Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Februarie 2017

Anunțuri

Read Full Post »

img_20170204_182930

Mi-a amintit un prieten, zilele astea, că fac parte din diaspora, că sunt departe, şi că ceea ce am scris eu până acum e privit prin realitatea acestui fapt. Îmi părea că îmi pune la îndoială fie dreptul de a mă implica (odată ce am plecat din ţară), fie patriotismul şi iubirea de neam. Cică am înţeles taman pe dos ce a vrut să spună! Cât despre faptul că locuiesc acum în Spania: tocmai pentru a-i sluji pe românii de aici, după chemarea pe care înţelegem că am primit-o de la Dumnezeu, ne-am mutat din nou! Nu sunt doar vorbe, dar cine nu ştie ce înseamnă să fii călăuzit spre o alegere ce-ţi schimbă complet planurile şi-ţi dărâmă „tot ce ţi-ai zidit în gând”, nu înţelege!

Nu ştiu care sunt prejudecăţile voastre, dar eu sunt mândră de românii din diaspora, de felul în care găsesc modalităţi de a arăta că le pasă, de faptul că sunt alături de cei care protestează în ţară. Fără îndoială că experienţa lor ca emigranţi le oferă posibilitatea de a vedea lucrurile dintr-un unghi nou, şi noi toţi putem fi câştigaţi ascultându-i şi corectând imaginea pe care ne-o facem despre situaţia de „acasă” sau despre ceea ce numim „normalitate”!

Sâmbăta trecută am fost la Consulatul României din Barcelona, alături de cei care s-au adunat să protesteze împotriva OUG (300 – 350 de oameni). Am fost atât de emoţionată când s-a cântat imnul pentru prima dată, n-am putut să-mi reţin lacrimile, şi nici să le şterg pe furiş. Tot am vrut să scriu despre orele petrecute acolo, despre ce s-a strigat, despre faptul că s-a rostit „Tatăl nostru”, despre cântările ce mi-au adus aminte de alte momente de cumpănă pentru ţara noastră (revoluţia, mineriada)…

Nu am putut merge la întâlnirile de protest în fiecare zi, dar am găsit o cale prin care să aduc în atenţia trecătorilor din oraşul în care locuiesc, Sabadell, cauza României: mi-am făcut două pancarte, cu „Pray for Romania” şi „#rezist”, pe care le-am legat de bicicletă. Am pedalat câţiva km aşa, mai fac o tură şi azi!

***

Văd printre prietenii mei oameni reţinuţi, care preferă să privească la ce se întâmplă ca la un spectacol. Oameni care nu se pripesc să ia vreo poziţie, aşteptând ca istoria să le confirme sau infirme legitimitatea şi înţelepciunea unui gest. Recunosc că nu-i înţeleg!  Îmi pare că unele lucruri se văd cu ochiul liber (aroganţa şi prostia celor din guvern, dispreţul pe care îl au faţă de oameni şi faţă de valorile creştine pe care le susţinem). Şi dacă acum nu e timpul pentru exprimare, atunci când? Până acum nu mi-a părut rău nici de poziţia pe care am luat-o în 2012, nici de participarea la întâlnirile de susţinere a familiei Bodnariu. Prefer să greşesc protestând, alături de atâţia oameni de bine, decât să mă refugiez în neputinţa de a şti (ce e mai bine şi care sunt implicaţiile pe termen lung), de a schimba (ceva în ţara noastră), sau participa la destinul ţării!

***

Citeam zilele astea despre cât de înşelătoare poate fi inima, şi despre faptul că adesea nu suntem conştienţi de adevăratele motivaţii ale deciziilor noastre. Am citit un interviu cu Mircea Miclea, în care spunea: „Când emoţia e intensă, raţiunea e în slujba ei”. Deciziile sunt luate foarte adesea pe baza a ceea ce simţim, apoi mintea produce argumente prin care să justifice hotărârea luată. Aplicat la simpatia mea pentru protestatarii antiguvernamentali din ţară: recunosc, în mintea mea există încă o asociere puternică a PSD-ului cu Iliescu, a lui Iliescu cu mineriada şi comunismul, iar judecata mea privitoare la partidul majoritar e afectată de acestea. Mi se face scârbă numai când mă gândesc la istoria acestui grup de oameni fără scrupule, care şi-au bătut joc de un popor, poporul din care fac parte! N-aş putea vreodată vota cu PSD, chiar de toţi corupţii ar fi scoşi din partid şi înlocuiţi cu oameni despre care nu ştiu nimic! I can’t help myself!

***

Să închei cu un verset din Scriptură, că aşa-i bine şi frumos: Prov 17:15 – „Cel ce iartă pe vinovat şi cel ce osândeşte pe cel nevinovat, sunt amândoi o scârbă înaintea Domnului”! De meditat: cine trebuie să ierte sau să condamne? Am şi eu vreo responsabilitate, sau e doar treaba celor implicaţi în conducere? Cum afectează nedreptate dintr-o ţară destinul ei? Ce putem face pentru urmaşii noştri?

Read Full Post »

IMG_20170204_182930.jpg

Trec prin diferite stări, mi-e greu să mă apuc de un subiect şi să-l duc până la capăt! Mă hrănesc cu articole despre cele întâmplate în ţară. Şi plâng, şi râd! Cei care sunteţi departe ştiţi cum e să urmăreşti de la distanţă evenimentele ce îşi pun amprenta pe destinul poporului din care faci parte! Mi-am amintit zilele astea de alegerile din 2000: eram stabilită în Yakutsk de câteva luni, fără computer şi acces la internet. Citisem despre cei doi candidaţi între care cei din neamul meu trebuiau să aleagă. Mă simţeam înşelată şi neputincioasă. Membrii GDS (Grupul de Dialog Social) să ceară oamenilor să voteze cu Iliescu? Cât de grav trebuie să fie, deci? – mă frământam atunci. Printre altele, la protestul de sâmbătă, în Barcelona, oamenii scandau: „Iliescu judecat / Pentru sângele vărsat”. A trebuit să explic fiului meu despre ce este vorba! Ce mai lecţie de istorie: revoluţia, mineriada, un partid „ciuma roşie”.
Pe cât de mare mi-a fost indignarea în ziua în care m-am lămurit cum e cu ordonanţa de urgenţă privind codurile penale (mi-a fost greu să cred că se poate chiar aşa, apoi mi-a fost ruşine mie pentru aceşti oameni aleşi nu ştiu cum să ne reprezinte neamul), pe atât de bucuroasă sunt de fiecare dată când citesc despre (mai mult…)

Read Full Post »

Şi nouă ne pasă!

Read Full Post »

img_20170204_195728

Orice poveste bună îşi găseşte punctul culminant atunci când răul, scăpat de sub control, ajunge la proporţii inimaginabile într-o fază anterioară, şi e pe punctul de a răsturna lumea şi a-i surpa temeliile. Speranţa se stinge în sufletele celor mai mulţi, dar acolo unde ea este păstrată ca pe un lucru de mare preţ face să înflorească un curaj ieşit din comun, căruia nu se poate ca Cerul să nu-i vină în ajutor. Dar la acest punct întotdeauna te întrebi: cum se face că salvarea lumii a ajuns să atârne de reuşita unui plan practic fără sorţi de izbândă, de efortul supranatural al cuiva care se agaţă de o minune? Şi mai întotdeauna, în răspuns, avem de-a face cu un „prea târziu”, fie că e vorba de momentul detectării pericolului, fie de cel al mobilizării pentru a riposta!

M-am întrebat zilele astea: Cum se face că, după „lovitura de stat legală” (ca să mă folosesc de formularea lui Patapievici) din 2012, ne aflăm din nou, ca naţie, într-o criză de proporţii? Cum s-a ajuns iarăşi aici? Unde am greşit, sau unde greşim mereu, de nu reuşim să intrăm în „normalitate”? Cuvântul „anomalie” mi se învârte în cap şi-l tot alung lipindu-l pe moşteniri comuniste (ce se ridică parcă vii din cartea „altfel” a lui Lucian Boia) ce ne bântuie.

Celebrul citat atribuit lui Edmund Burke mă acuză din nou: „Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic!”. S-a ajuns aici pentru că oamenii buni nu au făcut nimic, sau nu au făcut destul? (mai mult…)

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: