Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for ianuarie 2013

Se numărau, cândva, anii ce au trecut de la înfiinţarea Partidului Comunist Român, iar eu puteam să spun oricând câţi erau, nu era nevoie să socotesc. Nu, nu eram noi patrioţi în sensul acesta, n-am să uit imaginea tatălui meu care rupea pagina cu portretul tovarăşului de pe orice carte cumpărată înainte de a o aşeza în bibliotecă. Nu că nu aveam şi de-ale, cu „iubitul conducător”, dar ele aveau un rol precis, strecurate intenţionat în biblioteca ce a fost verificată de mai multe ori de băieţii cu ochi albaştri, sau ce ochi or fi având.

Revenind la aniversări, am avut o bunică născută în 1921 şi anii ei se numărau alături de cei ai partidului care a crescut suspect de repede (ca Făt-Frumos din poveşti), dar care şi-a găsit sfârşitul precum muritorii de rând. De fiecare dată când se anunţa numărul de ani la televizor, spuneam „La mulţi ani”! Nu, nu partidului, ci bunicii mele, a cărei vârstă ne era amintită constant. Culmea e că ea a decedat chiar în ’89, şi chiar în zilele revoluţiei.

Azi e ziua mamei mele, născută la fix 100 de ani după Eminescu, (mai mult…)

Reclame

Read Full Post »

N-am vrut să despart în silabe, ştiu că nu e corect, am vrut doar să subliniez prezenţa acelui „doi” în termenul ce te plasează între două stări: credinţă şi necredinţă, încredere şi lipsa acesteia. Pendulăm între ele, ceea ce părea clar devine din când în când înceţoşat, ceea ce era drept se înconvoaie sub forma unui semn mare de întrebare, ceea ce părea a fi o singură opţiune se frânge în două. Dar câtă vreme nu ne instalăm undeva, câtă vreme căutarea continuă, s-ar putea să înaintăm. Cum, nu e mai bună hotărârea, delimitarea clară a poziţionării tale, decizia care să elimine alternativele contradictorii?

Citind cartea lui Ortberg, „Credinţă şi îndoială”, mi-a părut rău că nu am avut-o mai devreme, sau mai bine zis că nu a scris-o mai dinainte, căci mi-ar fi fost de mare folos în perioada studenţiei când nu prea ştiam ce să fac cu îndoiala cuibărită în inima mea, nu ştiam unde s-o aşez, iar de alungat nu mai reuşeam. Vorbind cu Dora zilele astea, fiica mea de 10 ani, îmi povestea despre momentele ei de îndoială în ce priveşte existenţa lui Dumnezeu: cum a analizat rugăciunile rămase fără răspuns şi tăcerea Lui, cum a tras nişte concluzii atunci, cum mai târziu mărturii şi evenimente din viaţa ei i-au reînviat credinţa. Când nesiguranţa va apare din nou, ce să facă?

În cartea sa, John Ortberg ne dezvăluie un lucru important: şi el are îndoieli, şi oamenii mari ai credinţei au, sugerând chiar că, aşa cum afirmă Madeleine L’Engle într-un citat preluat în text, cei care „nu se confrumtă cu incertitudini sau îndoială şi, de ce nu, cu disperare uneori, cred doar în ideea de Dumnezeu, nu în Dumnezeu Însuşi”. Îndoiala nu este deci termenul opus credinţei, (mai mult…)

Read Full Post »

Bucuria

„Bucuria Domnului nu înseamnă că eşti fericit când mergi la biserică sau când cânţi imnuri religioase sau când citezi versete biblice. Este bucuria aceea care va veni într-o zi, când în cele din urmă vei vedea faţă în faţă, limpede precum cristalul, lucrul pentru care ai fost creat. Acea tânjire secretă pe care ai purtat-o ca pe o rană toată viaţa îşi va găsi împlinirea (…)

A fost odată un om care avea acea bucurie. Oamenii l-au văzut. Oamenii L-au cunoscut. Odată, El le-a spus prietenilor Săi: „V-am spus (cum să rămâneţi în bucuria Mea) pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină.”(Ioan15:11). Căutarea noastră după bucurie, căutarea aceasta nenorocită, plină de probleme, obsesivă şi nesfârşită ne spune că am fost creaţi după Dătătorul Bucuriei.” (165)

John Ortberg în „Credință și îndoială”

„O spun cu veneraţie: există în acea personalitate zrobitoare un fir care ar trebui numit timiditate. Era ceva ce El a ascuns de toţi oamenii atunci când s-a dus pe munte să se roage. Era ceva ce El acoperea mereu printr-o tăcere bruscă sau printr-o abruptă izolare. Era ceva unic, prea măreţ pentru ca Dumnezeu să ni-l arate în trecerea Lui pe pământul nostru; mi-am imaginat uneori că acest lucru era veselia Lui.”(165)

G.K.Chesterton in „Ortodoxia”

Read Full Post »

Fix the problem

Când streşina de la geamul casei a încetat să mai picure, ne-am dat seama că iar ne-am întins la vorbă şi s-a făcut târziu. Aveam să parcurg aproape 200 de Km şi ar fi fost bine să ies dintre munţi înainte de a îngheţa zăpada topită de soarele ce biruise norii adunaţi deasupra oraşului într-o zi de ianuarie. Aşa că mi-am chemat copiii rătăciţi pe la vecini și am adunat repede bagajele, tot cu gândul la cei 15 metri sau mai mulţi pe care aveam să-i parcurg cu spatele în ieşirea din locul în care parcasem cu greu până aproape de intersecţia unde aveam să întorc. Drumul ce se îngustase considerabil de câteva săptămâni, de când nu mai fusese curăţat de zăpada ce la Anina se cerne cu nemiluita, compensând parcă frumuseţea pierdută a oraşului de munte, era acoperit de gheaţă.

Dar… surpriză: nu pot deschide uşile maşinii! Stratul gros de nea adunat pe ea toată noaptea, topit la suprafaţă în bătaia soarelui, a îngheţat de îndată ce acesta îşi făcuse bagajele să plece după munţi, numai el ştie unde. Am încercat să o curăţăm, am tras de toate uşile, dar degeaba, nici măcar portbagajul nu-l puteam deschide, ce mai? Cu o cană cu apă călduţă ne-am gândit că rezolvăm problema, mama mea care mă zorea de cu dimineaţă ca nu cumva să întârzii a alergat cu un vas mare pregătită a-mi veni în ajutor. Am turnat-o pe uşa şoferului, pipăind gheaţa ce părea a bloca deschiderea ei.

Dar… surpriză: prin geamul şiroind de apă am văzut (mai mult…)

Read Full Post »

Am văzut „Hobbitul”, era şi cazul, de când aşteptau copiii mei, Dora asculta seara melodia postată pe youtube în care piticii (sau gnomii) evocau momente din istoria lor şi exprimau dragostea pentru tot felul de lucruri preţioase făcute cu măiestrie. Acum aşteaptăm partea a doua, cică în decembrie anul acesta, apoi partea a treia… De parcă nu am ştii ce urmează, de parcă nu am fi citit de mai multe ori cartea. Dar filmul e altfel, şi Peter Jackson îmi place la fel de mult ca Tolkien.

O secvenţă care nu apare în carte dar cu ajutorul căreia regizorul îi dă ocazia lui Gandalf să ne vorbească despre numărul şi numele celor cinci vrăjitori (maiari) ce locuiesc Pământul de Mijloc m-a pus pe gânduri. Cele spuse de el sunt prilejuite de cererea unuia dintre pitici de a opri ploaia, mergeau călări pe un timp urât, hainele le erau ude, înaintau anevoios. Gandalf le răspunde: „Dacă vreţi să schimbaţi vremea, căutaţi un alt vrăjitor”! Bătrânul cu barbă nu părea a fi ceea ce credeau ei că au nevoie la momentul respectiv, (mai mult…)

Read Full Post »

Copiii discută şi se contrazic cu privire la provenienţa cuvântului „arestat”. Natan zice că are a face cu faptul că „statul” îl condamnă, altcineva crede că ar indica soarta lui: are de „stat” în închisoare.

Eu mă chinui să înţeleg legătura între casca de protecţie (pentru biciclişti, schiori, muncitorii de pe şantier) şi termeni şi expresii ca: gură-cască, a căsca (de oboseală sau de altceva), cască ochii, cască gura, căscat. Poate că au nevoie de cască în special persoanele căscate, (mai mult…)

Read Full Post »

Părăsiţi?

„Ne târşăim pe drumul Emausului, trăgând după noi sandalele prăfuite, întrebându-ne ce am făcut să merităm o astfel de situaţie greu. Ce fel de Dumnezeu m-ar abandona în halul ăsta? Şi totuşi, ochii noştri sunt atât de plini de lacrimi, şi perspectivele noastre atât de limitate, încât Dumnezeu ar putea să meargă alături de noi, şi noi să nu realizăm.” (Max Lucado în „Când Dumnezeu s-a apropiat”)

„…sau poate că Dumnezeu se poate face atât de mic şi de vulnerabil, încât să locuiască într-o  inimă omenească şi să fie zdrobit când ea este zdrobită. Poate că acasă e locul unde este Dumnezeu.” (J. Ortberg în „Credinţă şi indoială”)

Read Full Post »

« Newer Posts - Older Posts »

%d blogeri au apreciat asta: