Povestea predicatorului şi a oglinzii retrovizoare

A fost o dată ca niciodată… staţi, că nu-i bine! A fost o dată, ca-n multe alte locuri, un predicator ce-şi petrecea foarte mult timp în maşină. Şi cum trebuia să ştie ce se întâmplă în spatele lui şi cine intenţionează să-l depăşească, privea… ştiţi şi voi, în oglindă, mai ales în cea de pe partea stângă, pe care o fixa de fiecare dată cu multă atenţie. Se întâmpla să nu-şi poate deslipi ochii din ea, îl trezea câte-un şofer speriat, grăbit să claxoneze pentru „evitarea unui pericol iminent”! Dar predicatorul nostru se uita mereu în oglindă, chiar şi când staţiona în vreo parcare sau pe marginea drumului, ceea ce observaseră şi alţii, mai ales membrii familiei sale.

Hotărât că e mai important să vadă imaginea din spatele şi lateralul său decât propriul chip, într-o zi şi-a cumpărat o oglindă retrovizoare şi şi-a instalat-o în baie. Dar numai dintr-o înţelegere greşită: credea că privind în ea îi vede pe alţii! Astfel,

Read Full Post »

Marşul Învierii altfel

Am fost şi eu la Marşul Învierii, una între sutele de participanţi, pentru că, aşa cum scriam în altă parte, cred că locul nostru, al creştinilor, a fost în stradă şi nu în casă, sau în altă parte. A fost o vreme în care astfel de gesturi ne-ar fi costat liberatea, poate chiar şi viaţa, unii au considerat că nici acesta nu e un preţ prea mare. Pentru tine care e preţul pe care eşti gata să-l plăteşti, calculat în ore, bani sau mărimea efortului depus? Căci totul costă, dar ce jertfă ar fi aceea care nu te costă nimic? Când fraţii mei se unesc pentru a proclama învierea lui Cristos şi domnia Lui, cum aş putea sta deoparte?

Şi totuşi, întrebarea care se pune este: cât de clar a fost mesajul nostru? Şi cum am putea să ne facem auziţi pentru o generaţie buimăcită de zgomotul asurzitor al lumii? Şi apoi, de Paşte e chiar mai greu: prea multe

Read Full Post »

Am fost la orfelinat şi aţi venit la Mine cu iepuraşi de ciocolată

Când s-a trezit, i-a şi răsărit în minte gândul că e o zi de sărbătoare şi că ar trebui să prăznuiască, la fel ca alţi copii, cu familia lui. Cineva din personalul orfelinatului intră în cameră şi-l salută cu „Cristos a înviat!” Nu răspunde, stă cu ochii pierduţi undeva în depărtare. „O fi înviat, – se gândeşte – dar unde e acum? O fi aproape de unii, poate că lor într-adevăr le vorbeşte, dar nu mie. Parcă nu am încercat, parcă nu m-am rugat… nu e, sau nu m-a băgat în seamă. O fi înviat, nu ştiu!” Şi nu a mai vrut să se gândească la asta, refuza orice gând referitor la El ce-i apărea în minte ori de câte ori cineva îl saluta din nou cu „Cristos a înviat!”

…………..

În timp ce cei mai mulţi dintre credincioşii veniţi de la biserică îşi savurau desertul sau îşi făceau siesta aşezaţi într-un loc confortabil, un grup de tineri

Read Full Post »

Ați fost la cruce?

În Anina dacă spui că vrei să mergi la cruce, toți vor știi că e vorba de una din înălțimile ce înconjoară orașul și care are în vârf… o cruce! Acum vreo doi ani am planificat și noi o ieșire cu copiii în acest loc vizitat de orice anineanț (nu vă grăbiți să căutați în dicționar, e vorba de locuitor al Aninei). Trec peste faptul că prima încercare a fost nereușită și ne-am pierdut în pădure, se pare că am trecut prin spatele ei și am apucat-o pe alte cărări. Ziua următoare am adunat mai multe informații despre cum să ajungem în vârf și am pornit din nou la drum. Natan își luase în rucsac câteva lucrușoare și părea peste măsura de încântat. Aveam să înțeleg mai târziu de ce, când pe fața lui s-a întipărit dezamăgirea. Mi-a spus: „Eu credeam că atunci când voi ajunge în fața crucii

Read Full Post »