Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for octombrie 2013

I-am întâlnit pe Corlan(i) în vara lui ‘90 sau ‘91, în una din primele tabere creştine organizate la noi în ţară după revoluţie, lângă Caransebeş, se numea Plopu’. Nu, nu e vorba de Beck, ci de unchii şi mătuşile ei, nu ştiu dacă părinţii. Nu am interacţionat prea mult atunci, dar două lucruri mi-au sărit in ochi şi mi-au rămas în minte cu privire la ei: nu purtau uniformă, şi cântau mult, bine şi cu pasiune. Iar când scriu că nu purtau uniformă am în vedere un fel de a fi… ei bine,  (mai mult…)

Read Full Post »

Sider-evanghelizarea

Pe când mă pregăteam să scriu despre serile de evanghelizare organizate şi desfăşurate în urâta sală Siderurgistul, şi despre cât de nepotrivită e încăperea asta întunecată şi neprimitoare (şi ce s-ar putea schimba la ea!), şi despre cât de important e designul interior pentru crearea atmosferei unei întâlniri (şi cum se simte din sală, şi cum se aude din sală, şi cum se văd cei din faţă), şi despre… chestii de-astea – aţi prins ideea! -, am fost întreruptă din firul gândurilor mele pe care mă tot străduiesc să le pun pe hârtie, vorba vine, de cam multişor. Pentru că, pe de altă parte, (mai mult…)

Read Full Post »

40

La 40 de ani era deja văduvă. Umbla în haine negre, lungi, acoperindu-şi capul cu un batic legat în faţă, din care păru-i castaniu închis şi cârlionţat nu se mai vedea deloc. Faţa-i trasă şi suptă dispărea în umbra nasului care singur se încăpăţâna să-şi păstreze dimensiunile. Ochii-i verzi şi pătrunzători deveniseră tulburi, priveau parcă prin tine. Fruntea oglindea cel mai bine tulburarea interioară, încercarea aceea de a ascunde, prin ridicare sprâncenelor, încleştarea cu care reuşea şi nu prea (mai mult…)

Read Full Post »

Soarele şi ţânţarul

Ţânţarul-duşman ce zbârnăia frenetic dincolo de sticla geamului crescuse deodată, sub privirile mele pierdute pe străduţa mică din faţa blocului. Zumzetul dospi, deveni asurzitor, mi-am astupat instinctic urechile. Când ochiul mare ce umpluse fereastra a început a scruta – pentru a câta oară?- camera rămasă în întuneric, mi-am dat seama că nu am cum fugi: picioarele îmi tremurau. Iarăşi sforţarea zadarnică de a mă clinti din loc, iarăşi neputinţa de a striga, iarăşi bătăile nebuneşti ale inimii şi lacrimi care, blocate undeva în interior, îmi ard măruntaiele…

Din camera alăturată (mai mult…)

Read Full Post »

Aripi

Acum două zile m-am întors de pe stadion înfrântă. Am reuşit să-mi trag picioarele după mine 19 ture, făcând patru opriri lungi. Senzaţia că am greutăţi legate de glezne şi că pământul se clatină sub mine nu m-a părăsit. E adevărat că nu demult împlinisem 40 de ani, dar oare chiar aşa rapid îmbătrânești după trecerea acestui prag?

Aşa gândeam acum două zile, de asta mă temeam alaltăieri! Azi (mai mult…)

Read Full Post »

Încurcătură cu toc

S-a întâmplat că am mers, cu tinerii de la Anina, în misiune, adică  să vizităm câteva biserici de la ţară. Fraţii de pe sate erau foarte primitori şi era o mare încurajare să-i vezi aşa emoţionaţi. Cum mai priveau cu drag la noi! Pregăteam mai multe cântări, iar eu neaparat spuneam o poezie. O, câte nu ştiam pe de rost!

Era pe la începutul anilor ’90. Îmi cumpărasem primii mei pantofi cu toc de la Arad, i-am încălţat înainte de a intra în biserică. S-a întâmplat însă ca, pe când îmi spuneam poezia în faţă, să-mi alunece tocul în una din găurile din podea. Credeam că nimeni nu a observat (mai mult…)

Read Full Post »

Era o vreme în care circula povestea amuzantă a unui predicator ce, în timp ce stătea plecat pe genunchi la ora de rugăciune, cerceta scândurile băncii pe care îşi sprijinea mâinile. La un moment dat degetul îi alunecă în gaura formată de nodul din lemnul nevopsit, şi descoperă că nu-l mai poate scoate. Cu cât se chinuie mai mult, cu atât e mai greu, că degetul începe să se înroşească şi se umflă. Vine vremea când trebuie să se ridice în picioare, se simte încurcat. Anunţă enoriaşii să rămână pe genunchi, şi (mai mult…)

Read Full Post »

De ce aşa de mici?

Am auzit, nu cu mult timp în urmă, o întâmplare amuzantă: profesorul (parcă de geografie), puţin ameţit, încurcă etajele şcolii şi, în loc să ajungă  la clasa a 6-a, intră la a 2-a. Îşi pune, grăbit, pălăria în cuier, apoi se întoarce spre clasă şi face ochii mari. Elevii de 8 ani îl privesc uimiţi, iar el, confuz de-a binele, întreabă: „De ce aşa de mici?”

Şi mi-l imaginam pe Domnul intrând în biserica noastră. Îşi pune pălăria (mai mult…)

Read Full Post »

Încă 20

Nu, nu au trecut încă 20 de ani de la ultima mea postare despre împlinirea a 20 de ani de la a 20-a aniversare. Timpul trece repede, dar nici chiar aşa, să fim serioşi. E vorba, din nou, de kilometri: am reuşit şi seara trecută să alerg 20! Dar după ce am rupt două perechi de adidaşi, cei de acum m-au nenorocit, abia pot să merg, nu vă miraţi dacă mă vedeţi astăzi schiopătând!

Să vă spun câte ceva despre parcurs, dacă vă veţi hotărî vreodată să alergaţi! Primele 5 ture de stadion (mai mult…)

Read Full Post »

Pentru cei mai tineri: acestea erau cuvintele cu care preşedintele comunist al României, Nicolae Ceauşescu, se adresa poporului. Marea parte dintre noi, sunt sigură, ne amintim foarte bine vocea, intonaţia, mişcarea mâinii drepte cu care îşi însoţea cuvintele rostite rar. Avea dificultăţi în pronunţarea unora dintre ele, printre care „prieteni” şi „municipii” (spunea „muncipii”), pentru acesta din urmă fiind ridiculizat în timpul procesului.

Citind cartea lui Grigore Cartianu, „Sfârşitul Ceauşeştilor”, realizez încă o dată că (mai mult…)

Read Full Post »

Older Posts »

%d blogeri au apreciat: