Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘îngeri’

Nu demult am rămas trei zile singură acasă, nu dintr-o greșeală și deloc întâmplător. În prima zi, inspirată de o parodie a filmului Singur acasă, în care mama este uitată la plecarea în concediu, am vrut să fac pentru ai mei o înregistrare în care sar în pat, ținând cu ambele mâini cu o pungă mare plină de popcorn, care se împrăștie peste tot în jur, cum mănânc multe dulciuri cu ochii lipiți de ecran și alte secvențe de felul acesta… dar m-am răzgândit. În privința filmării, nu a gesturilor de celebrare a libertății pe care o simte o mamă… dar despre asta nu am să vă povestesc!

În spiritul aceluiași film, mi-am făcut în minte câteva planuri pentru cazul în care cineva ar încerca să intre în casă prin terasă, balcon sau intrarea principală. Am făcut inventarul: am lipici și cuie, o cutie cu piese lego la care renunțase fiul meu, dar pe care nu am ajuns să le scot din casă, și mai multe globuri pentru pomul de Crăciun. Ceva ustensile de bucătărie deosebit de utile… dar nu am să insist nici asupra lucrurilor imaginate de mine pentru cazul în care cineva ar fi decis că are ce să fure din casa noastră.

Dacă e să ne gândim la Kevin, copilul uitat de părinți din filmul Singur acasă (1990), trebuie să spunem că el are parte nu doar de distracție (apropo, îmi pare rău că nu pot încerca scena cu sania pe scări, aici nu ninge niciodată), ci și de un moment de reflecție asupra celor spuse și gândite anterior, și de o reconsiderare a valorilor, așa cum reiese din discuția purtată cu bătrânul său vecin chiar în biserică, sau cu angajatul care-l ajută pe adevăratul Moș Crăciun. Dar în acest articol nu vreau să vă atrag atenția asupra lui Kevin. Ci asupra unui alt copil: unul rătăcit, tot în preajma Crăciunului, în lagărul de la Poarta Albă, pe la începutul anilor ’50.

M-am bucurat că am rămas singură nu pentru că aveam nevoie de aventură și adrenalină (oare ce mamă se plictisește cu doi copii la vârsta adolescenței?), ci de liniștea în care să-L aud pe Cel Bătrân, dar nu îmbătrânit. Nu țin minte cum am ajuns să mă uit, după ce îmi epuizasem lista cu lucrurile pe care îmi propusesem să le fac în primele două zile, la filmul lui Nicolae Mărgineanu, Poarta Albă, lansat în 2014 chiar de ziua mea (potrivirea aceasta nu a fost planificată de nimeni, dar ea nu este, totuși, întâmplătoare). Nu apucasem să-l văd (mai mult…)

Read Full Post »

Tabloul fără ramă

A fost într-o zi de vară, când soarele de amiază mă orbise, când nu mai puteam să văd, când razele lui fierbinţi (de)coloraseră totul: cerul era galben, frunzele galbene, păsările galbene, pământul galben, foile cărţii galbene… numai umerii mei roşii. M-am tras la umbra unui pom din curtea casei, mă apucase căscatul. Când am lăsat cartea din mână, Te-am văzut în faţa mea. Mi-ai zâmbit, apoi Te-ai întors, (mai mult…)

Read Full Post »

Dacă până nu de mult mai credeam în coincidenţe şi doar glumeam pe seama faptului că sunt urmărită de poliţia rutieră de fiecare dată când urc la volan, ieri m-am convins că nu e pură întâmplare. În primul rând, explicaţi-mi voi cum se face că atunci când Ian conduce se întâmplă foarte rar să întâlnească pe drum maşina poliţiei, iar când eu sunt la volan se întâmplă foarte rar (dacă într-adevăr a fost vreodată cazul) să nu îi întâlnesc! Veţi spune că e o chestiune psihologică: Ian nu-i observă pentru ca nu se teme de ei, iar eu îi văd peste tot pentru că îi caut mereu cu privirea. Dar în ce priveşte ziua de ieri ceva nu se leagă, (mai mult…)

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: