Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘frig’

Mă întreabă azi Natan, dimineaţa devreme, ce cadou îmi doresc de Crăciun. M-a luat prin surprindere, nu mă gândisem la aşa ceva, de fapt chiar nu aștept nimic (o fi bine, o fi rău?). Și pentru că nu am putut dormi noaptea datorită durerilor de cap, și pentru că sunt răcită cobză, am spus: „Sănătate”! Se gândeşte puţin, după care îmi răspunde: „Ştiu, vrei medicamente”!

Am râs, dar oare nu adesea cerem şi noi de la Dumnezeu ­„medicamente” în loc să ne rugăm pentru sănătate? Oare nu cerem tot felul de lucruri despre care credem că ne-ar schimba starea de spirit, în loc să cerem bucurie? Oare nu ne rugăm pentru rezolvarea problemelor de tot felul, în loc să ne rugăm pentru pace? Mă uimesc uneori rugăciunile în care copiii, dar şi adulţii, ştiu să-i dea sfaturi lui Dumnezeu cu privire la ce ar trebui făcut! Mă uimeşte şi Dumnezeu atunci când răspunde rugăciunilor noastre oferind mult mai mult decât am ştiu cere, oferind ceea ce are preţ în locul gunoaielor pe care noi le-am considerat necesare.

Lucruri puteţi cere de la Moş Crăciun, cineva poate că va îmbrăca, ocazional, costumul roşu şi va veni cu sacul, sau punguţa, sau îmbăţişarea de care aveţi nevoie. Cât despre sănătate, Natan îmi explică: „Moşul nu cred că are aşa ceva, umbla prin multe ţări, inclusiv în cele în care e foarte frig, cred că şi el se îmbolnăveşte”.

Read Full Post »

Zile de noiembrie

În noiembrie, ziua devenea atât de mică încât abia o observai strecurându-se pe lângă tine, nici n-aş putea spune când anume treceau cele două ore în care soarele era, deşi nevăzut, pe bolta cerului ce se întindea să atingă pământul Yakutiei de jur împrejur. Şi parcă se ascundea de privirile celor care căutau, nu o rază de soare căci ar fi fost prea mult, nici un strop de culoare, ci doar o pată albicioasă în acest amestec de-ntuneric şi ceaţă. Negura ce învăluia oraşul pentru săptămâni, chiar luni, arunca un văl gros în faţa ochilor noştri nedeprinşi a ghici forme şi culori furate de vântul ce parcă le muta dintr-un loc în altul. Pâcla deasă ne intra în nări, ameninţând să sufoce, iar cu mănuşa groasă pe care o ţineam în dreptul nasului ferindu-l de îngheţ mă străduiam parcă s-o împiedic să-mi pătrundă în suflet. Nu ştiu dacă mersul greoi era datorat mai ales stratului gros de haine care acopereau până şi mare parte din faţă, greutăţii cu care respiram, sau imposibilităţii de a vedea destul de departe pentru a putea face paşi siguri. Temperatura ameninţa să coboare sub -40 de grade (şi abia atunci se spunea că e frig), îmi plăcea ca uitându-mă pe ecranul mare de pe clădirea din apropierea centrului oraşului să constat că nu greşeam mai niciodată în aproximările mele cu mai mult de 3 grade.

Imagine

Ieri când mă pregăteam să merg cu maşina după prietena mea Alina să o aduc la biserică, văzând întunericul şi ceaţa de afară, peisaj atât de familiar pentru mine, mi-am amintit că scrisesem că îmi era dor de Yakutsk. Nu vă supăraţi când insinuez că ceaţa ce a invadat de câteva zile parcurile, pieţele şi locurile strâmte dintre blocuri a fost trimisă pentru a răspunde nostalgiei mele după locuri îndepărtate, nu-i aşa? Ieri mi-am luat din cuier haina groasă de iarnă, am scos de prin cutii cizmele, graba impiedicându-mă să caut căciulă, mănuşi şi fular. Când am pornit motorul maşinii şi am văzut că sunt doar două grade, cu plus, am zâmbit: de ce mă speriasem (şi bucurasem în acelaşi timp) de sosirea unui anotimp care nu vizitează niciodată aceste ţinuturi? E ceaţă încă afară, şi nu ştiu cum de a pătruns şi în sufletul meu! Poate că totuşi trebuia să caut mănuşa cea groasă!

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: