Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘dragoste’

Mesajul filmului „Unconditional” este clar şi, după cum s-a scris deja, nu este „ţipat”! Soluţia, la criza suferită de Sam, nu sunt antidepresantele, nu planurile de umplere a golului sufletesc rămas în urma pierderii cu noi cuceriri şi succese de un fel sau altul, ca în „Efecte adverse” (2013). Vindecarea vine prin ceea ce primim de la Dumnezeu şi putem dărui mai departe necondiţionat: dragostea. Uneori trebuie să ne amintim că Dumnezeu e în control şi iubirea lui e neschimbătoare, alteori că suntem datori să-i iertăm şi să-i iubim pe alţii, (mai mult…)

Read Full Post »

Filmul „Unconditional” face parte din categoria producţiilor creştine (iată un film pe care vi-l pot recomanda!), depăşindu-le pe cele de până acum, în general, prin câteva alegeri inspirate ce dau farmec ecranizării: începutul, ce ne introduce elegant în cele întâmplate, folosind desene asemănătoare celor care împodobesc pereţii locuinţei lui Sam, care are un dar special şi-l foloseşte în ilustrarea cărţilor pentru copii; actorii  profesionişti, Michael Ealy obţinând o performanţă deosebită, cred eu, în interpretarea rolului lui Joe; alegerea copiilor care, deşi neexperimentaţi, reuşesc să fie convingători; povestea cu mierla, spusă de Sam, care conţine un mesaj puternic ce anunţă oarecum evoluţia personajului; filmarea scenelor (mai mult…)

Read Full Post »

Din „Unconditional” (2012), filmul lui Brent McCorkle (scenarist şi regizor), cel mai bine mi s-a întipărit povestea spusă de Samantha Crawford (Lynn Collins), autor şi ilustrator al unor cărţi de copii, personajul principal al filmului.  E vorba de o pasăre ce avea să afle, doar zburând deasupra norilor, că soarele e în locul lui şi atunci când nu se vede, furtuna nu-l poate înlătura ci doar ascunde pentru o vreme. Ultimele cuvinte înainte de moarte ale lui Billy, soţul ei, erau menite a-i aminti de credinţa pe care o exprimase cândva prin intermediul acestei povestiri: dragostea lui Dumnezeu e mereu aceeaşi, neschimbătoare şi necondiţionată.

Ecranizarea vrea să surprindă zborul pe care Sam îl face, în vreme de furtună, pentru a ajunge, la sfârşitul filmului, deasupra norilor. La un pas de suicid, în depresie (mai mult…)

Read Full Post »

Pentru a putea viziona filmul lui Michael Haneke, „Amour”, e nevoie de pregătire specială, neobişnuit cu ecranizările franţuzeşti s-ar putea să vrei să-l urmăreşti pe rapid. Măcar dacă ai avea ce contempla, ce privi, de ce te minuna. Deşi intenţia pare a fi să ne spună ceva despre dragoste, adevărul e că filmul vorbeşte mai mult despre bătrâneţe, boală şi moarte, subiecte nu prea atrăgătoare. Şi e interesant, într-adevăr, prin noutatea temelor abordate.

Asistăm, în film, la ultimele săptămâni din viaţa unui cuplu de octogenari, profesori de muzică pensionaţi, care îşi petrec zilele în apartamentul spaţios ce trădează preocupările intelectuale ale celor doi. Atacul cerebral suferit de Anne (mai mult…)

Read Full Post »