Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Octombrie 2012

Am predat cândva, în Yakutsk, un curs de etică creştină şi-mi plăcea să aduc în faţa studenţilor tot felul de dileme morale a căror rezolvare o căutam împreună, încercând să găsim principii biblice relevante cazului şi să ajungem la o modalitate de aplicare a lor, în situaţia dată. Momentul greu pentru mine a venit când cineva mi-a adus înainte o problemă ridicată de o scenă dintr-un film pe care îl văzusem cu ceva timp în urmă, dar a cărei dilemă nu am sesizat-o. M-am gândit mult înainte de a da un răspuns (nu, nu câteva minute, sau ore, ci zile la rând), eram disperată nu pentru că se cerea să vin cu o rezolvare ci pentru că eram pe punctul de a recunoaşte că sunt situaţii în care a treia alternativă nu există, în care trebuie pur şi simplu să alegi răul cel mai mic, încălcând una din poruncile divine. Eram pe punctul, dar nu am făcut-o, am găsit o ieşire dar nu sunt prea sigură că am fost suficient de convingătoare pentru studenţii mei şi mă trezesc uneori încă formulând răspunsul. Dar despre asta altă dată!

Filmul „Jocurile foamei” mi-a plăcut doar în măsura în care mi-a oferit o nouă provocare de a rezolva o altă dilemă etică, cea în care Katniss şi Peeta se aflau. Copii gladiatori într-o altfel de arenă, reality-show-ul, trebuie să aleagă între a-şi ucide rivalii și a renunţa la cei dragi care aveau nevoie de ei şi de victoria lor, a renunţa la lupta împotriva răului din cultura şi societatea Panemului. Alegerea e între (mai mult…)

Read Full Post »

31 octombrie, pe la 6 dimineaţa

De obicei dorm greu şi nu mă deranjează zgomotele din timpul nopţii, nici măcar din timpul dimineţii. Acum însă aud motorul maşinii, şi nu-mi dau seama dacă el m-a deşteptat sau eram deja trează. Ştiu şi sunt sigură că e vorba de maşina noastră, dar de ce să vină ei, părinţii mei, atât de devreme la noi, şi de ce azi, şi tatăl meu era în spital, de ce… Încerc să găsesc un răspuns, am nevoie rapid de el înainte de a vedea cine intră pe uşă. Aud cheia ce deschide iala mare a porţii, numai mama mea poate fi, dar cine să fi condus maşina? Deschide şi uşa de la casă, intră ca o furtună (mai mult…)

Read Full Post »

30 octombrie 1987, pe la 7 seara

Venisem la biserică, împreună cu fratele meu, stau în primele rânduri împreună cu alţi copii şi pentru că e frig îmi păstrez pe mine geaca de fâş roşie, cumpărată recent. Cineva pregăteşte lămpile cu petrol, s-a luat curentul, se pare că poporul e risipitor şi nu a învăţat încă suficient de bine să facă economie, deci astfel de măsuri sunt iarăşi necesare. Puţin neobişnuit, deşi nu e pentru prima dată când stăm pe întuneric iar ochii ne sunt atraşi de flacăra albastră ce devine tot mai mică pe măsură ce fitilul se consumă. O nelinişte pune stăpânire pe mine, vreau sa plec mai repede, dar nu ştiu unde şi de ce mă grăbesc. Întuneric, frig, şi mai e şi drumul care ne ia vreo 40 de minute ca să ajungem acasă.  Pe la 9 mâncăm la lumina lumânării (mai mult…)

Read Full Post »

Îmi place toamna! Ieri am adunat, împreună cu copiii de la Centru, frunze de toate mărimile și culorile, pădurea ascunde atâtea frumuseți, pe lângă ele aș fi trecut nepăsătoare dacă nu ar fi trebuit să decorăm sala pentru sărbătoarea de duminică. Pe măsură ce găseau frunze neobișnuite prin coloritul lor, copiii deveneau tot mai fascinați de ceea ce găseau în cale, încântarea și-o exprimau arătându-mi orice nouă descoperire și făcând aprecieri privind aspectul unic al fiecăreia. Încă mai văd frunze când închid ochii!

Întotdeauna mi-a plăcut toamna! Culorile ei erau culorile zilei mele de naștere, îmi plăcea să cred că natura se pregătea pentru sărbătoarea mea. Oare nu de-aia înfloreau și crizantemele din grădină? Mă aplecam să le miros, era mirosul aniversării mele, prevesteau apropierea ei, Dumnezeu se îngrijea ca totul să fie gata până pe 17.

Dar au fost acei 10 ani în care nu a mai venit toamna, sau mai precis nu toamna așa cum o știam eu. Nici frunze frumos colorate, nici crizanteme, cenușiul orașului era alungat la începutul lunii octombrie de fulgii ce până la urmă reușeau să-și mențină culoarea și chiar să schimbe nuanța închisă a ceea ce părea o peliculă dintr-un film rusesc vechi (mai mult…)

Read Full Post »

Fără îndoială, una din cele mai mari binecuvântări ale lui Dumnezeu pentru mine sunt prietenii mei. Nu e greu să urmezi învățăturile Scripturii când ai astfel de modele de dăruire și prețuire în jurul tău. Textul de mai jos l-am scris cu mulți ani în urmă, adevărurile prezentate în Cuvânt sunt valabile peste veacuri, îmi dau însă seama acum că lăsată singură nu aș fi reușit să recunosc valoarea și frumusețea din oamenii pe care i-am întâlnit, și nici nu aș fi reușit să ofer suficient pentru a mi-i apropia. Îmi dau seama că i-am primit de la Cel Care face daruri alese. Nu eu i-am ales, nu eu i-am găsit, El mi i-a scos în cale, iar dragostea ce mi-o poartă ei e cu totul de neexplicat. Mulțumesc, Doamne, mulțumesc și vouă, celor care m-ați învățat ce înseamnă iubirea!

_____________________

Cartea Proverbe e o colecție de îndemnuri, ziceri, proverbe, ce au în vedere aspecte practice ale vieții de fiecare zi. Reiese clar din primele versete că vizat e în special naivul, neexperimentatul (”… ca să dea celor neîncercați agerime la minte, tânărului cunoștință și chibzuință” – 1:4), dar cartea se adresează și celui considerat înțelept (”…să asculte însă și înțeleptul și își va mări știința, și cel priceput, și va căpăta iscusința” – 1:5), pentru a-și adăuga la comoara de cunoștințe acumulate. Dacă omul naiv e cel care poate fi ușor înșelat de alții și nefiind prevăzător calcă în cursele ce i se întind, atunci cartea Proverbe (mai mult…)

Read Full Post »

A fost într-o toamnă, în octombrie, cu puțin timp înainte de ziua mea… dar ce scriu eu? Pe-atunci ziua mea era iarna, mi-amintesc că pășeam încet în drum spre casă și priveam stratul gros de zăpadă pe care lăsam imprimate urmele pașilor mei, urme vizibile în această perioadă a anului. A, nu, nu s-a schimbat data zilei mele de naștere, doar anotimpul. Iar în acel an, de care vă povestesc, nici n-am avut toamnă, dar am avut o zi de naștere lungă, menită să compenseze trecerea grăbită și nefirească a ceea ce trebuia să aducă decorul potrivit. Un drum cu avionul, și am trecut prin anotimp: când am plecat, nu era sosită încă, iar când am coborât din avion, era deja trecută (dacă vreți să-ncercați, luați avionul spre NE). Dar era toamnă în sufletul meu, și ploua, și era ceață…

Și cum spuneam, mă îndreptam spre casă, pe drumul nins, și priveam în jos, doar în jos, ștergându-mi în grabă lacrimile care mă împiedicau să văd și căutând steluțe de mare. Păi cum de ce? Îmi plac steluțele de mare, și Dumnezeu știa lucrul acesta (i-am spus, ca să fiu sigură că știe tot ce e în inima mea!), și citisem undeva… hai să o iau de la capăt, c-altfel nu mai înțelegeți nimic!

Înainte de plecarea din țară primisem o carte de la o prietenă bună, și în ea am citit ceva care a rezonat cu ceea ce simțeam eu în perioada respectivă (mai mult…)

Read Full Post »

Am citit o dată un articol numit: ”Îngerul tatuat”. Nu, nu s-a discutat acolo despre înfățișarea îngerilor și posibilitatea ca ei să încerce ceva extrem, poate dintr-o curiozitate estetică. Era vorba despre ajutorul venit într-un moment de disperare, ajutor oferit de cineva care nu semăna deloc cu ființele înaripate… decât prin gestul salvator, apărut la timpul potrivit, de parcă ar fi fost trimis special. Dacă e să ne gândim mai bine, nici cei apăruți personajelor biblice nu aveau toți o înfățișare specifică, nu credeți nici voi că Iacov a simțit aripile atunci când o fi cuprins îngerul pe la spate și a dat cu el de pământ. Am în bibliotecă o carte plină cu mărturii ale celor care sunt încredințați că au întâlnit îngeri, toți părându-le la început ca fiind simpli oameni. Ar fi multe de discutat aici, dar eu am vrut să vă scriu despre… altfel de îngeri!

Așa după cum v-am spus, cei trimiși la mine umblă cu mașina poliției rutiere. Da, azi iar i-am văzut, (mai mult…)

Read Full Post »

Older Posts »

%d blogeri au apreciat asta: