„Dacă am putea alerga fără să obosim, nu cred că ne-am dori prea des să facem altceva”, scria C.S. Lewis în Ultima bătălie, cartea a şaptea din seria Cronicile din Narnia. Şi eu îi dau dreptate! Deşi copiii ştiu că aşa e, cei mai mulţi adulţi nu sunt convinşi decât de faptul că obosim, şi îi înţeleg.
Mi se întâmplă să nu mă pot opri din alergat, să mă simt ca în zbor, eliberată de forţe potrivnice şi neputinţe ce-mi îngreunează înaintarea. Dar întotdeauna ajung la această stare după un efort intens, ce se întinde uneori pe mulţi kilometri, în care fiecare pas clătinat şi tremurat e o biruinţă extraordinară. Când e vorba de distanţe mari, lupta cu renunţarea e crâncenă. E nevoie de multă chibzuinţă pentru a lua o decizie pe baza semnalelor venite de la organism, ţinând cont de experienţele anterioare (foarte importante pentru mine, ele cântăresc mult!) şi calculând distanţa dintre ţelul propus şi nivelul de antrenament. Dacă am putea alerga fără să obosim...
Dincolo de tot ce mă motivează să-mi pun de-o parte timp pentru alergat sau pedalat aproape zilnic, mă bucur să adaug valoare efortului meu alăturându-mă, pentru a patra oară în ultimii trei ani, unei campanii de strângere de fonduri. De data aceasta voi alerga 42 km pentru susţinerea proiectului Dăm startul în viaţă, mai precis pentru patru incubatoare ce urmează a fi achiziţionate de Spitalul Judeţean din Sibiu. Dar aşa se face că – şi aici e partea frumoasă! – efortul meu e util semenilor mei şi-şi atinge scopul doar în măsura în care întâlneşte fapta jertfitoare a aproapelui, care îşi deschide mâna să dăruiască. Banul dăruit printr-un asemenea gest primeşte o valoare extraordinară, pentru că e preţul salvării unei vieţi!
Îmi va fi greu să alerg şi nu ştiu dacă am să pot termina cursa, încadrându-mă în timpul stabilit pentru maraton: 6 ore. Totul depinde de prea mulţi factori şi, de data aceasta, nu-mi pot alege nici traseul, nici ziua, nici ora la care să pornesc, nici durata sau vremea de odihnă. Şi asta mă dă peste cap! M-am convins încă o dată zilele astea – când a început să mă doară ba una, ba alta – că doar prin ajutorul de Sus şi prin rugăciunile voastre voi trece cu bine de linia de sosire.
Dincolo de toate, cel mai greu mi-a fost să „cerşesc”. Chiar dacă pentru alţii! Am să scriu într-o zi mai multe pe tema asta, dar vreau să vă spun cum am gândit de data aceasta: dacă s-ar întâmpla ca unul din copiii mei să se îmbolnăvească sau să aibă un accident ce i-ar primejdui viaţa şi mi s-ar spune că am nevoie de o sumă de bani ce întrece cu mult posibilităţile mele financiare pentru intervenţia salvatoare, cred că aş lăsa ruşinea la o parte şi aş cere ajutor la cât mai multă lume. Voi nu? De data aceasta, nu e vorba de mine sau de copilul meu. Dar e vorba de o mamă sau mai multe care, atunci când vor realiza cât de disperat au nevoie de un incubator pentru micuţii lor nou-născuţi prematuri, va fi prea târziu să mai ceară ajutor. Pentru ele cerşesc şi vă cer să vă alăturaţi mie şi medicilor în efortul de a le salva copiii!
Pentru că aş fi vrut să pot ocoli partea cu cerşitul, nu mi-am fixat un target prea mare pentru strângerea de fonduri, chiar am ales suma minimă: 300 lei. Mă gândeam că nici atât nu e de lepădat şi, ca în alte dăţi, am hotărât ca în lipsa susţinătorilor să plătesc eu. Nu vă pot spune ce mult mă bucur că mai mulţi prieteni şi necunoscuţi (unii au preferat să rămână anonimi) s-au alăturat efortului meu şi s-au strâns până astăzi 1764 lei. Mi-aţi înseninat zilele, sunt nespus de mulţumitoare! Mai presus de toate: împreună am dat startul în viaţă, salvând vieţi şi onorându-L pe Dumnezeu prin fapta noastră.
„Hai să tratăm pe fiecare nou-născut ca şi când ar fi un viitor preşedinte„, au formulat frumos iniţiatorii proiectului. Eu zic: Hai să ne-amintim că, ori de câte ori am făcut un bine cât de mic unui semen (oricât de neînsemnat ar părea el), Domnului i l-am făcut, potrivit spuselor Scripturii. Şi că în Matei 25: 45 scrie: „Adevărat vă spun că ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintr-aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut”. E adevărat că acolo nu scrie să donăm bani pentru achiziţionarea de incubatoare, dar fapta nu se încadrează şi ea în categoria binelui făcut celui în nevoie?
A republicat asta pe Marius Cruceru și a comentat:
”Pentru că aş fi vrut să pot ocoli partea cu cerşitul, nu mi-am fixat un target prea mare pentru strângerea de fonduri, chiar am ales suma minimă: 300 lei. Mă gândeam că nici atât nu e de lepădat şi, ca în alte dăţi, am hotărât ca în lipsa susţinătorilor să plătesc eu. Nu vă pot spune ce mult mă bucur că mai mulţi prieteni şi necunoscuţi (unii au preferat să rămână anonimi) s-au alăturat efortului meu şi s-au strâns până astăzi 1764 lei. Mi-aţi înseninat zilele, sunt nespus de mulţumitoare! Mai presus de toate: împreună am dat startul în viaţă, salvând vieţi şi onorându-L pe Dumnezeu prin fapta noastră.
„Hai să tratăm pe fiecare nou-născut ca şi când ar fi un viitor preşedinte„, au formulat frumos iniţiatorii proiectului. Eu zic: Hai să ne-amintim că, ori de câte ori am făcut un bine cât de mic unui semen (oricât de neînsemnat ar părea el), Domnului i l-am făcut, potrivit spuselor Scripturii. Şi că în Matei 25: 45 scrie: „Adevărat vă spun că ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintr-aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut”. E adevărat că acolo nu scrie să donăm bani pentru achiziţionarea de incubatoare, dar fapta nu se încadrează şi ea în categoria binelui făcut celui în nevoie?”
Dana Sisoeva
A republicat asta pe RoEvanghelica.