Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 30 octombrie 2017

Au trecut 30 de ani

tati

Azi se împlinesc 30 de ani de la decesul tatălui meu, Amfilofie Liubimirescu. În mod straniu, pentru prima dată mă gândesc la el ca la cineva mai tânăr decât mine. S-a stins la 41 de ani, iar eu am depăşit deja această vârstă. Orice an în plus care îmi e adăugat îl simt ca pe o povară şi o responsabilitate mare, îmi pare a avea un rost precis pe care îl înţeleg doar parţial, îl iau ca o reafirmare a faptul că lucrarea mea nu s-a încheiat încă, deşi mă îndrept spre un final (oare cât de departe e?; sau cât de aproape?). Iată că mă simt forţată, din nou, să-mi pun ordine în lucruri, să mătur afară tot ce e lipsit de valoare veşnică şi să îmi canalizez toate eforturile spre ceea ce mi s-a încredinţat. Oare nu am pierdut nimic din vedere pe parcurs? Oare nu m-am conformat imaginii pe care alţii au proiectat-o asupra mea? Oare nu am renunţat la alergare, deşi nu am trecut linia de sosire, deşi încă nu s-a făcut noapte?

Numele său, neobişnuit pentru cei mai mulţi, nu era deloc rar în satul în care se născuse. Dar pentru că părea greu de reţinut şi pronunţat pentru cei de departe, îşi luase un altul, după care avea să rămână în memoria prietenilor şi cunoscuţilor: Teofil. Faptul că uneori mai amintea de semnificaţia lui („iubitor de Dumnezeu”), mă face să cred că alesese cu grijă o „etichetă” pe care dorea s-o poate şi prin care comunica ceva despre sine celor pe care-i întâlnea.

Providenţial, fratele meu, care-i poartă numele şi are exact vârsta la care tatăl meu a plecat dintre noi, e în vizită la noi zilele acestea. Mersul şi gesturile lui se amestecă dureros cu amintirile mele din copilărie. Umbra tatălui meu m-a urmărit şi faptul că sunt fiica lui mi-a conturat identitatea şi mi-a modelat deciziile definitiv.

Dacă ar fi să aştern doar un singur lucru din moştenirea pe care mi-a lăsat-o, plecând la scurt timp după ce eu împlinisem 14 ani, aş spune că e vorba de drumul deschis de paşii lui prin această viaţă. Alesese să trăiască pentru Dumnezeu! Acest lucru îmi era foarte clar atunci, îmi e clar şi acum când, încercând să pun cap la cap frânturi de amintiri, caut să înţeleg ce a lăsat în urmă şi în ce măsură trăirea şi cuvintele lui mi-au dat direcţii sigure. În ce măsură? Într-o mare măsură.

Nu cunosc prea multe din luptele lui, ştiu însă că l-am văzut adesea stând pe genunchi. Ştiam că acolo primeşte „puteri de sus”. Ştiu acum că, fără ele, nu se poate înainta în viaţă, pur şi simplu nu se poate!

https://istoriebaptistablogul.blogspot.com.es/2017/09/amfilofie-liubimirescu-1946-1987.html

Reclame

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: