Ieri, după ce am reuşit să pun la loc majoritatea lucrurilor aruncate în grabă zilele astea şi să calc mormanul de haine ce mă aşteptau de cam multişor, am simţit miros de sărbătoare. Nu, nu de cozonaci! Aşa că am decis, cu copiii, să ieşim în pădure, renunţând la biciclete de teama mizeriei ce ar fi colectat-o roţile afundate pe cărări noroioase.
Am luat-o deci pe jos, şi am intrat în tunelul ce ne trasportă de fiecare dată pe un tărâm învecinat cu cel al Narniei. Se pare că pe vremuri pe acolo trecea un trenuleţ care ducea copiii veniţi în ceea ce era pe atunci un parc de distracţii. Prezenţa frecventă a lor într-un astfel de loc explică ivirea porţii (mai mult…)