Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 19 aprilie 2013

Tu mă înveseleşti

„Căci Tu mă înveseleşti cu lucrările Tale, Doamne, şi eu cânt de veselie, când văd lucrarea mâinilor Tale” (Psalmul 92:4)

Imagine

Narcisele, alături de zambile, se numără printre florile mele preferate! Când am ajuns la Anina, săptămâna trecută, doar una era înflorită, nu am apucat s-o văd, Dora mi-a spus că a zărit-o undeva prin grădină. Peste două zile, când aveam să plecăm, erau deja zeci, (mai mult…)

Reclame

Read Full Post »

Nopţi de insomnie au adus cu sine vise ciudate, o teamă nechemată intrase pe furiş şi se cuibărise într-un colţ întunecat. N-am luat-o la rost – căci ce rost ar avea? -, neliniştea ce-o emana ba se retrăgea, ba revenea să mă învăluie. Mă surprind iarăşi contabilizând lista de rele ce mi s-ar putea întâmpla, ca nu cumva ceva să mă ia prin surprindere şi să-mi pierd minţile. Da, pierderea asta ar putea fi evitată. Apoi mă gândesc că nimic nu pierd, e doar un fel de a spune, El îmi ia şi e dreptul Lui. Când, şi cât, şi ce, şi cum – nu voi şti! De ce – nici nu mă mai întreb!

Am plecat la Anina, şi am sfidat orice presimţire rea, trăgând totuşi cu coada ochiului, în răstimpuri, la teama instalată fără voia mea şi imposibil de alungat definitiv. Am condus cu viteză mare, m-am plimbat pe ţeava ce trece pe deasupra râului, am râs de vipera cu corn (mai mult…)

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: