In anul ’89 am ridicam si eu mana la chemarea fratelui Daniel Cocar la pocainta. Eram la Arad, in balconul bisericii, pastorul se adresase in cateva randuri copiilor pocaitilor, am simtit ca despre mine era vorba!
Saptamana trecuta, auzind ca vine la Hunedoara, mi-am dorit sa-l aud din nou. Mi s-a parut… altfel, au trecut multi ani de cand nu l-am mai vazut, in timp ce il priveam ma straduiam sa suprapun imaginea pe care am pastrat-o de atunci cu cea pe care o aveam in fata mea. Si Cineva vroia sa-mi arate ca imi cunoaste perfect gandurile si ca vrea sa aduca un zambet pe buzele mele, nu e prima oara cand face asta! Si cata nevoie aveam de gestul acesta! Dirijorul corului pregatise pentru seara aceea o mica filmare cu pastorul Cocar exact din anul ’89. Nu stiu de ce fratele a ales filmarea respectiva si ce a vrut sa spuna cu ea. Stiu insa ca Cineva a pregatit totul cu un scop si… despre mine era vorba!
Au mai fost si alte lucruri pregatite de Dumnezeu pentru mine la seara de evanghelizare. Daca de la astfel de intalniri noi, enoriasii, plecam dezamagiti adesea, pentru ca mesajul nu ni se adreseaza, de la aceasta intalnire cred ca toti cei care au venit cu o inima deschisa au plecat acasa cu ceva pretios. Chiar la inceput pastorul a precizat ca nu a venit sa pocaiasca pe nimeni, ci sa vesteasca adevarul. Umorul, creativitatea, autenticitatea, mesajul bine pregatit si clar prezentat – toate m-au surprins foarte placut. Sa fie vorba de mai multi talanti, sau mai multa seriozitate, munca? Si una, si alta, cred eu!
Am zambit si cand fratele s-a adresat, de cateva ori, copiilor pocaitilor. Da, poate ca totusi imi plac serile de evanghelizare!
Dana SisoEva 