Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘curaj’

Nu ştiu când a zgâriat Gandalf, cu bastonul său, semnul de pe uşa casei mele, ştiu doar că m-am trezit şi eu păşind, asemeni lui Bilbo, într-o călătorie grea şi plină de… hai să le numim surprize, căci ceea ce părea a fi un pas în gol şi o prăbuşire în hău, a fost trasformat prin intervenţia Providenţei într-un pas dincolo, poduri invizibile făcând posibilă trecerea peste. Recunosc, n-aş  fi părăsit din proprie iniţiativă confortul „vizuinei” mele (sau ”bărcii”, ca să mă folosesc de imaginea unui baptist) iar spiritul de aventură nu ar fi fost trezit dacă nu aş fi fost împinsă aproape fără voia mea spre ceea ce s-a dovedit a fi călătoria pregătită mie de Cel care mă cunoște cel mai bine. Dar nu despre mine aveam de gând să scriu!

Copiii mei au început nu de mult numărătoarea inversă: ştiu câte zile mai sunt până la Crăciun şi câte mai trebuie să treacă până la apariţia filmului lui Peter Jackson, „Hobbitul: O călătorie neaşteptată”, pe marile ecrane din România. Degeaba le explic că noi probabil nu-l vom vedea decât după sărbători, degeaba le spun că filmul, spre deosebire de carte, nu e pentru copii. Dora citise „Hobbitul”, Natan văzuse varianta de desene animate, vizionare însoţită de explicaţiile şi comentariile surorii sale. Aşa că m-am trezit reluând lectura şi purtând din nou discuţii despre lumea lui Tolkien, lume familiară, (mai mult…)

Anunțuri

Read Full Post »

The Help

Filmul este o adaptare a romanului cu acelasi nume scris de Kathryn Stockett in 2009 si devenit la scurt timp bestseller. Regizorul si scenaristul Tate Tayler, cunoscut din copilarie al autoarei, a locuit, ca si aceasta, in orasul in care se desfasoara actiunea romanului: Jackson, Mississippi. Cele relatate in carte au a face intr-o mare masura cu experienta scriitoarei: a fost crescuta de o femeie afro-americanca, de care a fost foarte apropiata mai ales dupa divortul parintilor ei, dar pe care o pierde la 16 ani, cand femeia moare. Dupa cum singura marturiseste, Stackett si-a petrecut ani imaginandu-si ce ar fi putut raspunde Demetrie, caci asa se numea, la intrebarile ei privitoare la cum a fost pentru o femeie de culoare sa lucreze la o familie de albi in Mississippi. Constienta ca poate nu vom pricepe deplin niciodata cum s-a simtit si ce a fost in sufletul acestor femei afro-americane, autoarea ne invita sa facem totusi un exercitiu de  intelegere, acesta e motivul pentru care a scris primul ei roman!

E vorba in principal despre trei femei, doua de culoare si una alba care, (mai mult…)

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: