„Hobbitul” şi surâsul norocului

Bilbo, ales al 14-lea tovarăş în călătoria pe care avea să o facă alături de pitici în recuperarea comorii furate de Smaug, a fost numit „Numărul norocos”, şi nu degeaba. Cartea e plină de situaţii limită din care hobitul scapă teafăr, dar şi de primejdii din care el îi va scapă pe cei 13 însoţitori ai săi. Ceea ce-şi propun piticii să realizeze le depăşeşte cu mult puterile, iar detaliile cu privire la felul în care vor proceda nu sunt deloc bine puse la punct. Pericolele nu sunt anticipate, iar în ce-l priveşte pe dragon… se pare că au uitat cu totul că acesta nu le va ceda bogăţiile pe care doarme de îndată ce-i va vedea apărând la orizont. Şi totuşi, încurajaţi de Gandalf ei pornesc înainte sperând că vor izbuti în misiunea lor, şi… au parte din plin de ceea ce ei numesc noroc! La sfârşitul cărţii, însă, Gandalf îi va explica lui Bilbo cum stau lucruri, încheind cu ceea ce ar trebui să arunce o lumina asupra înţelegerii celor scrise: „Doar nu te îndoieşti de profeţii, fiindcă ai şi dumneata o contribuţie în a le fi făcut să se adeverească? Doar nu îţi închipui că aventurile dumitale şi felul în care ai scăpat de necazuri s-au datorat norocului sau că au fost doar spre folosul dumitale? Eşti o persoană foarte bine, domnule Baggins, şi eu ţin foarte mult la dumneata, dar, la urma urmelor, nu eşti decât o făptură mititică într-o lume mare, mare!” Oare avea Gandalf în vedere Providenţa? Ultima replică a romanului e rostită de Bilbo: „Slavă Domnului”!

Probabil că citind sau vizionând „Stăpânul inelelor” v-aţi întrebat de ce Tolkien, despre care se spune că a fost un credincios practicant, nu pomeneşte despre Dumnezeu. Dar şi povestea de aici e plină de evenimente „norocoase” care asigură succesul misiunii lui Frodo,

Read Full Post »

„Hobbitul” şi semnul lui Gandalf pe uşa mea

Nu ştiu când a zgâriat Gandalf, cu bastonul său, semnul de pe uşa casei mele, ştiu doar că m-am trezit şi eu păşind, asemeni lui Bilbo, într-o călătorie grea şi plină de… hai să le numim surprize, căci ceea ce părea a fi un pas în gol şi o prăbuşire în hău, a fost trasformat prin intervenţia Providenţei într-un pas dincolo, poduri invizibile făcând posibilă trecerea peste. Recunosc, n-aş  fi părăsit din proprie iniţiativă confortul „vizuinei” mele (sau ”bărcii”, ca să mă folosesc de imaginea unui baptist) iar spiritul de aventură nu ar fi fost trezit dacă nu aş fi fost împinsă aproape fără voia mea spre ceea ce s-a dovedit a fi călătoria pregătită mie de Cel care mă cunoște cel mai bine. Dar nu despre mine aveam de gând să scriu!

Copiii mei au început nu de mult numărătoarea inversă: ştiu câte zile mai sunt până la Crăciun şi câte mai trebuie să treacă până la apariţia filmului lui Peter Jackson, „Hobbitul: O călătorie neaşteptată”, pe marile ecrane din România. Degeaba le explic că noi probabil nu-l vom vedea decât după sărbători, degeaba le spun că filmul, spre deosebire de carte, nu e pentru copii. Dora citise „Hobbitul”, Natan văzuse varianta de desene animate, vizionare însoţită de explicaţiile şi comentariile surorii sale. Aşa că m-am trezit reluând lectura şi purtând din nou discuţii despre lumea lui Tolkien, lume familiară,

Read Full Post »