Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 20 august 2016

Am primit zilele astea prin poştă ultimul număr al revistei semestriale de cultură InterArtes, în care este publicat si articolul acesta al meu despre călătoria la Auschwitz! Mulţumesc, Daniela Varvara, provocarea şi încurajarea ta mi-a dat aripi atunci! Încă le am, uneori şi zbor cu ele!

Dana SisoEva

2015-08-31 10.31.07

(materialul l-am scris pentru o revistă, la cererea unei prietene)

Au trecut deja câteva săptămâni de la întoarcerea mea din vizita făcută la Auschwitz. Cele cinci-şase ore petrecute pe teritoriul fostului lagăr de concentrare au fost mai greu de suportat decât cele cinci zile de pedalat, cu aproape 100 de km pe zi. Nopţi la rând m-am visat plimbându-mă printre oameni înfometaţi, chinuiţi, cu teama morţii întipărită pe feţele palide şi fără viaţă. Orice pregătire psihică pentru ce aveam să întâlnesc acolo s-ar fi dovedit, cred, zadarnică.

Mi-am amintit, în Polonia fiind, de un fragment din cartea lui Evgheni Vodolazkin, „Laur”: „Ieşind din Cracovia, caravana o luă de-a lungul Vistulei. Fluviul nu era încă lat aici. Şerpuind împreună cu el, ajunseră la târguşorul Oswiecim. Ambrogio spune: <Crede-mă, Arseni, peste veacuri locul acesta va trezi groază. Povara lui se simte de-acum.>” Povara locului se simte încă,

Vezi articolul original 1.532 de cuvinte mai mult

Reclame

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: