Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for decembrie 2013

Căci un copil…

Image

Nu puteam lipsi de la evenimentul organizat joi la Casa de Cultură, Dora cântă în orchestra Şcolii de Muzică din Hunedoara. Dar nu a fost doar bucuria de a-mi vedea fiica pe scenă, cântând la vioară. Frumuseţea oamenilor şi a atmosferei create mi-a pătruns în suflet şi mi-a încălzit inima, aceste gesturi vin parcă să compenseze răutatea şi mârlănia şi hidoşenia unora ce vor să ne reprezinte neamul. Stau, de ceva vreme, cu capul în nisip, dar poziţia asta nu e deloc comodă, ştiaţi?

Revenind la „Concertul de colinde”: fragmente din clasici, interpretate (la pian, vioară şi violoncel) de copii între 10 şi 14 ani, ne-au înălţat (mai mult…)

Read Full Post »

Bum!

Ne pregătim să vizionăm „Singur acasă”, iar în timp ce aşezăm pernele şi farfuria cu prăjiturele, povestim scenele cele mai amuzante de care ne-am amintit din filmul pe care îl mai văzuserăm şi anul trecut, tot prin decembrie. Unele, deşi au haz, ne fac să ezităm atunci când durerea, care trebuie să fi fost asociată cu întâmplarea nefericită, ne pune la încercare puterea de empatie. Dar… râdem, e doar un film!

Ce îmi vine mie în minte e situaţia în care, dorind să se spele pe mâini, Marv atinge mânerele robinetului şi e electrocutat preţ de câteva secunde bune. Imit vaietele şi tremurul lui, spre amuzamentul tuturor. De fiecare dată când urmăream secvenţe asemănătoare, mă întrebam cum e senzaţia asta şi dacă într-adevăr părul se ridică aşa, ca-n filme. Sau ca în desenele animate.

Aşezaţi pe canapea, avem în faţă bradul împodobit cu câteva zile în urmă de copii. Pentru că nu aprinseserăm luminile instalaţiei de pom, m-am ridicat şi am pus mâna pe cablu, pipăind apoi locul în care aveam să bag ştecărul în priză. Am găsit cu greu, dar când totul părea rezolvat… nici un beculeţ nu luminează! Scot cablul, îl bag din nou, dar nimic nu se întâmplă. Încerc să schimb setarea privind ordinea de aprindere a luminilor, şi pe când răsucesc dispozitivul cu pricina, o bubuitură şi o flăcără îmi opreşte firul gândurilor şi ai mei rămân înmărmuriţi, cu privirea aţintită asupra mea.

Îmi privesc cu mirare palma, e neagră. De durut însă nu mă doare nimic, stau nemişcată pentru a înţelege dacă simt ceva. După felul în care sunt privită, mă gândesc că pe faţa mea a rămas întipărită sperietura, încerc să spun ceva pentru a o alunga şi din ochii ce nu se putea desprinde de mine. Abia mai târziu m-au lămurit de ce mă fixaseră aproape fără să clipească: aveam părul ridicat, aşa ca-n filme! Sau ca în desenele animate!

Read Full Post »

Pe când Iov, chinuit de tăcerea lui Dumnezeu, bătea la poarta Cerului, prietenii lui îl învăţau ce trebuie să facă pentru a ajunge pe lista cu adulţi cuminţi a lui Moş Crăciun. Probabil că era în preajma sărbătorilor de iarnă!

Read Full Post »

Biserica „Aşa cum sunt” – scrie despre ea John Ortberg în „Eu, aşa cum aş vrea sa fiu”. Vestea proastă: nu ştim unde e biserica asta, sau dacă există măcar. Vestea bună: am putea contribui la zidirea uneia, ar merita. Uite ce scrie autorul mai sus amintit:

„Dacă ar exista o adevărată biserică <aşa cum sunt>, dacă ar exista o comunitate în care fiecare poate să-şi aducă toate poverile şi lipsurile fără prefăcătorii şi fără să inventeze finaluri fericite, dacă ar exista un grup în care fiecare să fie iubit şi niciunul să nu fie nevoit să se pretindă ceva ce de fapt nu este (mai mult…)

Read Full Post »

Ne simţim atraşi, cred eu, de oamenii ce ajung să ne cunoască suficient de bine pentru a ne descoperi, despre noi înşine, lucruri pe care nu le-am ştiut. Poate fi vorba de daruri şi calităţi, poate fi vorba de slăbiciuni şi defecte de caracter, poate fi vorba de apucături şi înclinaţii. Citatul de mai jos, din cartea lui John Ortberg, „Eu, aşa cum aş vrea să fiu”, arată tocmai nevoia aceasta de a ne privi în oglinda oferită de celălalt:

„Sunt părţi ale corpului tău pe care nu le poţi vedea fără oglindă, cameră de luat vederi sau ajutor din exerior. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul sufletului tău. Dintr-un anume punct de vedere, te cunoşti mai bine decât te cunoaşte oricine altcineva. Eşti singurul care ai acces a gândurile, sentimentele şi judecăţile tale. Din alte puncte de vedere, (mai mult…)

Read Full Post »

Predica de ieri a pastorului Rei Abdrudan a fost din cel mai cunoscut text pentru evanghelici, Ioan 3:16, a avut trei puncte şi nu a fost nici prea lungă, nici prea scurtă. Dacă fiul meu ar fi fost cu mine, aş fi ştiut să vă spun exact cât a durat, dar aşa… După corul tinerilor din Cluj, tot ce s-a spus a fost parcă pe ecoul creat de vocile lor ce umplând sala mai poposea la nivelul urechilor noastre înainte de a se înălţa dincolo de stele. Întrebarea de pornire („Cum ar fi fost dacă Dumnezeu ar fi stat la El acasă?”) şi povestea hazlie a băieţelului ce-şi dorea un ceas de Crăciun (nu v-o scriu, dar e tare faină!) – au captat atenţia ascultătorilor încă de la început! Eu m-am trezit că n-am pix, nici foaie (da, eu!), dar am prieteni care mă împrumută cu plăcere (sper!).

Textul ales a fost privit din perspectiva darului lui Dumnezeu: El dăruieşte (mai mult…)

Read Full Post »

Invitată la Cantata de Crăciun „Câţi împăraţi”, eveniment organizat de Biserica Baptistă „Maranata” din Hunedoara şi prilejuit de participarea corului de tineri din Biserica Creştină Baptistă Mănăştur din Cluj, nu m-am aşteptat să ascult o predică. Oricât de important ar fi rolul propovăduirii Cuvântului, nu-mi place felul în care noi le amestecăm adesea, chiar facem colectă şi chemări la pocăinţă la ocazii ce nu presupun o întâlnire a bisericii pentru serviciul religios. Sigur, depinde totul de felul în care se spun anumite lucruri, de atmosfera creată, de introduceri… ei, de mai mulţi factori. Nu insist, deci: (mai mult…)

Read Full Post »

« Newer Posts

%d blogeri au apreciat asta: