Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for octombrie 2017

Au trecut 30 de ani

tati

Azi se împlinesc 30 de ani de la decesul tatălui meu, Amfilofie Liubimirescu. În mod straniu, pentru prima dată mă gândesc la el ca la cineva mai tânăr decât mine. S-a stins la 41 de ani, iar eu am depăşit deja această vârstă. Orice an în plus care îmi e adăugat îl simt ca pe o povară şi o responsabilitate mare, îmi pare a avea un rost precis pe care îl înţeleg doar parţial, îl iau ca o reafirmare a faptul că lucrarea mea nu s-a încheiat încă, deşi mă îndrept spre un final (oare cât de departe e?; sau cât de aproape?). Iată că mă simt forţată, din nou, să-mi pun ordine în lucruri, să mătur afară tot ce e lipsit de valoare veşnică şi să îmi canalizez toate eforturile spre ceea ce mi s-a încredinţat. Oare nu am pierdut nimic din vedere pe parcurs? Oare nu m-am conformat imaginii pe care alţii au proiectat-o asupra mea? Oare nu am renunţat la alergare, deşi nu am trecut linia de sosire, deşi încă nu s-a făcut noapte?

Numele său, neobişnuit pentru cei mai mulţi, nu era deloc rar în satul în care se născuse. Dar pentru că părea greu de reţinut şi pronunţat pentru cei de departe, îşi luase un altul, după care avea să rămână în memoria prietenilor şi cunoscuţilor: Teofil. Faptul că uneori mai amintea de semnificaţia lui („iubitor de Dumnezeu”), mă face să cred că alesese cu grijă o „etichetă” pe care dorea s-o poate şi prin care comunica ceva despre sine celor pe care-i întâlnea.

Providenţial, fratele meu, care-i poartă numele şi are exact vârsta la care tatăl meu a plecat dintre noi, e în vizită la noi zilele acestea. Mersul şi gesturile lui se amestecă dureros cu amintirile mele din copilărie. Umbra tatălui meu m-a urmărit şi faptul că sunt fiica lui mi-a conturat identitatea şi mi-a modelat deciziile definitiv.

Dacă ar fi să aştern doar un singur lucru din moştenirea pe care mi-a lăsat-o, plecând la scurt timp după ce eu împlinisem 14 ani, aş spune că e vorba de drumul deschis de paşii lui prin această viaţă. Alesese să trăiască pentru Dumnezeu! Acest lucru îmi era foarte clar atunci, îmi e clar şi acum când, încercând să pun cap la cap frânturi de amintiri, caut să înţeleg ce a lăsat în urmă şi în ce măsură trăirea şi cuvintele lui mi-au dat direcţii sigure. În ce măsură? Într-o mare măsură.

Nu cunosc prea multe din luptele lui, ştiu însă că l-am văzut adesea stând pe genunchi. Ştiam că acolo primeşte „puteri de sus”. Ştiu acum că, fără ele, nu se poate înainta în viaţă, pur şi simplu nu se poate!

https://istoriebaptistablogul.blogspot.com.es/2017/09/amfilofie-liubimirescu-1946-1987.html

Read Full Post »

100 de km şi mai rezist

A trecut o săptămână de când am alergat 100 de km în 24 de ore (de fapt au fost mai puţin de 18 ore şi doar 14 de mişcare – alergare sau mers) în încercarea de a strânge bani pentru Fundaţia Hospice Emanuel, în cadrul campaniei „Oare eu cât (mai) #rezist?”. Numai Dumnezeu mi-a dat sănătate şi puterea de care aveam nevoie pentru un aşa efort la… 44 de ani, dar cred că deja ştiţi asta. Oameni cu inima bună au fost alături de mine dăruind, rugându-se, scriindu-mi cuvinte de încurajare. După două încercări nereuşite, mi-am dat seama că fără sprijinul câtorva prieteni nu mă voi putea descurca.

18119376_1668838663132683_2349260136484698682_n

M-am pregătit şi nu prea de data aceasta. Toamna… nu-i ca vara! Deşi aici, în Catalonia, doar scurtimea zilelor şi câteva frunze galbene îmi amintesc de anotimpul în care moartea se plimbă slobodă pe străzi, nu mă pot convinge că şi-a făcut locuinţa undeva departe. În fiecare an îmi ia câte ceva şi de fiecare dată, simţindu-mă din nou schilodită, mai cioplesc o cârjă. Şi de fiecare dată (mai mult…)

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: