? Au fost trăsnete şi fulgere, care i-au speriat un pic pe copii (nepotul meu e la noi în vizită pentru câteva zile), dar eu nu am auzit nimic. Puţin confuză mă pregătesc să plec – era trecut de ora 4 -, dar începe să picure şi ezit. Când ies pe uşa blocului plouă de-a binelea, aşa că îmbrac pelerina pregătită pentru o aşa vreme. Curând însă norii sunt împrăştiaţi şi  iese soarele, trecuseră abia câteva minute. Atât? Dar pe drumul spre Boş sunt încă bălţi mari şi pe alocuri curg şiroaie de apă tăind şoseaua. Realizez că Domnul m-a cufundat într-un somn adânc pentru a-mi zădărnici planul şi a mă ţine departe de furtuna ce s-a dezlănţuit din nou prin satele ce-mi sunt dragi şi pe care le traversez săptămânal cu bicicleta.

Mi s-a întâmplat de multe ori să văd cum Dumnezeu m-a ferit de nenorociri mari sau neplăceri mici, punând tot felul de piedici înaintea mea sau arătându-mi altă cale. Şi cred că la fel a fost şi sâmbătă, în drumul spre Orăştie. Omul de pe bicicletă, care neîntrebat mi-a dat informaţii privind drumul pe care aveam să merg, a fost un alt trimis (înger?) înaintea mea! Când am ajuns la prima intersecţie, Continuă să citești »

 

IMG_20160813_092759

Intrarea în Geoagiu-Băi

Fiecare călătorie cu bicicleta îşi are povestea ei, ţesută din frumuseţi ce-ţi răsar înainte cu prospeţimea lucrului văzut, auzit sau mirosit pentru prima dată (marginile ascuţite ale unui colţ de stâncă sau tremurul unei păpădii, ţipătul de uliu sau foşnetul frunzelor uscate, parfumul unei flori de soc sau mirosul pământului reavăn), temeri şi obstacole de care te laşi copleşit dar pe care în cele din urmă le depăşeşti, gânduri cu care pleci la drum să le macini prin rotirea pedalei. Ce biciclist nu s-a lăsat furat de contururile mereu legănate, trasate pe asfalt de razele soarelui ce se strecoară printre frunze bătute de vânt? Cine nu a simţit cum gândurile negre ce se adunaseră în jurul lui precum norii ce aduc furtuna sunt destrămate de o Mână nevăzută ce adună totul într-un ghem luminos? Din stropi de bucurie, lacrimi şi îngrijorări făcute bucăţi, la venire, omul întors din călătorie frământă o pâine, pe care uneori o mănâncă înaintea Domnului singur, alteori o împarte cu alţii.

Anul acesta am făcut 44 ieşiri cu bicicleta, am parcurs 1500 km, cu 22.ooo m diferenţă de nivel, şi e puţin faţă de anul trecut. Nu că le-am numărat, ele sunt notate pe Strava, programul prin care înregistrez activitatea mea sportivă. Unele mi-au dăruit alinarea şi odihna de care aveam nevoie atunci, altele sunt momente nepreţuite, adevărate izvoare la care mă întorc să mă adap, ca să capăt puteri! Dar să revin la povestea de sâmbătă, una specială, făcută cu gândul la copiii cu boli terminale şi părinţii acestora, îngrijiţi de personalul Fundaţiei Hospice Emanuel.

Nu norul este veşnic/ Ci soarele-i acel/ Ce-nvinge şi rămâne/ Stăpân în urmă el”, cântam, în timp ce pedalam înainte prin ceaţa rece de dimineaţă. Nici n-am observat când s-a înseninat, am zărit doar turnul însorit al unei biserici Continuă să citești »

IMG-20160815-WA0000

Pentru că mai mulţi m-au întrebat despre ziua de sâmbătă, în care am pedalat 200 km pentru Hospice Emanuel, m-am gândit să scriu câteva cuvinte. În primul rând vreau să mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine: grupul e format din oameni pe care îi cunosc bine şi oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată, dar aduşi de Dumnezeu împreună pentru a-mi fi încurajarea şi sprijinul de care aveam nevoie. Fie că au dăruit, fie că s-au rugat, fie că doar s-au gândit la mine şi mi-au scris apoi gânduri bune: niciunul din gesturi nu a fost zadarnic, vă asigur, şi a contribuit la reuşita şi recuperarea mea de după. Şi mă bucur când mă gândesc că toţi suntem acum parte a lucrării ce se face la Hospice Emanuel pentru copiii cu boli terminale şi părinţii acestora. Şi că Dumnezeu, care vede în ascuns, nu va trece cu vederea contribuţia nimănui!

Deci: după o noapte de nesomn (aşa cum anticipam, ştiam că nu am să pot dormi din cauza emoţiilor), ceasul a sunat la ora 6. M-am sculat cam fără chef, încercând să-mi amintesc ce am de făcut înainte de plecare: spălat pe dinţi, mâncat, pregătit bidoanele cu apă (şi vitamine, calciu şi magneziu)… Ian mi-a coborât bicicleta, mi-a făcut o poză în faţa blocului (în care nu prea am reuşit să zâmbesc), mi-am pornit Strava, şi am plecat. După prima curbă am oprit brusc: Continuă să citești »

M-am hotărât: voi pedala sâmbătă, 13 august! Abia aştept! Pentru 200 euro trimişi pentru Hospice Emanuel, vor parcurge 200 km. Va fi greu,  va fi dincolo de orice performanţă a mea de până acum (îmi vine să scriu că şi dincolo de puteri, mă rog să nu fie aşa), dar voi înainta cu gândul la copiii ce beneficiază de serviciile Fundaţiei Hospice Emanuel din Oradea, copii diagnosticaţi cu boli terminale. Cu gândul la părinţii ce-şi numără zilele ce le-au mai rămas alături de pruncii lor, aşa cum eu voi număra km, şi orele pe care le am la dispoziţie, până la împlinirea celor 24. Cei care nu ştiţi despre ce e vorba, am scris aici despre Campania „Cele mai lungi zile pentru cele mai scurte vieţii…”.

Hospice

Când am luat decizia de a participa la campania de strângere de fonduri şi a mă alătura celor care pedalează pentru Hospice Emanuel, nu ştiam dacă voi găsi sponsorizare. Copiii mei au renunţat la alocaţiile lor pe două luni, ei au fost primii susţinători! Când am făcut publică decizia mea, m-am angajat oarecum să plătesc diferenţa de bani, în cazul în care nimeni nu mi s-ar mai fi alăturat.

Dar din nou am fost surprinsă de modul în care Dumnezeu potriveşte lucrurile. Un prim sponsor, o prietenă, Continuă să citești »

cruceru1

Cine a urcat vreodată pe un munte ştie că, foarte adesea, nu poţi înainta direct spre vârful pe care începi să-l zăreşti înaintea ta. Eu am încercat, şi a trebuit să mă întorc din drum. Pentru a ajunge sus trebuie să urmezi o cărare şerpuitoare, cotită, pe un traseu marcat ce, de multe ori, arată singurul loc prin care se poate trece. Dr. Marius Cruceru ne propune un astfel de parcurs în înţelegerea textului biblic: ocolitor (pieziş, nu pieptiş), concentric chiar, pentru a găsi punctul de intrare ce, odată întrezărit, ademeneşte spre înălţimi pe care ne aşteaptă Tatăl. Procesul aceasta anevoios dar luminat prin sclipiri ce vin de la Duhul Domnului, de căutare a indiciilor şi înconjor al textului, capătă o denumire ce va rămâne consacrată unui anumit tip de abordare: periegeza!

Cartea al cărei autor este, „Înconjurând Muntele Fericirilor: o abordare periegetică a Predicii de pe Munte”, apărută la Ratio et Revelatio în 2013, e un comentariu al predicii Domnului Isus, pe care  o avem înregistrată în Matei 5-7. Se deosebeşte de alte lucrări pe aceeaşi temă, exegetice sau omiletice: e un altfel de manual, un „vademecum de periegeză”, şi un în-drumar mai apropiat de literatura mistică. Scrierea s-a născut „după ce s-a împlinit ultimul pas exegetic: verificarea prin predicare şi ascultare în faţa Comunităţii Duhului” (p. 10). S-a dorit a fi un material uşor de parcurs pentru oricine, dar cred că cele două capitole ce reprezintă introducerile la prima şi respectiv a doua ediţie împart cititorii în două categorii (precum predicile şi pildele Domnului): de-o parte sunt cei care îşi doresc arzător a începe urcuşul şi sunt dispuşi a pune în desagă echipamentul necesar pentru aceasta (metoda nouă de abordare, termeni noi sau vechi ce se cer re-definiţi, informaţii privind contextul, ce trebuie avute în vedere), şi de altă parte sunt Continuă să citești »

 

Hospice

sursa: Hospice Emanuel

Despre ce este vorba? Prof. Marius Cruceru, alături de care am pedalat din Oradea spre Auschwitz anul trecut, în ceea ce am numit Pelerinaj în memoria Annei Frank, a lansat o provocare pentru toţi prietenii lui atleţi şi ciclişti (mă bucur să fac şi eu parte din categoria asta, de fapt din ambele!), cerându-le să se implice în strângerea de fonduri pentru Hospice Emanuel din Oradea, în perioada 21 iunie – 1 septembrie. Cum? Pedalând, alergând, escaladând munţi. Ce poate fi mai frumos? Dar încă ceva: motivându-şi rudele, prietenii şi cunoştinţele a dona bani. Ce poate fi mai greu? Şi totuşi, Continuă să citești »

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 223 de alți urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: