Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Septembrie 2012

Fără portocale

Azi a fost ultima zi în care am umblat cu semnele de începător, portocalele, lipite de parbrizul și respectiv luneta mașinii, s-a împlinit un an de când am permis de conducere. Uitându-mă în urmă, pot zice că am adunat ceva experiență, adevărul e că am condus câteva mii  de Km. Și am învățat multe lucruri utile, chiar și unele care nu țin strict de circulația rutieră, și mai mult: câte ceva despre mine. 

Dar am avut și de pierdut: mi-am format repede un obicei rău, acela de a încălca regulile, de parcă ar fi vorba doar de a nu fi prins că nu le respecți. Mă întreb dacă un astfel de comportament nu va fi trasferat, fără să vreau, și în alte domenii ale vieții, și dacă nu voi da un exemplu rău copiilor, nu privitor la felul în care conduc, ci la felul în care ar trebui să se raporteze la reguli în general.

Well, acum că nu mai am portocalele pot merge cu viteză mai mare, dar… da, chiar și așa, tot nu mă încadrez în limita fixată pentru fiecare drum în parte!

Anunțuri

Read Full Post »

A fost o dată, şi de-astă dată, ca în fiecare biserică şi în fiecare generaţie, un om foarte bisericos. Nu lipsea de la nici o adunare, era foarte atent la fiecare predică, şi pentru că îi ştia mai pe toţi enoriaşii nu era foarte greu pentru el să înţeleagă cui se aplică fiecare mesaj transmis de pastor. Uneori se şi asigura că cel vizat a înţeles despre cine era vorba, sugerându-i acestuia aplicaţia corectă.

Au trecut anii, şi omul nostru s-a schimbat, dar nu şi-a dat seama pentru că nu avea oglindă să-şi privească chipul. A decis cu mult timp în urmă că nu-i este necesară! Acum însă arăta hidos: nu mai avea urechi de auzit, în locul lor crescuse ceva asemănător cu două antene (mai mult…)

Read Full Post »

Străin între străini

Bunicul meu se numea Străin, tatăl lui la fel şi cine ştie câţi înainte de el. Dar mă gândesc la primul din această familie, cel căruia i-a fost dat acest nume (sau şi l-a luat singur?): o fi fost venit de prin alte meleaguri? Era un străin pentru toţi cei din jur? L-a durut asta sau a fost mândru că aparţine altor locuri şi comunităţi?

Am locuit ca străină timp de 10 ani în Rusia, soţul meu e un străin aici în România, suntem amândoi încă străini între nişte oameni care au amintiri comune ce coboară în timpurile studenţiei sau chiar copilăriei. Nu, nu m-a durut că eram privită ca o străină în Siberia, m-a durut când mă întorceam „acasă” şi mi se spunea „rusoaico”. Eram deci străină printre ai mei (nu-mi explicaţi că nu asta au vrut să-mi zică, ştiu), dar atunci pentru cine nu eram?

De fapt, dacă e să ne gândim bine, pentru marea parte a oamenilor de pe glob suntem străini, şi asta nu-i o problemă. Ceea ce doare e când oamenii pe care i-am privit ca apropiaţi (poate au fost, sau poate doar noi am crezut asta) nu ne (mai) privesc ca parte a grupului lor, a comunităţii lor. Ne doare când cei pe care-i socotiserăm a fi „ai noştri” s-au înstrăinat de noi. Înstrăinarea doare!

Read Full Post »

„Necunoscutul”(2011) ridică mai multe întrebări a căror răspunsuri rămân necunoscute, întrebări ce privesc identitatea şi posibilele noastre reacţii în situaţii limită. Şi haideţi să vă lămuresc, dacă nu mă credeţi că e chiar greu de găsit o rezolvare: gândiţi-vă ce aţi face dacă după ce aţi ieşi din comă în urma unui accident aţi descoperi că nimeni nu vă ştie şi chiar mai mult, că cineva v-a furat identitatea? Ideea nu e nouă, în „Ziua a şasea” Arnold Schwarzenegger descoperă că altcineva care-i seamănă perfect (era clonul lui) i-a luat locul în casa şi familia sa, iar Sandra Bullock descoperă în „The Net” (1995) că o altă femeie îi poartă numele şi ocupă postul deţinut de ea. Dar cei doi nu au la îndemână soluţiile pe care eroul din „Taken”(2009), Liam Neeson, le deţine. În acest din urmă film personajul principal terorizează întreaga Franţă în încercarea de a găsi răpitorii fiicei lui, oferind un spectacol care s-a vrut a fi reluat în „Necunoscutul”: luptă corp la corp, (mai mult…)

Read Full Post »

M-a alungat ploaia

După cinci zile într-o tabără de corturi la vreo 250 Km de Hunedoara, fără Ian, cu copiii, am apucat-o şi pe cea de vineri, în care aveam să-mi iau rămas bun de la ceilalţi. Planificasem să plec spre casă după ora 5, dar nu mai târziu de 6. De dimineață am început să dezumflu saltelele și să înghesui hainele murdare în rucsace, genți și două pungi de gunoi (asta pentru că nu au mai încăput înapoi așa cum le-am adus, poate că din cauza cauza murdăriei de pe ele?).

Pe la ora prânzului a început să tune, să fulgere, norii au acoperit cerul amenințând să-mi ude cortul care abia se uscase. Și asta vreo trei ore, în care am ezitat să-l demontez, gândind că nu voi termina de împachetat și va începe să picure. Până la urmă, am vrut să mă scap și de ultima grijă (mai mult…)

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: