Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 20 februarie 2016

Scara Scărarului (P)

De fiecare dată când cineva îmi scrie cuvinte de apreciere datorită interviurile date despre timpul petrecut în Siberia, îmi vine în minte imaginea asta! Da, contează sfârşitul unui om, şi celor care îmi spuneţi că vă rugaţi pentru mine… vă mulţumesc, chiar am nevoie!

Marius Cruceru

Una dintre cele mai impresionante imagini referitoare la viaţa spirituală este cea care se află la mănăstirea Sfînta Ecaterina din Sinai, înfăţişînd scara descrisă de Ioan Scărarul, de aflat în traducerea românească în Filocalia.

În urcuşul spiritual chiar şi cei aflaţi pe trepte mai înalte sunt înşelaţi de diavol. Mîndria stă înaintea căderii şi după ce ai urcat în cunoaşterea Domnului. Niciodată să nu îţi aşezi siguranţa în tine, numai în Dumnezeu. De aceea Scripturile spun să ne uităm la sfîrşitul vieţuirii cuiva, nu la începutul şi nici la mijlocul, nici măcar la apusul bătrîneţilor. Tot din pricina mîndriei trebuie să veghem şi să prea-veghem (priveghem) totdeauna.

13-februarie2.jpg

Vezi articolul original

Reclame

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: