Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 20 ianuarie 2014

Îngerii lui Eminescu

Imagine

Bunica mea s-a născut în anul în care a fost înfiinţat Partidul Comunist şi a murit chiar în timpul Revoluţiei, ce a marcat desfiinţarea lui în ţara noastră. Vârsta femeii puternice ce trecuse prin două războaie o aflam în fiecare an de la televizor, nu a ajuns să schimbe prefixul cu 7! Mama mea s-a născut la fix 100 de ani după M. Eminescu, ştirile ne scutesc de scăderi complicate pentru aflarea anilor trecuţi, eliminarea cifrei sutelor e suficientă. Aniversarea ei e cumva asociată cu numele marelui poet!

Nu ştiu dacă asta are legătură şi cu faptul că ştiu atât de multe poezii scrise de marele om de cultură. „Săptămâna Eminescu”, organizată de Biblioteca Municipală Hunedoara  zilele trecute, a inclus şi un spectacol omagial cu (mai mult…)

Reclame

Read Full Post »

Jurnalul fiului meu

Imagine

Era o vreme când scrisul meu semăna atât de mult cu cel al mamei, încât nici noi nu mai puteam spune cu precizie cine a copiat un text sau altul. Literele erau trasate cu precizie, amintind de cele ale unei învăţătoare, sau poate mai bine zis de cele din abecedar: alungite şi uşor înclinate, rotunjite perfect şi frumos legate unele de altele. Mai târziu, scrisul meu a început să semene foarte mult cu cel al tatălui: caractere mărunte, forme ascuţite, alăturarea a două semne dând naştere deseori unuia nou, ce nu putea fi descifrat în lipsa contextului. Nu a fost o trecere conştientă de la o formă la alta, iar nevoia de a nota cât mai repede cele dictate în timpul orelor de şcoală nu cred că explică suficient schimbarea.

Zilele astea vine fiul meu (elev în clasa a doua) cu o ciornă ce nu semăna nicicum cu scrisul caligrafic ce-i e caracteristic: o literă e mai mare decât spaţiul alocat ei şi stafidită rău, alta minusculă şi cumva într-o rână, una de tipar, alta de mână dar cam pătrăţoasă, (mai mult…)

Read Full Post »

Tulburare

E anul în care voi împlini 41 de ani, îl aşteptam. Niciodată nu mi-a plăcut numărătoarea inversă aşa că mă simt eliberată că am ajuns la acel zero după care nu e clar dacă mai urmează ceva. Îmi examinez în oglinda cele două fire cărunte ce-mi alunecă pe frunte atunci când mă aplec deasupra chiuvetei. De câţiva ani nu mă mai vopsesc, nici eu nu ştiu de ce. Poate că n-aş vrea să uit culoarea părului meu, într-o perioadă în care nu mă mai recunosc în pozele din albumele vechi şi nu mă mai accept cu depunerile anilor ce au trecut prin mine şi nu mă mai… În orice caz, mă agăţ, uite, de câteva fire de păr!

Sau poate că îmi place amintirea acelor fire albe ce se tot înmulţeau în părul negru şi lucios al tatălui meu. Uneori încerc să mi-l imaginez complet cărunt, dar (mai mult…)

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: