Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 31 octombrie 2012

Am predat cândva, în Yakutsk, un curs de etică creştină şi-mi plăcea să aduc în faţa studenţilor tot felul de dileme morale a căror rezolvare o căutam împreună, încercând să găsim principii biblice relevante cazului şi să ajungem la o modalitate de aplicare a lor, în situaţia dată. Momentul greu pentru mine a venit când cineva mi-a adus înainte o problemă ridicată de o scenă dintr-un film pe care îl văzusem cu ceva timp în urmă, dar a cărei dilemă nu am sesizat-o. M-am gândit mult înainte de a da un răspuns (nu, nu câteva minute, sau ore, ci zile la rând), eram disperată nu pentru că se cerea să vin cu o rezolvare ci pentru că eram pe punctul de a recunoaşte că sunt situaţii în care a treia alternativă nu există, în care trebuie pur şi simplu să alegi răul cel mai mic, încălcând una din poruncile divine. Eram pe punctul, dar nu am făcut-o, am găsit o ieşire dar nu sunt prea sigură că am fost suficient de convingătoare pentru studenţii mei şi mă trezesc uneori încă formulând răspunsul. Dar despre asta altă dată!

Filmul „Jocurile foamei” mi-a plăcut doar în măsura în care mi-a oferit o nouă provocare de a rezolva o altă dilemă etică, cea în care Katniss şi Peeta se aflau. Copii gladiatori într-o altfel de arenă, reality-show-ul, trebuie să aleagă între a-şi ucide rivalii și a renunţa la cei dragi care aveau nevoie de ei şi de victoria lor, a renunţa la lupta împotriva răului din cultura şi societatea Panemului. Alegerea e între (mai mult…)

Read Full Post »

31 octombrie, pe la 6 dimineaţa

De obicei dorm greu şi nu mă deranjează zgomotele din timpul nopţii, nici măcar din timpul dimineţii. Acum însă aud motorul maşinii, şi nu-mi dau seama dacă el m-a deşteptat sau eram deja trează. Ştiu şi sunt sigură că e vorba de maşina noastră, dar de ce să vină ei, părinţii mei, atât de devreme la noi, şi de ce azi, şi tatăl meu era în spital, de ce… Încerc să găsesc un răspuns, am nevoie rapid de el înainte de a vedea cine intră pe uşă. Aud cheia ce deschide iala mare a porţii, numai mama mea poate fi, dar cine să fi condus maşina? Deschide şi uşa de la casă, intră ca o furtună (mai mult…)

Read Full Post »