Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Interesante’ Category

20130708_104231

Drumeţia, planificată pentru ziua de miercuri, a împărţit pe cei aproape 80 de participanţi şi lideri ai taberei în câteva grupe. Împărţirea nu e definitivă, dar apartenenţa la un grup sau altul spune ceva despre fiecare. Iarăşi, nu-i băgăm la grămadă pe toţi, motivele pentru care cineva a ales un drum, sau o potecă, sau un loc pe scaun, pot fi variate, şi totuşi…

Conduşi de Mia Medrea, a cărei copilărie e legată de acel petic de pământ, câţiva au decis că merită să parcurgă mai mulţi kilometri pe jos pentru a vedea frumuseţi ascunse după dealurile dimprejur, prin locuri mai puţin umblate şi nu atât de uşor accesibile: Pădurea de argint (mai mult…)

Reclame

Read Full Post »

Evanghelizare la priveghi

Cu hainele de iarnă pe noi, în capela rece şi albă, ca o faţă de mort, căutând mereu batiste prin toate buzunarele, fără puterea de a ne mai privi în ochi – durerea ce-o purtam în suflet ne era de ajuns, de ce s-o mai vedem şi pe faţa altuia? – am simţit totuşi că suntem printre-ai noştri şi căldura din cuvintele vorbitorilor ne-a învăluit. Când ţi se adresează cineva cu lacrimi şiroindu-i pe obraji, când predicatorul vorbeşte despre temerile şi nesiguranţa lui, când simţi compasiune în glas, nu se poate să rămâi rece. Sentimentul acela de singurătate se pierduse pentru o vreme, deşi privind înainte nu vedeam decât spatele celor aşezaţi pe rândurile din faţă. Un miros de crizanteme pe care nu le observasem mai înainte a venit până la mine aducând memoria unei toamne plină de flori dar şi de lacrimi, n-am vrut să mă las dusă departe de ea. Am alungat-o, iar a venit, iar s-a dus…

M-am trezit cu totul la ultima predică, tipic baptistă prin intonaţie şi conţinut, în disonanţă cu tot ce a fost până atunci. Dacă tot am prins nişte nepocăiţi printre noi, (mai mult…)

Read Full Post »

Priveam chipul din sicriu şi nu puteam să nu mă las dusă cu gândul departe, la obrazul rece pe care l-am sărutat înainte de a fi coborât în groapa parcă prea adâncă. Un pastor cu părul alb, ce stătea alături, întors în mintea lui într-un trecut îndepărtat, povesteşte ceva ce mi-a atras atenţia: studiase teologia la Bucureşti între anii 1976-1980. Pierdută parcă între cifre, nesigură mai mult pentru că nu-mi venea a crede potrivirea, pronunţ numele tatălui meu descoperind că i-a fost coleg. Uimit, plăcut surprins, enumeră pentru mine generaţia de păstori care au absolvit în aceeaşi zi, deapănă amintiri, unele hazlii, amintindu-şi perfect colegii de cameră, pe care îi ştiam, din clădirea de pe strada Berzei. Îmi spune cum fratele Bunaciu nu-i putea pronunţa numele (Liubimirescu Amfilofie, nume comune de altfel în satul în care a crescut) şi atunci a fost nevoit să-şi aleagă un altul, cel pe care l-a dat fratelui meu şi după care a ajuns să fie cunoscut de toţi: Teofil. Ochii îmi sunt atraşi de părul alb al celui care îmi vorbeşte, mă gândesc cum ar fi arătat tatăl meu cărunt. Parcă mai contează, (mai mult…)

Read Full Post »

Am citit şi eu cu ceva timp în urmă postările alor noștri despre incinerare, interesant subiect, n-am ce zice! Mi-am amintit de hainele „de moarte” pregătite cu atâta grijă de bunica mea, şi de sicriele păstrate în podul casei de un cuplu de oameni în vârstă, nu se gândeau ei la variante mai ieftine! Sau incinerare ar fi costat mai mult? Ei, nu sunt prea informată. Mi-am amintit şi de atâţia care şi-au cumpărat din timp „garsoniere” la aşa-zisul loc de veci, iar pe unele cripte văd adesea sub nume scrisă doar data naşterii, pesemne că decesul nu a avut loc încă, dar oamenii mărturisesc despre credinţa lor în iminenţa lui. Nu ştiu sigur dacă astfel de gesturi mărturisesc neaparat şi credinţa într-o iminentă înviere, poate că e vorba şi de altceva, ar merita făcut un sondaj şi cercetat puţin subiectul.

Noi a trebuit să avem discuţii, în familie, despre trupurile depuse în mormânt. Nu de alta dar după înmormântarea melcului ce fusese pe post de animal de casă pentru puţină vreme pentru copiii mei, Natan vroia să ştie după câte zile va veni Isus să-l ia de acolo, de sub pământul cu care îl acoperise. I-am explicat cum toţi rămânem în pământ până la venirea lui Isus. Mi-am amintit cum începuse a se îngrijora, apoi, la perspectiva morţii, că cică atunci când va veni El şi trupurile noastre vor învia va fi greu de deschis sicriul şi de săpat pământul de pe mormânt până ajungi la suprafaţă. Alte explicaţii, (mai mult…)

Read Full Post »

Nu ştiu câte „suflete” vor citi cele scrise de mine aici, dar vreau să vă spun că ultimul număr al revistei „Creştinul azi” abundă de anunţuri în care termenul de mai sus este preferat pentru orice relatare referitoare la botez. Oare chiar nu se poate spune şi altfel, sau e obligatorie formularea: „…(o cifră) suflete L-au mărturisit pe Domnul Isus în apa botezului”? Unele texte specifică (oare era nevoie?) că e vorba de un botez nou testamental, scris când cu litere mari, când cu cele mici, eu aleg să nu mai apăs o tastă în plus şi am lăsat toate literele la fel. Şi totuşi, cred că aşa e corect! Sau nu?

Cât despre evenimentul din Sat Minier, m-a pus în încurcătură: nu ştiu unde e situată localitatea, nu se specifică nici un judeţ – dar asta e problema mea, şi am mai dat şi bacul din geografie – fără Google e cam nasol, abia am aşteptat să ajung la Hunedoara să mă lămuresc. Totuşi, nu eram prea sigură nici în ce priveşte denumirea, pentru că în titlu scria de Sat Miner, iar în cuprins de Sat Minier. Cât despre relatare, e la persoana întâi singular, dar nu se specifică cine a scris-o. Poate că cel care relatează e în poza ataşată anunţului şi cei care trebuie să ştie îşi dau seama despre cine este vorba, pentru ceilalţi nu e important. Ce ştiu eu?

În ce priveşte un alt botez, nu vă mai scriu unde, autorul relatării e menţionat, nici numele lui nu vreau să-l pomenesc, daţi-mi voie doar un mic fragment: „Corul bisericii, corul tinerilor şi grupul „Eclesiast” din Timişoara au înfrumuseţat programul bisericii, iar actul botezului a fost oficiat de către pastorul bisericii…” Oare nu mai lipseşte un „bisericii” după „botezului”? Poate mă înşel, dar ce vrea să trasmită această repetiţie aparent inutilă a termenului?

Aş scrie că va urma, aş mai avea ce să vă spun, până una alta poate vă cumpăraţi numărul cu pricina, ultimul din anul care a trecut deja. Na, că poate le cresc şi vânzările!

Read Full Post »

Am crescut răsfoind reviste creştine vechi, cu foile îngălbenite de vreme, dar legate între coperţi tari, negre, ce adesea adăposteau file de mărimi diferite şi vopsite cu roşu pe margine. Încă mai avem o mulţime acasă, tatăl meu aduna de pe la fraţi mai în vârstă sau de la copiii unor credincioşi trecuţi la cele veşnice şi care păstraseră publicaţiile ca pe ceva preţios. Ele vorbesc şi azi, sunt o mărturie a unor vremuri trecute, a relaţiei bisericii cu Statul în diferite perioade istorice, a înţelegerii pasajelor biblice de către cei care au plantat biserici şi au misionat această parte de lume. Dar nu despre ei am vrut să scriu, ci despre revista bisericilor baptiste de azi!

Mama mea a adunat multă vreme publicaţiile religioase ale cultului nostru, mai avem teancuri acasă, de câţiva ani însă primeşte „Creştinul azi” fără să se fi abonat. De sărbători, când am fost la Anina, am răsfoit şi eu, ca altă dată, revista care ar trebuit cumva să ne reprezinte, pe ea scrie „Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România”. Am observat că apar doar şase numere pe an, aceasta fiind cea din lunile noiembrie-decembrie.

Şi astea fiind zise, cu ce să încep? Nu mă pot abţine şi trec direct la erată, daţi-mi voie să reproduc textul în întregime: „Dintr-o regretabilă eroare în numărul anterior al revistei Creştinul azi, unul din articole a fost publicat de două ori. Ne prezentăm, pe această cale, scuzele de rigoare. Mulţumim pe această cale tuturor cititorilor care ne-au semnalat această eroare.” Îmi vine să scriu „no comment”, şi totuşi o mică temă de meditaţie: greşeala are a face cu lucrul de mântuială, la fel şi formularea de aici, unde repetiţia lui „pe această cale” şi „eroare” deranjează, ca să nu mă mai leg şi de semnele de punctuaţie. Dar ne reprezintă cumva pe noi, creştinii de azi, această atitudine faţă de muncă, lucrul de mântuială (na, că m-am repetat şi eu)?

Read Full Post »

« Newer Posts

%d blogeri au apreciat asta: