Nu ştiu de ce îţi place să-mi schimbi subiectul, ştiu doar că am obosit să pun aceleaşi întrebări, am obosit să cer aceleaşi lucruri şi minuni, am obosit! Lui Iov nu i-ai dat explicaţiile pe care le merita – zic eu că merita, dar ce ştiu eu? – ci i-ai vorbit de capre şi lăcuste, de struţ şi bivolul sălbatic… şi Iov a priceput ceea ce trebuia şi a fost mulţumit!
Aleg, deci, să nu Te mai întrerup nici eu atunci când nu vorbeşti la subiect şi să fiu atentă la ce vrei să-mi spui. Şi mesajul e clar, Tu vrei să aduci înapoi zâmbetul, s-a rugat cineva pentru mine, a cerut cumva bucurie? Şi parcă am început să văd, mi-ai uns ochii în somn (poate că de-aia mă scol cu ei umflaţi!), mi-ai dăruit de Crăciun alifia de care pomeneam?
În risipa de lumini albastre a unui oraş bănătean, lumini ce nu-mi pot aminti decât petele de cerneală împrăştiate de capul lor pe caietele mele de teme cândva, am observat zilele trecute pomul a cărui crengi pline de beculeţe albe nu putea să nu-mi amintească de Copacul alb din Gondor, simbolul speranţei, ce avea să înflorească într-o zi. Îl tot văd în faţa ochilor, luminile albastre şi reci nu fac decât să-i sporească strălucirea şi frumuseţea ce pluteşte în juru-i. Şi zâmbesc, Tu poţi să aduci la viaţă ceea ce pare a fi pierdut, Tu poţi face ca ceva uscat să înflorească!
Am observat multe din cele pregătite şi potrivite din timp de Tine, de la mici cadouri cum nu se poate mai bine alese, de la vizita cuiva şi un cuvânt frumos spus de un prieten, până la banii găsiţi în buzunarul unor pantalonii nepotriviţi ca mărime şi care nu se ştie ce căutau la noi în dulap. Şi sunt o mulţime de lucruri mărunte prin care te strădui să-mi aduci zâmbetul, bucurii cu duiumul, nu mai ţin pasul cu scrisul, nu apuc să notez şi apare altceva, şi încă o minune, şi încă o surpriză…
Nici nu știu ce să zic. E curcubeul, mai ţine-l agăţat deasupra capului meu, nu-l prinde în pioneze, va bate vântul din nou şi nu aş vrea să-l măture înainte de vreme! Până una alta, eu zâmbesc, priveşte-mă! Ce importanţă are că-n timpul ăsta şi plâng, ştii doar că nu pot altfel!
Lasă un comentariu