Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 28 iunie 2013

AVertIZare

Când am început să-mi fac în minte traseul pe care aveam să-l parcurg de la Vărmaga la Hunedoara, vinerea trecută, îmi apărea de fiecare dată în faţa ochilor un tir ce trecea prin sensul giratoriu de lângă pod foarte aproape de mine, iar eu tresăream, speriată că mă va lovi. S-a întâmplat de câteva ori, nu am putut merge niciodată, în mintea mea, mai departe de acel punct!

Aproape de ora 10 în seara aceea, când am ajuns la pod, mi se făcuse teamă. I-am spus Dorei, singura ce era în maşină cu mine, să se roage pentru a trece cu bine de locul în care mă oprisem de fiecare dată în gândurile mele. Şi iată cum nu observ că şoseaua pe care circul se îngustează, chiar înainte de sensul giratoriu, nu văd decât foarte târziu săgeţile ce îmi indicau să trec pe banda din dreapta, şi luând ca punct de reper parapeţii din stânga (mai mult…)

Reclame

Read Full Post »

aVORt

Imagine

Doi elevi ai Şcolii Postliceale Sanitare din Hunedoara, Alex Rudol şi Ingrid Ognean, au avut iniţiativa de a organiza „altfel” întâlnirea de absolvire a elevilor din promoţia 2010-2013. Evenimentul a avut loc pe 17 iunie la Casa de Cultură, invitaţi speciali fiind doamna doctor Corina Guzga şi doamna Maria Jitea din Arad, ca reprezentante ale Campaniei de informare „Alege Viaţa”. Au fost prezenţi în jur de 250 de invitaţi, printre care reprezentanţi ai primăriei, Corala „Orfeu” din Deva, doamnele consiliere de la Centrul MAMI din Hunedoara şi marea parte din cei 150 de absolvenţi şi familiile lor.

Întâlnirea a fost gândită ca răspuns la una din întrebările ce pe cât sunt de importante, pe atât sunt de ignorate: „Ce spune medicina despre avort?” Maria Jitea a vorbit cu foarte multă convingere despre (mai mult…)

Read Full Post »

Multe avem de învăţat, şi uneori nu trebuie decât să ne „uităm cu băgare de seamă” în jur! Isus ne spune să observăm păsărelele şi crinii de pe câmp (Matei 6:26, 28), iar în Proverbe suntem îndemnaţi să luăm lecţii de la furnică (Proverbe 6:6), şoareci, lăcuste, paianjeni… pe bune (verificaţi singuri: Proverbe 30:25-28). Despre greieraş nu scrie, dar cu el lucrurile sunt clare, nu-i aşa?

Desigur că avem de învăţat unii de la alţii, desigur că avem de învăţat şi de la copiii cu autism, numai să ne „uităm cu băgare de seamă”, după îndemnul Scripturii! De exemplu, (mai mult…)

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: