Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Pagini de jurnal’ Category

Bum!

Ne pregătim să vizionăm „Singur acasă”, iar în timp ce aşezăm pernele şi farfuria cu prăjiturele, povestim scenele cele mai amuzante de care ne-am amintit din filmul pe care îl mai văzuserăm şi anul trecut, tot prin decembrie. Unele, deşi au haz, ne fac să ezităm atunci când durerea, care trebuie să fi fost asociată cu întâmplarea nefericită, ne pune la încercare puterea de empatie. Dar… râdem, e doar un film!

Ce îmi vine mie în minte e situaţia în care, dorind să se spele pe mâini, Marv atinge mânerele robinetului şi e electrocutat preţ de câteva secunde bune. Imit vaietele şi tremurul lui, spre amuzamentul tuturor. De fiecare dată când urmăream secvenţe asemănătoare, mă întrebam cum e senzaţia asta şi dacă într-adevăr părul se ridică aşa, ca-n filme. Sau ca în desenele animate.

Aşezaţi pe canapea, avem în faţă bradul împodobit cu câteva zile în urmă de copii. Pentru că nu aprinseserăm luminile instalaţiei de pom, m-am ridicat şi am pus mâna pe cablu, pipăind apoi locul în care aveam să bag ştecărul în priză. Am găsit cu greu, dar când totul părea rezolvat… nici un beculeţ nu luminează! Scot cablul, îl bag din nou, dar nimic nu se întâmplă. Încerc să schimb setarea privind ordinea de aprindere a luminilor, şi pe când răsucesc dispozitivul cu pricina, o bubuitură şi o flăcără îmi opreşte firul gândurilor şi ai mei rămân înmărmuriţi, cu privirea aţintită asupra mea.

Îmi privesc cu mirare palma, e neagră. De durut însă nu mă doare nimic, stau nemişcată pentru a înţelege dacă simt ceva. După felul în care sunt privită, mă gândesc că pe faţa mea a rămas întipărită sperietura, încerc să spun ceva pentru a o alunga şi din ochii ce nu se putea desprinde de mine. Abia mai târziu m-au lămurit de ce mă fixaseră aproape fără să clipească: aveam părul ridicat, aşa ca-n filme! Sau ca în desenele animate!

Reclame

Read Full Post »

M-am îmbrăcat în grabă, hainele cu care alerg erau pregătite de câteva zile, de când tot amânam ieşirea pe stadion. Pentru că termomentrul arăta puţin peste zero grade (vreo două, cred), am hotărât să-mi iau cordeluţa, ca să nu-mi îngheţe lobii urechilor. În dimineaţa aceleiaşi zile simţisem că nu-i de glumă cu frigul ce coborâse asupra noastră noaptea, pe furiş parcă. Şi cum nu am găsit niciuna din cele două banderole negre pe care le am, nici pe cea roşie cu dungă albă, nici pe cea… – în momente ca astea îmi dau seama că fiică-mea seamănă cu mine! -, am luat căciula neagră pe care o port de obicei când merg la schi, pe sub cască. Mi-am tras-o pe frunte, acoperind sprâncenele pripit pensate, şi am ieşit pe uşă, dar nu înainte de a da ultimele instrucţii copiilor despre… ei, despre cum să se comporte în absenţa mea.

În hainele de sport mă simt mai înaltă şi parcă mai suplă, fac paşi mari şi siguri. Cu căciula neagră, bine trasă pe ochi, cu privirea în pământ şi mersul grăbit, păream coborâtoare dintr-un film precum „Misiune: imposibilă”, şi (mai mult…)

Read Full Post »

Întâlnire

Mă întâlnesc în Anina, la rând la chioşcul unde se vând langoşi, cu un necunoscut care citise despre mine în „Adevărul” şi mă recunoaşte după poza de pe facebook. Spune că locuieşte în Germania, venise a-şi vizita rudele şi locurile natale. Mă abordează foarte politicos, dar sunt luată prin surprindere şi mă fâstâcesc, îmi amintesc că nu m-am pieptenat când am plecat de acasă şi am pe mine nişte haine ponosite, abandonate cu mult timp în urmă în dulapul mamei mele. Mă întreabă de Yakutsk, de Siberia, despre cei 10 ani, iar eu încerc să-mi amintesc (mai mult…)

Read Full Post »

Aripi

Acum două zile m-am întors de pe stadion înfrântă. Am reuşit să-mi trag picioarele după mine 19 ture, făcând patru opriri lungi. Senzaţia că am greutăţi legate de glezne şi că pământul se clatină sub mine nu m-a părăsit. E adevărat că nu demult împlinisem 40 de ani, dar oare chiar aşa rapid îmbătrânești după trecerea acestui prag?

Aşa gândeam acum două zile, de asta mă temeam alaltăieri! Azi (mai mult…)

Read Full Post »

Precum Agar

Soarele fusese tare grăbit sâmbăta asta, oare n-aţi observat şi voi? L-am văzut, cu un ochi pe jumătate deschis, chinuindu-se a trage după el acele ceasornicelor, înţepenite parcă în nemişcarea ce domnise în timpul nopţii. Ce s-a întâmplat apoi, după ce aţipisem din nou? Trezite din amorţeală, ezitând la început, acestea au luat-o la goană pe drumul ştiut, înainte ca eu să prind de veste. Aşa s-a făcut că am întârziat…

Aveam să plec la Teliuc cu portbagajul plin cu borcane şi cele necesare pentru zacuscă. Pe acestea mi le-a cumpărat Ian de la piaţă, în timp ce eu (mai mult…)

Read Full Post »

Obstacole

Am plecat şi azi la stadion, nu mă simt bine dacă sar vreo seară. Dacă sar peste punctul ăsta din program, desigur, doar nu vă închipuiaţi că fac sărituri, într-un picior sau poate cu prăjina… nu că nu ar fi interesant de încercat exerciţiul acesta din urmă. Mi se pare mie că dacă alerg nu mai plâng, poate că ochii nu mai au lacrimi datorită lichidului pierdut în timpul efortului fizic depus… Dar nu despre asta aveam de gând să scriu, mă depărtez de subiect!

Am plecat, deci, pe stadion… o, nu, doar nu credeţi, datorită titlului, că e vorba de alergarea cu obstacole, cu garduri vreau să zic. Nu că nu ar fi interesant de încercat! În unele locuri (mai mult…)

Read Full Post »

„Ceea ce mă face să sufăr, este că dreapta Celui Prea Înalt nu mai este aceeaşi”, zicea psalmistul, Asaf (Psalmul 77:10). „Ceea ce mă face să sufăr, e că eu nu mai sunt aceeaşi”, zic eu. Ceea ce mă face să sufăr, Doamne…

„Sufletul meu este lipit de Tine”, zicea psalmistul, David (Psalmul 63:8). Nu mai pot spune acelaşi lucru, poate că asta mă face să sufăr! (mai mult…)

Read Full Post »

« Newer Posts - Older Posts »

%d blogeri au apreciat asta: