Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 6 ianuarie 2013

Let it go

Ţurţurii din faţa geamului au început să picure de dimineaţă, am impresia că la fiecare clipire a mea curge câte un strop, mi se pare doar sau streaşina plânge în locul meu? Brazii prea înalţi dinaintea gardului au început să se vaite, supăraţi şi parcă furioşi, legănându-se încolo şi-ncoace, periculos de mult în aplecarea lor spre pământ. În freamătul general, au fost prinşi şi pomii din grădină, unii foindu-se din tot trunchiul, alţii stând ţepeni în timp ce crenguţele mai mici parcă au luat-o razna. Până şi via căţărată pe lângă geam se agită din când în când, parcă zice ce zice şi ia o pauză să vadă efectul produs. Copacii din preajmă însă nu par a obosi, foşnetul lor pătrunde şi umple camera mea, streaşina picură tot mai des, închid ochii dar tabloul tot îl mai văd, acel tablou viu şi mişcător în ramă albă de termopan.

Şi parcă încep să înţeleg că imaginea are un tâlc, că o văd şi cu ochii închişi pentru că e aceeaşi cu cea din sufletul meu. Şi uneori încă mă întreb dacă eu ţin pe loc vijelia, copil fiind mi se părea că furtuna vine adusă de mine, de durerea mea, mă lăsam prinsă în dansul ei nebun şi parcă mă linişteam odată cu ea. Dar ştiu acum, vântul e cel care a stârnit totul: a furat haina de sărbătoare a copacilor ce se vaită şi se agită în durerea lor, în goliciunea lor. Zăpada a fost mutată din loc şi adunată grămezi pe te miri unde, descoperind gheaţa, pojghiţa lucioasă şi rece ce a acoperit drumul lunecos pe care păşesc cu teamă, anticipându-mi căderea. Vântul, nemulţumit, tot bodogăne ceva, de unde a venit aşa, dintr-o dată, şi pentru ce?

Dar va trece, va trece şi asta, în casă-i cald, patu-i moale, ceaiul fierbinte. Am să stau aici, mi-ai pregătit un loc în care să aştept până va trece furtuna, Te văd trecând pe sub geam cu braţul plin de lemne de foc. Nu are nici un rost să fiu tristă, şi totuşi sunt. Şi totuşi plâng, şi plângi şi Tu, şi streaşina ce picură mereu. Aştept… aştept să păşeşti în mijloc şi să cerţi vântul, apoi să-i dai de lucru: să aducă norii unde se ţese haina mea de sărbătoare, să aducă norii unde se ţes hainele albe ale copacilor, haine în care cântă de bucurie, cântul acela a cărui ton parcă îl iau de la mine, din sufletul meu, sau eu de la ei?

Multe se pot vedea prin geamul unei cabane, nu doar peisajul din faţa casei, nu doar ce se-ntâmplă afară, ci și ce se-ntâmplă înăuntru. Şi când e lumină în casă, te poţi vedea pe tine ca-ntr-o oglindă, nu-i aşa?

Reclame

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: