Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 7 ianuarie 2013

Nu, nu e un îndemn la căscat, îmi pare rău pentru cei care aţi început deja. Eu mă gândeam la casca mea de schi, împrumutată omului de zăpadă modelat cu greu în faţa cabanei, dar care nu avea să-i fie de vreun folos. Mi-am luat-o înapoi în aceeaşi zi, i-am spus: „Tu te descurci şi fără, nu vei pleca niciunde, iar dacă te ninge… mai creşti puţin, şi-ţi prinde bine”!

În prima zi pe pârtie, mi-am luat casca mai mult pentru a-mi ţine de frig, nu m-am gândit că se va încălzi atât de mult spre ora prânzului. Avea însă a mă feri de altceva: am tras o căzătură puternică pe o pantă cu înclinaţie mare, la viteză, nici nu ştiu cum mi-am pierdut echilibrul şi cât m-am rostogolit o vreme, dar primul lucru care mi-a venit în minte a fost: ce bine că am luat casca! A doua zi n-am tras nici o trântă (şi eu mă mir!), dar m-am lovit de câteva ori cu schiurile în cap. A, să nu vă gândiţi că am făcut vreun salt sau ceva de genul acesta, e vorba de drumul parcurs până la telegondolă sau pârtie, când duceam schiurile pe umăr. A treia zi, mai încrezătoare în mine (şi degeaba), am luat casca la gândul că poate cineva va intra la viteză în mine, providenţial am fost ferită în câteva rânduri de ciocnirea cu alţi schiori cu care m-am intersectat, ba ei depăşindu-mă pe mine, ba eu pe ei (da, şi eu am întrecut pe alţii)!

Dar mi-ar fi prins bine şi seara la biserică, nu m-am gândit să o iau, şi apoi… nu prea o puteam asorta cu ţinuta mea, casca e portocalie. Cineva a strigat atât de tare, un predicator musafir, că mi-ar fi prins bine să o am pe urechi. Mă tot gândesc de ce unii preferă să ridice în aşa hal tonul, de ce cred ei că asta e o modalitate potrivită pentru a sublinia ceva important. M-am tot dat cu presupusul, poate în biserica în care obişnuieşte să vorbească nu are microfon, dar mi-l şi imaginam strigând acasă la copiii care nu-l ascultă din prima. Să fie totuşi vorba doar de râvna lui pentru cei prezenţi, care altfel ar putea să nu-l ia în serios? Nu mă aventurez să scriu mai multe!

Revenind la casca de schi, mă gândesc că mi-ar prinde bine una pentru suflet, să nu mai pot fi rănită de alţii, să nu mă lovesc eu însămi cu sau fără vrere, să nu mai aud strigătele altora. Nu strigătele după ajutor – deşi cu urechile acoperite s-ar putea să fie mai dificil – ci cele de mânie îndreptate asupra mea. Am să-mi fac rost de o cască pentru suflet, şi mă voi bucura să o dau jos atunci când Tu vei veni să mă îmbrăţişezi!

Imagine

Read Full Post »

Şi-n vreme rea

„Cine iese afară pe-o vreme ca asta?”, ne-am zis privind prin geamul mare al cabanei, în care locuiam de câteva zile, vijelia ce se dezlănţuise cu dimineaţa-n cap. „Noi!”, a venit răspunsul, decizia de a ne echipa pentru ieşirea la schi nu a trebuit să fie supusă la vot. Ei, şi nu am fost atât de excepţionali, vântul parcă ne şoptea, în timp ce priveam lumea adunată pe pârtie: „Câţi ca voi, câţi ca voi”!

Aveam să înfruntăm furia de afară ce-ţi tăia respitaţia şi destrăma orice cuvânt rostit, suflând literele care-ncotro. Nu mai avea rost să vorbim, nu ne puteam înţelege, nici nu ne vedeam decât atunci când eram foarte aproape unii de alţii, izolarea în care ne arunca ceaţa însă începuse să-mi placă. Lumina felinarelor era împiedicată a pătrunde departe, se răsfrângea asupra ei însăşi, părăsindu-şi menirea de a dezvălui calea pe care am decis să o parcurgem într-un nebunesc sus-jos. Ceaţa groasă ce se instalase ca la ea acasă în locurile a căror frumuseţe nu mă săturam să o admir cu o zi înainte, a furat cu totul Platoul Soarelui, de parcă l-ar fi făcut sul şi ar fi plecat cu el la subsoară. În alunecarea mea în josul pârtiei, adesea cu ochii închişi din cauza zăpezii, obrajii au început să mă usture – eram pedepsită pentru îndrăzneala de a ţine piept vântului – instinctiv am început să verific dacă nu cumva mi-a îngheţat nasul, să-mi acopăr faţa cu manusă mare. Ei, obiceiuri vechi!

Şi m-am gândit atunci că în toate e ascunsă încă o lecţie de viaţă: dacă trebuie să ieşi în ger şi vânt, măcar urcă în vârf, încalţă clăparii, ia schiurile pe umeri, neaparat casca, şi vei găsi plăcere şi-n vreme rea. Tristeţea şi chiar şi frigul îţi vor pierde urma pentru o vreme, şi – cine ştie? – poate vei ajunge din urmă bucuria pierdută, rătăcită, alungată. Sau vei găsi o alta! Cât despre zâmbet, va fi cu siguranţă unul frumos, colorat de roşeaţa din obraji!

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: