Filmul „Unconditional” face parte din categoria producţiilor creştine (iată un film pe care vi-l pot recomanda!), depăşindu-le pe cele de până acum, în general, prin câteva alegeri inspirate ce dau farmec ecranizării: începutul, ce ne introduce elegant în cele întâmplate, folosind desene asemănătoare celor care împodobesc pereţii locuinţei lui Sam, care are un dar special şi-l foloseşte în ilustrarea cărţilor pentru copii; actorii profesionişti, Michael Ealy obţinând o performanţă deosebită, cred eu, în interpretarea rolului lui Joe; alegerea copiilor care, deşi neexperimentaţi, reuşesc să fie convingători; povestea cu mierla, spusă de Sam, care conţine un mesaj puternic ce anunţă oarecum evoluţia personajului; filmarea scenelor (cum ar fi lupta din închisoare sau cele de maximă tensiune, pe timp de ploaie) şi aranjarea secvenţelor din trecut care aruncă lumină asupra situaţiei prezente; scenariul ce include şi mici răsturnări de situaţii (unii oameni nu sunt ceea ce par, ceea ce înseamnă că unele judecăţi de-ale noastre pot fi total greşite), mister (Sam caută ucigaşul soţului său) şi întâlnirile ce aduc schimbări în destine (cea cu copiii, cea cu Joe pe holul spitalului); secvenţele de la sfârşit în care îl vedem pe adevăratul „Papa Joe”.
Povestea nu e chiar simplistă şi lipsită de autenticitate, dar are câteva minusuri care nu pot fi trecute cu vederea. Momentul convertirii lui Joe, care e definitoriu pentru evoluţia lui, pierde din forţa pe care ar fi trebuit s-o aibă: prea puţin înţelegem ce a stat în spatele schimbării produse în viaţa lui, ce înţelege despre Dumnezeu în acele momente de singurătate şi vulnerabilitate, cum simte dragostea Lui. Iar acel: „Niciodată n-am mai fost la fel” e un clișeu care se putea evita. Neglijenţa în a-şi face dializa la timp, care crează momente de criză în film, e de neînţeles îl lumina caracterului creionat deja (vrea doar scenaristul să creeze puţin suspans acolo unde istorisirea devenise plictisitoare?). În ce-o priveşte pe Sam, care locuieşte singură la fermă (oare ea se îngrijeşte de toate şi când?), pare atât de izolată de lume: fără prieteni, fără rude, fără biserică, fără vecini. Relaţia celor doi, construită pe o simpatie din copilărie, e prea… ideală, te întrebi cum de s-au pierdut din vedere de-a lungul atâtor ani dacă ţineau aşa de mult unul la altul şi se înţelegeau atât de bine.
Lasă un răspuns