Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘lideri’

Dacă ieri am privit oarecum cu detaşare la ce se întâmplă, notând doar ideile valoroase, ca un bun baptist, azi la Summit am plâns, pe furiş. Bănuiesc că era voie, nu m-am ascuns de teama organizatorilor, deşi nu menţionaseră acest lucru atunci când făcuseră referire la râs, aplaudat, ridicat mâinile şi alte manifestări de genul acesta. Am plâns, căci dincolo de lacrimile lui Bill Hybels nu se putea să nu vezi lacrimile lui Dumnezeu care ţi se adresează personal şi aşteaptă să iei o hotărâre, concretă şi imediată. Era vocea pe care o cunosc foarte bine, aţi auzit şi voi chemarea Lui?

Am ascultat mesajele unor femei puternice, Carlyn Fiorina şi Condoleza Rice, cel puţin aceasta din urmă nu cred că mai are nevoie de vreo prezentare. Pentru prima dată l-am auzit şi văzut pe inconfundabilul John Ortberg, mesajul său uimindu-mă din nou (căci citisem mai multe cărţi de-ale lui) prin creativitate, claritate, umor, profunzime, ilustraţiile şi exemplele aduse. Am fost provocaţi să ne minunăm de Isus, şi pe parcursul prezentării sale aveam s-o facem conduşi fiind a vedea impactul pe care Cristos l-a avut peste veacuri. Provocarea de la final am să v-o scriu şi vouă, încă îmi răsună în urechi (mai mult…)

Anunțuri

Read Full Post »

Poate că doar m-am obişnuit cu asemenea întâlniri şi de-aia n-am mai fost atât de impresionată ca-n alţi ani, poate că l-am auzit de prea multe ori pe Bill Hybels care se cam repetă în ceea ce spune, sau poate că într-adevăr sesiunile nu au mai fost atât de bine pregătite. Sau eu nu am avut inima pregătită? Mă duc şi mâine şi vă spun dup-aia, poate că azi am fost prea obosită!

Și totuși sunt câteva lucruri extraordinare pe care le-am învăţat, unele răspunzând exact frământărilor mele de acum. Ne-au fost predate lecţii importante cu ajutorul unor imaginii vii din călătorii prin ger şi vânt la Polul Sud (ştiu, voi nu aveţi nostalgii după aşa ţinuturi cum am eu), am învăţat despre „marşul de 20 de mile”, (mai mult…)

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: