Grinch la Awana?

Awana e o organizaţie evanghelică internaţională fondată în 1950 în America, cu scopul de a veni în ajutorul bisericilor şi al părinţilor în efortul de prezentare a lui Cristos. În prezent ea cuprinde mai bine de 10 000 de cluburi de copii din peste 150 de ţări (astea-s cele mai mari cifre pe care le-am găsit, şi bănuiesc că ultimele date). Numele îi este derivat de la primele litere ale expresiei din 2 Timotei 2:15 în engleză: „Approved Workmen Are Not Ashamed” (în română: „lucrătorilor încercaţi nu le este ruşine”). În traducerea Cornilescu, versetul sună aşa:

„Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine, şi care împarte drept Cuvântul adevărului.”

În România, programul a fost prezentat în 1991, când

Read Full Post »

GLS 2013- O conducere altfel (1)

Am mai scris despre întâlnirile GLS (Summitul Global de Conducere), ce au ca grup ţintă liderii sau viitorii lideri în general, fie că e vorba de cei din afaceri, administraţie, educaţie, organizaţii non-profit, fie cei din mediul eclesial. Între vorbitori sunt, de fiecare dată, atât păstori, cât şi oameni de afaceri, profesori, psihologi, consultanţi în strategie şi conducere, avocaţi, autori celebri. Nu e nicio îndoială că avem de învăţat unii de la alţii, în general vorbind, şi atunci cu atât mai mult de la cei care au ani mulţi de experienţă şi cercetare în domeniul conducerii!

Pentru cei care nu ştiţi:

Read Full Post »

Rândul la portocale

În „Crimele revoluţiei”, Grigore Cartianu notează relatarea unui revoluţionar din Sibiu privind un episod ce a avut loc pe 21 decembrie:

„S-au băgat alimente din belşug la magazine – carne, portocale, de toate. Oamenii stăteau fericiţi la cozi. La început, am încercat să-i convingem cu vorba bună să vină cu noi, să se alăture Revoluţiei. Nu voiau, pentru că pierdeau rândul la portocale. Am încercat să-i luăm cu forţa, dar au început bătrânii să dea cu plasele în noi.”

Nicu Ceauşescu, pe atunci prim secretar al Comitetului Judeţean de partid din Sibiu, a intuit cea mai bună mişcare pentru a-i ţine pe sibieni de partea lui şi departe de manifestaţiile care

Read Full Post »

Întâlnire

„Pentru formarea unui om sunt esențiale întâlnirile. Dacă nu ești atent, ratezi aceste întâlniri. Deci trebuie să fii atent tot timpul, trebuie să privești tot timpul în jurul tău conștient că de peste tot ți se fac oferte de destin. Și că, dacă le ratezi, ceva din tine se pierde ireversibil. Nu revine a doua oară o șansă care ți se oferă. Dacă ratezi cele trei-patru întâlniri esențiale ale vieții tale, un mare profesor, o mare iubire, un prilej, nu neapărat un om, poate să fie un prilej, dacă ratezi acel prilej, te pierzi ca o cometă pe o orbită marginală.” (Andrei Pleșu)

Read Full Post »

Mini(ş)-aventura (2)

Eram pregătiţi să plecăm, dar păduricea de brazi din faţa noastră ne-a chemat şi nu am putut trece nepăsători pe lângă. Dincolo de ea, am păşit pe un covor moale de frunze şi muşchi, ce acopereau şi descopereau pietre albe împodobite de ghirlande de iederă. Înaintând, am ajuns la locul vizitat în grabă cu vreo doi ani în urmă: o depresiune adâncă ce mărturisea despre trecerea unei ape ce-şi săpase cândva drum prin stâncă.

Am pornit pe albia uscată în amonte, prin defileul străjuit de pereţii înalţi de mai bine de 20m şi foarte apropiaţi, pe alocuri îi puteam atinge dacă întindeam amândouă mâinile lateral. Un ochi de apă, murdar şi adânc, adunat în formaţiunea calcaroasă, ne-a tăiat calea. Sprijinit cu picioarele de un perete şi cu mâinile de altul,

Read Full Post »

Mini(ş)-aventura (1)

În dimineaţa în care ne pregăteam să mergem la Miniş, mama mea mi-a spus apăsat de mai multe ori: „Să aveţi grijă de Alex!” E vorba de copilul vecinului, fost coleg de grădiniţă cu Tanu. Hotărâsem a-l lua cu noi. Insistenţa mamei nu era lipsită de noimă, cu o zi inainte îl adusesem pe nepotul meu, de la o plimbare scurtă prin pădure, cu două „tatuaje” de toată frumuseţea: dungi roşii pe fondul unor pete albastre pe piciorul stâng, şi urme ale înţepăturii de urzică pe aproape toată suprafaţa antebraţului drept. Cuvintele ei le-am repetat, în încercarea de a împiedica stingerea ecoului, întregii familii: „Trebuie să avem grijă de Alex!”

Am trecut, de început, pe la cascada Bigăr – a cărei apă se revarsă în râul Miniş -, devenită atât de faimoasă în ultima vreme. Am coborât la repezeală povârnişul malului opus,

Read Full Post »

Tabăra de adolescenţi – miercuri (partea a doua)

Vă scriam, în postarea anterioară – privitoare la ziua de miercuri petrecută în tabăra de adolescenţi -, despre grupul celor care am îndrăznit să ne aventurăm într-o călătorie mai lungă ( vreo 7-8 ore), efortul fiindu-ne răsplătit nu doar de frumuseţile întâlnite în cale (deşi asta ar fi fost de ajuns). Îmbiaţi de ceea ce cărările pe care am apucat ni le oferea, am mâncat din belşug cireşe, dude, mure, fragi… Mda, nici eu nu prea înţeleg cum de am găsit fragi în iulie, dar oare nu v-am scris că tărâmul era magic? Şi apa din Pădurea de argint: cine mă va putea convinge că e apă obişnuită?

În biserica din Codru, unde am intrat

Read Full Post »

Tabăra de adolescenţi – miercuri (prima parte)

Drumeţia, planificată pentru ziua de miercuri, a împărţit pe cei aproape 80 de participanţi şi lideri ai taberei în câteva grupe. Împărţirea nu e definitivă, dar apartenenţa la un grup sau altul spune ceva despre fiecare. Iarăşi, nu-i băgăm la grămadă pe toţi, motivele pentru care cineva a ales un drum, sau o potecă, sau un loc pe scaun, pot fi variate, şi totuşi…

Conduşi de Mia Medrea, a cărei copilărie e legată de acel petic de pământ, câţiva au decis că merită să parcurgă mai mulţi kilometri pe jos pentru a vedea frumuseţi ascunse după dealurile dimprejur, prin locuri mai puţin umblate şi nu atât de uşor accesibile: Pădurea de argint

Read Full Post »

Evanghelizare la priveghi

Cu hainele de iarnă pe noi, în capela rece şi albă, ca o faţă de mort, căutând mereu batiste prin toate buzunarele, fără puterea de a ne mai privi în ochi – durerea ce-o purtam în suflet ne era de ajuns, de ce s-o mai vedem şi pe faţa altuia? – am simţit totuşi că suntem printre-ai noştri şi căldura din cuvintele vorbitorilor ne-a învăluit. Când ţi se adresează cineva cu lacrimi şiroindu-i pe obraji, când predicatorul vorbeşte despre temerile şi nesiguranţa lui, când simţi compasiune în glas, nu se poate să rămâi rece. Sentimentul acela de singurătate se pierduse pentru o vreme, deşi privind înainte nu vedeam decât spatele celor aşezaţi pe rândurile din faţă. Un miros de crizanteme pe care nu le observasem mai înainte a venit până la mine aducând memoria unei toamne plină de flori dar şi de lacrimi, n-am vrut să mă las dusă departe de ea. Am alungat-o, iar a venit, iar s-a dus…

M-am trezit cu totul la ultima predică, tipic baptistă prin intonaţie şi conţinut, în disonanţă cu tot ce a fost până atunci. Dacă tot am prins nişte nepocăiţi printre noi,

Read Full Post »

Aşteptând deşteptătorul

Priveam chipul din sicriu şi nu puteam să nu mă las dusă cu gândul departe, la obrazul rece pe care l-am sărutat înainte de a fi coborât în groapa parcă prea adâncă. Un pastor cu părul alb, ce stătea alături, întors în mintea lui într-un trecut îndepărtat, povesteşte ceva ce mi-a atras atenţia: studiase teologia la Bucureşti între anii 1976-1980. Pierdută parcă între cifre, nesigură mai mult pentru că nu-mi venea a crede potrivirea, pronunţ numele tatălui meu descoperind că i-a fost coleg. Uimit, plăcut surprins, enumeră pentru mine generaţia de păstori care au absolvit în aceeaşi zi, deapănă amintiri, unele hazlii, amintindu-şi perfect colegii de cameră, pe care îi ştiam, din clădirea de pe strada Berzei. Îmi spune cum fratele Bunaciu nu-i putea pronunţa numele (Liubimirescu Amfilofie, nume comune de altfel în satul în care a crescut) şi atunci a fost nevoit să-şi aleagă un altul, cel pe care l-a dat fratelui meu şi după care a ajuns să fie cunoscut de toţi: Teofil. Ochii îmi sunt atraşi de părul alb al celui care îmi vorbeşte, mă gândesc cum ar fi arătat tatăl meu cărunt. Parcă mai contează,

Read Full Post »