Feeds:
Articole
Comentarii
toti-9

La plecarea din Vărmaga

A trecut mai bine de o săptămână (una grea, prima din noul an şcolar) din ziua în care am pedalat încă o dată pentru Hospice Emanuel. Sâmbătă, 10 septembrie, am parcurs 100 km alături de familia mea şi familia Reştea, pentru a atrage atenţia asupra nevoilor centrului de îngrijire paliativă din Oradea. Mulţumim celor care au făcut ca efortul nostru să nu fie zadarnic, deşi am putea spune că doar km copiilor au fost acoperiţi de dărnicia celor care ni s-au alăturat (asta înseamnă că încă ne-aţi putea bucura donând în contul pe care îl găsiţi aici). Cine sunt copiii? Elias Reştea (10 ani), Natan Sisoev (11 ani), Filip Reştea (12 ani), Dora Sisoeva (13 ani) şi Ruben Reştea (16 ani). Toţi au bifat suta la sfârşitul zilei, cu sau fără cont pe Strava, cu sau fără baterie la telefon (ca în cazul Dorei, căreia ultimii km nu i-au fost adăugaţi), înregistrând recorduri personale.

Domnul va purta de grijă

După cum vă scriam, m-am pregătit să pedalez pe bicicleta Dorei, deloc potrivită pentru o asemenea cursă lungă şi foarte incomodă pentru mine. Mă gândeam cu groază la asta. La un moment dat am vrut să alerg cei 100 km: mi-am calculat timpul necesar (aveam nevoie şi de câteva ore din noapte), mi-am planificat pauzele, traseul… Citește în continuare »

Azi 100 de copii (acesta e numărul fix al celor înscrişi) s-au prezentat la festivitatea de începere a noului an şcolar în clădirea Bisericii „Sfânta Treime” din Deva. Cu flori, cu emoţii, cu chef de joacă, cu trenul acela ce pleacă spre Franţa pentru a aduce din nou, peste un an, vara şi vacanţa mare. Deocamdată i-a lăsat pe copii la noi, să mai înveţe câte ceva! Bănuiesc eu că au început să se plictisească de statul pe-acasă, dar şi de umblatul aiurea, pe alte meleaguri! În orice caz: noi, profesorii, suntem convinşi că toate lucrurile îşi au vremea lor (că aşa scrie în Carte) şi ne-am pregătit a-i întâmpina cu bucurie şi entuziasm!

Pentru cei care încă nu ştiţi prea multe despre Şcoala Primară „Samuel”, cred că merită să redau aici viziunea conducerii pentru această instituţie, aşa cum a fost formulată încă de la început, pentru că spune mult: formarea generaţiilor viitoare de oameni, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, oameni cu competenţă profesională şi integritate morală, care să aibă un impact pozitiv în dezvoltarea societăţii româneşti. Samuel, personajul biblic de la care şi-a primit şcoala numele, a fost un om ales şi chemat de Dumnezeu, încă pe când era un copil, pentru a juca un rol important în istoria poporului Său, aducând binecuvântare peste cei din jur. Ne gândim că Dumnezeu pregăteşte „Samueli” şi pentru ţara noastră, oameni cu influenţă, care să schimbe destinul naţiunii şi să aducă schimbarea pe care ne-o dorim. Ne uităm cu drag spre absolvenţi şi aşteptăm lucruri mari. Sunt, după socoteala mea, mult peste 1000 de copii. Grădiniţa va împlini anul acesta 20 de ani de la înfiinţarea ei, şcoala deschizându-şi porţile mai târziu, în 2004.

Ieri la festivitate au vorbit Citește în continuare »

Hospice

Ne pregătim pentru ziua de mâine, când vom pedala împreună (noi patru şi familia Reştea, cinci la număr), ca parte a campaniei de strângere de fonduri „Cele mai lungi zile, pentru cele mai scurte vieţi!„. Avem de acoperit 350 de km, potrivit dărniciei apropiaţilor şi cunoscuţilor. Pe deasupra, mai am nişte promisiuni de sponsorizare de la o prietenă, încă nu ştiu despre câţi bani e vorba (deocamdată 20 lire). Dar noi vom face mult mai mult: planificăm să pedalăm 100 km fiecare! Cinci dintre noi sunt copii între 10 şi 16 ani. Faceţi ca efortul nostru să nu fie zadarnic!

Plecăm dimineaţă la ora 8, de la Vărmaga. Ne îndreptăm spre Uroi, apoi Geoagiu, şi urcăm în Geoagiu Băi, unde vom face pauza de prânz. Ne vom întoarce pe un drum mai ocolit, ca să putem bifa suta. Pare simplu? Totul depinde de antrenament, biciclete, şi alţi câţiva factori (vreme, starea de sănătate)!

Dacă am emoţii? Da! Nu pentru că 100 km ar fi mult pentru mine, ci pentru că sunt mulţi pentru copii, şi foarte mulţi pentru fiica mea. Apoi: pentru că voi pedala pe bicicleta Dorei, ceea ce nu va fi deloc uşor. Dar ştiţi citatul acela ce-i aparţine lui A. Einstein: „Viaţa este ca mersul pe bicicletă. Pentru a-ţi menţine echilibrul trebuie să continui să mergi înainte!„? Eu mă gândeam: unii au o bicicleta proastă, grea, defectă, dar trebuie să pedaleze, altfel vor cădea! Înaintează încet, cu mare efort, potrivit cu ceea ce le-a fost dat. E vorba de oameni care au trecut prin experienţe dureroase (deces în familie, boală), de cei care sunt vitregiți de soartă şi trăiesc în sărăcie, de persoane cu dizabilităţi (de un fel sau de altul, înnăscute sau dobândite), de cei suferinzi şi neputincioşi. Citește în continuare »

Când ajung să vorbesc cu oamenii despre drumurile făcute şi km pedalaţi, adesea mă întreabă ce bicicletă am. Ieri mi-a arătat cineva una de 1000 de euro. A insistat să o încerc, să văd ce uşor merge, dar nu m-am lăsat convinsă. De ce să-mi fac inimă rea? Bicicleta mea a costat 100 euro. Pe ea am pedalat aproape 2000 km vara asta, şi pe ea am pus-o în slujba altora, participând la campania de strângere de fonduri pentru clădirea Fundaţiei Hospice Emanuel. Morala? Cel care a primit mai puţin să nu se lase ispitit să renunţe la a-şi pune talantul în negoţ!

Ce au ai mei a costat mai puţin de 50 de euro. Bicicleta Dorei merge greu, abia se pot schimba vitezele, de aceea sâmbătă va pedala pe a mea. Eu voi încerca pe a ei, dacă nu găsesc una de împrumut. Dar nu e uşor să ceri aşa ceva, iar prietenii la care aş fi îndrăznit fără probleme locuiesc departe de Hunedoara! Şi apoi, nici nu e nevoie! Dumnezeu ştie cât are şi cât poate fiecare. El va primi puţinul pe care vom reuşi să-L realizăm sâmbătă, mai mult în semn de solidaritate cu familiile îndurerate ce se bucură de serviciile centrului, dar şi cu personalul, oamenii extraordinari care lucrează acolo. Vă puteţi pune o clipă în locul lor? Vă imaginaţi ce înseamnă să ai o asemenea slujbă? Citește în continuare »

IMG-20160817-WA0001

Înaintea ultimilor 10 km

Nu v-am scris toată povestea despre ziua de sâmbătă, cea în care am pedalat 200 km. Am fost plecată o săptămână în tabăra pentru copii cu autism, la Vărmaga, şi acolo am trăit alte experienţe extraordinare, iată că nu mai pot ţine pasul cu relatarea lucrurilor ce m-au marcat! Şi ne-spuse la timp, unele istorii îşi pierd farmecul şi strălucirea, reluarea lor nu-i lucru uşor!

Dar să încerc (aici e prima parte, a doua şi a treia): când Dora m-a trezit, după fix 20 de minute, am crezut că e dimineaţa aceleiaşi zile şi, socotind după lumina ce-mi inunda încăperea, că se făcuse târziu! Încercam să ghicesc ce oră ar putea fi, de-a dreptul speriată şi confuză, în vreme ce încet, încet, mi-am amintit că deja trecuse jumătate de zi şi pedalasem jumătate din drum, adică aproape 100 km. Oarecum uşurată, dar nu cu uşurinţă, m-am ridicat din pat. Aveam un sfert de oră până la 2, când planificasem să pornesc din nou la drum! Nu mă puteam decide asupra traseului, Citește în continuare »

Ştiu câţiva biciclişti care ar pedala bucuroşi pentru câte cauze vreţi, dar nu pot apela la prieteni şi cunoscuţi pentru sponsorizare. Şi asta chiar dacă nici un leu nu ajunge la ei, ba încă trebuie să mai cheltuie din banul lor pentru drumul ce-l vor parcurge! Şi nu puţin! Mărturisesc că mi-a fost tare greu s-o fac, acum câteva săptămâni, când am decis că nu pot sta departe de campania de strângere de fonduri pentru Hospice Emanuel. Dar până la urmă e şi acesta un exerciţiu de smerenie şi de mare curaj, nu-i aşa? Să înfrunţi dispreţul unora, nepăsarea altora…

Dar lucrurile pot fi privite şi altfel: eu cred cu tărie că oferindu-le oamenilor posibilitatea de a se implica le fac o mare favoare. E ca şi cum le-aş oferi ocazia de a investi puţinul lor în ceva ce va rodi nespus, chiar dacă nu ştiu unde şi când. Cred cu tărie asta! De aceea nu mi-e ruşine (sau mi-e puţin, dar îndrăznesc) să vă provoc din nou, pe cei care nu v-aţi implicat până acum Citește în continuare »

hospice2

Am scris azi-dimineaţă despre decizia de a pedala din nou pentru Hospice Emanuel, motivată şi de dărnicia celor sensibilizaţi de gestul meu de acum câteva săptămâni. Mai am 350 euro care trebuie acoperiţi, adică 350 km de parcurs. Şi am decis să nu ii fac singură, în mai multe zile (cu toate că aş putea), pentru a oferi şi altora satisfacţia de a lua parte la această campanie de strângere de fonduri. Mă vor însoţi Ian şi Natan (soţul şi fiul), şi încă 5 prieteni, toţi făcând parte din aceeaşi familie (2 părinţi şi trei copii). Deocamdată!

Am citit iar despre holocaust şi despre oameni frumoşi care au salvat, cu preţul vieţii lor, copii de evrei. Vizita la Auschwitz m-a făcut atât de sensibilă în faţa acestor istorii, şi cred că datorită lor sunt atât de receptivă la nevoia centrului pentru copii cu boli terminale. Nu-i pot salva pe cei deja trecuţi din lumea noastră, nu-i pot salva nici măcar pe cei grav bolnavi şi suferinzi care sunt încă printre noi, dar pot (da, pot) să pun o cărămidă la clădirea în care sunt îngrijiţi şi să le fac ultimele zile frumoase!

Nu ştiu dacă vă pot motiva să dăruiţi din bănuţul muncit cu trudă. V-aş îndemna Citește în continuare »

%d blogeri au apreciat asta: