Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘suflet’

Nu, nu e un îndemn la căscat, îmi pare rău pentru cei care aţi început deja. Eu mă gândeam la casca mea de schi, împrumutată omului de zăpadă modelat cu greu în faţa cabanei, dar care nu avea să-i fie de vreun folos. Mi-am luat-o înapoi în aceeaşi zi, i-am spus: „Tu te descurci şi fără, nu vei pleca niciunde, iar dacă te ninge… mai creşti puţin, şi-ţi prinde bine”!

În prima zi pe pârtie, mi-am luat casca mai mult pentru a-mi ţine de frig, nu m-am gândit că se va încălzi atât de mult spre ora prânzului. Avea însă a mă feri de altceva: am tras o căzătură puternică pe o pantă cu înclinaţie mare, la viteză, nici nu ştiu cum mi-am pierdut echilibrul şi cât m-am rostogolit o vreme, dar primul lucru care mi-a venit în minte a fost: ce bine că am luat casca! A doua zi n-am tras nici o trântă (şi eu mă mir!), dar m-am lovit de câteva ori cu schiurile în cap. A, să nu vă gândiţi că am făcut vreun salt sau ceva de genul acesta, e vorba de drumul parcurs până la telegondolă sau pârtie, când duceam schiurile pe umăr. A treia zi, mai încrezătoare în mine (şi degeaba), am luat casca la gândul că poate cineva va intra la viteză în mine, providenţial am fost ferită în câteva rânduri de ciocnirea cu alţi schiori cu care m-am intersectat, ba ei depăşindu-mă pe mine, ba eu pe ei (da, şi eu am întrecut pe alţii)!

Dar mi-ar fi prins bine şi seara la biserică, nu m-am gândit să o iau, şi apoi… nu prea o puteam asorta cu ţinuta mea, casca e portocalie. Cineva a strigat atât de tare, un predicator musafir, că mi-ar fi prins bine să o am pe urechi. Mă tot gândesc de ce unii preferă să ridice în aşa hal tonul, de ce cred ei că asta e o modalitate potrivită pentru a sublinia ceva important. M-am tot dat cu presupusul, poate în biserica în care obişnuieşte să vorbească nu are microfon, dar mi-l şi imaginam strigând acasă la copiii care nu-l ascultă din prima. Să fie totuşi vorba doar de râvna lui pentru cei prezenţi, care altfel ar putea să nu-l ia în serios? Nu mă aventurez să scriu mai multe!

Revenind la casca de schi, mă gândesc că mi-ar prinde bine una pentru suflet, să nu mai pot fi rănită de alţii, să nu mă lovesc eu însămi cu sau fără vrere, să nu mai aud strigătele altora. Nu strigătele după ajutor – deşi cu urechile acoperite s-ar putea să fie mai dificil – ci cele de mânie îndreptate asupra mea. Am să-mi fac rost de o cască pentru suflet, şi mă voi bucura să o dau jos atunci când Tu vei veni să mă îmbrăţişezi!

Imagine

Anunțuri

Read Full Post »

Plouă afară şi-i ceaţă. S-a pornit de dimineaţă orchestra picurilor mari şi grei, îmi place să ascult dar să şi privesc acest început de spectacol: unul mai departe, altul mai aproape, altul la stânga (sau dreapta?), altul nimereşte exact în palma-mi întinsă. Apoi vin tot mai mulţi, se aude tot mai tare, pentru ca, la timpul potrivit, să-şi facă intrarea stropii mărunţi şi deşi, pe fondul cărora cei norocoşi care au ajuns pe acoperiş se dau pe topogan la vale, burlanul cântându-şi partitura lui.

Dar ploaia nu se mai opreşte, picurii îşi dau mâna şi formează râuri ce aleargă pe scări şi ies în stradă, ce pătrund adânc în pământ şi sapă la temelia casei mele. O umbră de umezeală se ridică încet pe pereţii camerei, se-ntinde, se lăţeşte, (mai mult…)

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: