Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 6 Iulie 2017

12105956_10153187263987423_1239332674016207942_n

După primul an petrecut în Siberia, ne-am întors în ţară pentru un curs de vară, beneficiind de sponsorizarea călătoriei costisitoare pe care aveam să o facem (e vorba de 8 mii de km).  Pentru că ne duceam viaţa la capătul pământului cu un buget (prea) mic, am hotărât să economisim nişte bani şi să luăm din Moscova, la întoarcere, nu avionul, ci trenul. Asta însemna că la cele trei zile de călătorie până în capitala Rusiei aveam să adăugăm încă o săptămână. Dar asta însemna şi că puteam lua cu noi atâtea bagaje câte doream (cum le mutam din loc în loc e altă poveste). Printre altele mi-am luat o floare cu frunze mari, cică se numeşte Ureche elefantului, şi dacă-aţi ştii ce m-am mai chinuit să o ţin în viaţă în anii care au urmat (iernile sunt lungi acolo, după cum aţi aflat deja, şi planta nu vedea lumina soarelui câteva luni de zile)!

În lunga noastră călătorie am pornit din Oradea şi la gară ne-au condus câţiva prieteni. Ţin minte bine cum, la un moment dat, pe peron a apărut Alin Cristea şi ne-a înmânat un cadou pe care l-am păstrat, în anii care au urmat, ca pe o comoară: într-o cutie de folii transparente, de tip A4, ne-a pus atâtea foi câte încăpeau. Nu le-am numărat niciodată. Conţineau: articole şi citate din „Dilema” (dar şi din alte publicaţii), scrieri de-ale lui Dan Perjovski şi Andrei Pleşu, capitole din Noica, liste cu personalităţi ale mileniului 2, informaţii despre calendarul iulian şi gregorian, poeme de Ion Pillat, liste cu piesele muzicii clasice, poezii de Ioan Alexandru, principii ale unei bune interpretări, date despre baptiştii din România, „Rânduri pentru premianţi” (să ştii că m-a urmărit textul acesta!) şi multe altele. Le-am luat cu mine aici în Spania! Mă gândesc să le dăruiesc, cândva, fiicei mele, cred că le va preţui la fel de mult! Uitasem să scriu: asta era în 2000, când accesul la internet nu era la îndemâna oricui! Cât despre floarea de care aminteam mai sus, cu frunze mari… cine ştie dacă mai trăieşte pe undeva prin nord! Nu era atât de valoroasă ca s-o mai plimb cu mine!

IMG_20170706_120656

În anii care au urmat (mă refer la cei 10 petrecuţi în Yakutsk) am revenit în România în concedii, şi cred că de fiecare dată l-am vizitat şi pe Alin. La fiecare din aceste ocazii am primit câte o carte, printre care „Omul recent” şi „Despre îngeri”. Ultima dată am fost în Oradea anul trecut, parcă. La invitaţia lui, ne-am plimbat cu Alin în oraş şi am intrat în librării. Aş fi vrut mult să-i cumpăr o carte, dar mă simţeam atât de stângace: nu am ştiut ce şi cum să o fac… mi-e ruşine când mă gândesc la nepriceperea mea! La una din librăriile creştine însă el a făcut cadouri copiilor mei!

IMG_20170706_120822

Am scris doar despre generozitatea ieşită din comun şi preţuirea pe care ne-a arătat-o Alin, mie şi familiei mele. Sau doar despre câteva momente care susţin cele spuse de mine. Tot ce descopăr despre Alin în continuare privesc prin prisma oferită de aceste experienţe comune! Şi… spune-ţi voi: cum să nu-l preţuiesc? Nu-i altul ca el! La mulţi ani, Alin Cristea!

IMG_20170706_120719

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: