Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 11 decembrie 2012

Mă întâlnesc săptămânal cu un grup de fete cu vârstele cuprinse între 10 şi 12 ani. Azi am hotărât să le dăm un mic test care să verifice cunoştinţele privind istoria naşterii Mântuitorului, aşa cum e prezentată ea în Scriptură, şi nu în folclorul românesc. Căci despre acesta din urmă păreau a știi mai multe, aproape toate mi-au scris că „trei păstori se întâlniră”, despre numărul magilor nici n-am mai întrebat.

Unele răspunsuri păreau a fi corecte, doar eu am citit „Hagi” în loc de „magi”, şi „cană” în loc de „casă”, acesta din urmă referindu-se la locul în care Pruncul e vizitat de înţelepţii de la Răsărit. Alte greşeli de scriere aveam mai puţin a face cu nepriceperea mea în a descifra litere scrise în grabă şi mai mult cu neatenţia lor: cuvinte ca „botezeze” sau „ininimă” nu au fost scrise de cineva care de obicei se bâlbâie. Întrebarea cu privire la ce avea de gând să facă Iosif atunci când a aflat de sarcina Mariei, i-a pus în încurcătură, răspunsurile dovedesc creativitate: cineva scria că i-a propus să fugă cu el, altcineva că a hotărât să fugă în Egipt, altcineva că a decis s-o înveselească. Pruncul se naşte într-un grajd numit iesle, îngerii cântă „Osana”, în templu părinţii lui Isus întâlnesc pe Zaharia şi Rebeca, sau pe Elisei şi Iosif, iar magii au adus, printre alte daruri: argint, jertfe şi cozonaci. Irod a cerut magilor să-l aducă pe Prunc la el ca să-l omoare, sau să-l arate proorocilor, iar altcineva scrie că le-a zis: „Mergeţi acasă la voi!” Ultima întrebare avea să trimită spre o aplicaţie a adevărurilor din Scripturi, şi suna cam aşa: Unde trebuie să se nască Isus în zilele noastre? Puţine au fost cele care au scris „în inimă”, cele mai multe nu au înţeles gluma mea şi au scris că „în spital”.

Au mers acasă hotărâte să citească din nou istoria Crăciunului aşa cum e ea prezentată în Evanghelii. Şi eu care mă gândeam că se cunoşte atât de bine! Şi am să le-o citesc, din nou, şi copiilor mei, şi copiilor altora, vă aştept la biblioteca la care lucrez!

Reclame

Read Full Post »

Multă vreme am crezut că plânsul meu are legătură cu cel al copacilor trişti şi goi, pe care-i priveam de la geamul casei. Biciuiţi de ploi, pălmuiţi de vânt, scuturaţi de viaţă, rămâneau în cele din urmă înlemniţi în jalea lor, care era şi jalea mea, sau eu plângeam de altceva? Nici acuma nu ştiu!

Dar se întâmpla de fiecare dată: geamătul lor ajungea până la urmă sus, sus de tot. Şi atunci se producea minunea: El îl strângea în palmele-i mari, îl aduna de prin toate părţile în care apucase a se împrăștia. Scutura uşor mâinile care închideau o suferinţă ce nu avea voie să se risipească, apoi depărtându-le, încet, sufla în ele. Fulgi albi se împrăştiau în toate părţile, adunându-se apoi și dansând în ritmul melodiei pe care începea El să o fredoneze – sau să o fluiere? – tot mai tare, până ajungea jos, jos de tot, la pomii goi, ce acum îşi primeau hainele de sărbătoare. Şi atunci ei prindeau viaţă, se întindeau, se scuturau de înlemnirea lor, şi se scuturau… de râs, de râsul Lui şi al lor. Sunetul cântului Său cobora, gata să-i inunde, şi copacii începeau să danseze, şi să cânte, sau poate să fluiere?

Mă uit cum ninge, El cântă din nou? Prin geamul închis nu se aude, văd doar dansul vesel în care au fost prinşi copaci şi fulgi laolaltă. Mă uit pe geam şi plâng, numai la mine încă plouă şi-i ceaţă, când va ninge şi-n sufletul meu?

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: