Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Iunie 2012

Olimpiada altfel

Orice-ar zice alții, eu susțin că subiectele de la olimpiada biblică din anul acesta nu au fost ușoare și pun pariu (sau nu e voie?) că luând la întâmplare zece membrii din orice biserică (baptistă, se-nțelege) nu ar obține niciunul mai mult de jumate din punctajul maxim (eu aș obține, dar am văzut deja întrebările, am corectat răspunsurile… o perioadă o să-mi mai amintesc). E adevărat, copiii au avut marea parte a întrebărilor și timp suficient de pregătire. E adevărat, versetele puteau fi memorate în decursul celor câteva luni de când s-au anunțat cerințele și data examinării. Și… da, e adevărat că au fost copii care au obținut punctajul maxim, deci se putea atinge o asemenea performanță. Totuși, a fost greu, oare câte ore de muncă au stat în spatele realizărilor lor? Și câte nopți de dinainte de olimpiadă… pardon, nu e vorba de studenți, copiii ăștia încă nu știu că se poate învăța în ultimele zile care se lungesc considerabil dacă folosești și orele de somn. Sau se scurtează? Nu are relevanță, (mai mult…)

Anunțuri

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: