Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 15 ianuarie 2013

Se numărau, cândva, anii ce au trecut de la înfiinţarea Partidului Comunist Român, iar eu puteam să spun oricând câţi erau, nu era nevoie să socotesc. Nu, nu eram noi patrioţi în sensul acesta, n-am să uit imaginea tatălui meu care rupea pagina cu portretul tovarăşului de pe orice carte cumpărată înainte de a o aşeza în bibliotecă. Nu că nu aveam şi de-ale, cu „iubitul conducător”, dar ele aveau un rol precis, strecurate intenţionat în biblioteca ce a fost verificată de mai multe ori de băieţii cu ochi albaştri, sau ce ochi or fi având.

Revenind la aniversări, am avut o bunică născută în 1921 şi anii ei se numărau alături de cei ai partidului care a crescut suspect de repede (ca Făt-Frumos din poveşti), dar care şi-a găsit sfârşitul precum muritorii de rând. De fiecare dată când se anunţa numărul de ani la televizor, spuneam „La mulţi ani”! Nu, nu partidului, ci bunicii mele, a cărei vârstă ne era amintită constant. Culmea e că ea a decedat chiar în ’89, şi chiar în zilele revoluţiei.

Azi e ziua mamei mele, născută la fix 100 de ani după Eminescu, (mai mult…)

Reclame

Read Full Post »

N-am vrut să despart în silabe, ştiu că nu e corect, am vrut doar să subliniez prezenţa acelui „doi” în termenul ce te plasează între două stări: credinţă şi necredinţă, încredere şi lipsa acesteia. Pendulăm între ele, ceea ce părea clar devine din când în când înceţoşat, ceea ce era drept se înconvoaie sub forma unui semn mare de întrebare, ceea ce părea a fi o singură opţiune se frânge în două. Dar câtă vreme nu ne instalăm undeva, câtă vreme căutarea continuă, s-ar putea să înaintăm. Cum, nu e mai bună hotărârea, delimitarea clară a poziţionării tale, decizia care să elimine alternativele contradictorii?

Citind cartea lui Ortberg, „Credinţă şi îndoială”, mi-a părut rău că nu am avut-o mai devreme, sau mai bine zis că nu a scris-o mai dinainte, căci mi-ar fi fost de mare folos în perioada studenţiei când nu prea ştiam ce să fac cu îndoiala cuibărită în inima mea, nu ştiam unde s-o aşez, iar de alungat nu mai reuşeam. Vorbind cu Dora zilele astea, fiica mea de 10 ani, îmi povestea despre momentele ei de îndoială în ce priveşte existenţa lui Dumnezeu: cum a analizat rugăciunile rămase fără răspuns şi tăcerea Lui, cum a tras nişte concluzii atunci, cum mai târziu mărturii şi evenimente din viaţa ei i-au reînviat credinţa. Când nesiguranţa va apare din nou, ce să facă?

În cartea sa, John Ortberg ne dezvăluie un lucru important: şi el are îndoieli, şi oamenii mari ai credinţei au, sugerând chiar că, aşa cum afirmă Madeleine L’Engle într-un citat preluat în text, cei care „nu se confrumtă cu incertitudini sau îndoială şi, de ce nu, cu disperare uneori, cred doar în ideea de Dumnezeu, nu în Dumnezeu Însuşi”. Îndoiala nu este deci termenul opus credinţei, (mai mult…)

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: