Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Octombrie 2015

poster

Întâlnirea anuală cu scop caritabil, organizată de Centrul MAMA, s-a desfăşurat anul acesta sub deviza: „Salvând un om, salvezi o lume”. Formularea aminteşte de „Lista lui Schindler”, film inspirat din istoria reală a omului de afaceri ce întocmeşte o listă, cuprinzând numele a 1200 de evrei pe care îi salvează de la Holocaust. O paralelă între documentul păstrat mărturie şi foaia ce cuprinde numele copiilor salvaţi prin consiliere în criză de sarcină, am făcut într-o postare de acum trei ani.

Evenimentul a avut loc ieri, într-o sala a Clubului Sportiv Şcolar din Hunedoara, şi au participat mai bine de 100 de persoane. Unul din primele lucruri pe care le-am văzut, în timp ce căutam un scaun pe care să mă aşez, a fost o pereche de papucei de copii nou-născuţi, aşezaţi pe masă ca parte a unui aranjament menit a atrage atenţia asupra pruncilor (mai mult…)

Read Full Post »

Geacă nouă

IMG_20151024_145930

O seară de acum 28 de ani mi-a marcat toate zilele de 30 octombrie ce aveau să urmeze. Trei imagini, scuturate de praf, au fost chemate de o întâmplare ce nu merita prea mare atenţie: fiul meu şi-a uitat geaca cea nouă la şcoală! Trei imagini, ca nişte copii speriaţi ce înaintează de mână prin ceaţa ce îi ascunde şi-i dezvăluie, până când obosesc a privi doar cu coada ochiului faptele trecute ce-mi cer atenţia. Ele aveau să pre-vestească atunci cele petrecute la câteva zeci de kilometri distanţă, la Reşiţa, într-un salon de spital.

Prima: e vineri, stau în banca din faţă a bisericii din Anina şi, pentru că se luase curentul, privesc cum se aprinde lampa cu gaz, pregătită pentru astfel de situaţii. Deşi nu-mi amintesc vreo altă zi în care predicatorul să fi vorbit la lumina slabă a focului. Poate că toate celelalte au pălit, topindu-se în această seară rece şi neagră de toamnă. Nu mai ştiu cine era lângă mine sau cine vorbea în faţă, dar un mic detaliu îmi amintesc foarte clar: purtam o geacă nouă, roşie, călduroasă. Totul în jur e scăldat în întuneric şi fără culoare, doar haina mea răspunde jucăuşei limbi de foc asupra căreia îmi aţinteam adesea privirea. O umbră trece pe lângă mine în timp ce cânt, cu cei pe care îi numesc fraţi şi surori, frânturi de versuri din binecunoscutul imn: „Ce bine e să ştii/ Că ai în ceruri Tată/Asupra-ţi orice-ar veni…” O umbră, luată-n horă de alte mii ce mi-o ascund şi sting şoapta ce lasă totuşi o urmă ca de gheară în suflet. La câţiva zeci de kilometri distanţă (mai mult…)

Read Full Post »

869384

(sursa)

Mi-am cumpărat cartea, de la Kaufland, şi vă spun de ce: am vrut să văd cum descrie Laura Hillenbrand experienţa convertirii lui Louis Zamperini (despre care citisem în diferite articole) şi ce rol îi atribuie în evoluţia personajului pe care ni-l aduce în lumina reflectoarelor. Dar despre asta am să vă scriu într-o postare viitoare. Azi vreau să notez câteva lucruri despre autoare, aşa cum sunt ele prezentate într-un capitol plasat la sfârşitul lucrării, în care ne este redat dialogul acesteia cu Random House Reader’s Circle.

În anul I la colegiu, se îmbolnăveşte subit de SOC, o maladie ce cauzează o epuizare atât de devastatoare, că ţintuieşte pacienţii la pat timp de luni sau chiar ani, cu ameliorări şi recidive. Între simptome sunt febra, frisoanele, tulburările de echilibru, vedere şi cogniţie. Renunţă la studii şi trece printr-o perioadă lungă în care boala se manifestă foarte intens, devine prizonieră în propria-i cameră, iar uneori e incapabilă chiar şi a sta în capul oaselor. E vorba de ani de zile!

Problemele îi sunt înmulţite prin contactarea unei boli secundare (mai mult…)

Read Full Post »

unbroken-600121l

(sursa)

În copilărie, ne începeam adesea jocul cu acel: „ziceam că”, după care urma descrierea obiectelor pe care le aveam la îndemână (ziceam că băţul e polonic, sabie sau microfon), a profilului câte unui participant (ziceam că tu eşti tata, sau poliţistul, sau hoţul), a cadrului în care ne mişcam sau a vreunui scenariu mai complicat. Vă propun să începem azi cu un joc de felul acesta. Deci: ziceam că vreau să fac un film pentru copii, şi mi-am ales povestea „Scufiţa roşie”. Mă uit la desenele animate mai vechi, pentru inspiraţie, şi iau de acolo ce mi se potriveşte: o tund pe Albă ca Zăpada şi-i fac două codiţe pentru personajul principal; aleg lupul cu maiou cu dungi, ce ameninţă cu pumnul şi strigă „„Ну погоди” (adică “Nu, pagadi”), pentru rolul negativ; şi mai iau un iepuraş sau doi din „Bambi”, că am prea puţine personaje (să ţopăie şi ei pe-acolo, prin pădure).

Încep cu fetiţa ce se încăpăţânează a purta scufiţa – după care îi rămâne numele, cât se poate de ciudat -, chiar şi pe vreme toridă. Apoi adaug scene semnificative pentru a ilustra relaţia cu bunica, unele făcând trimitere la perioada în care nepoţica abia dacă putea face câţiva paşi. Urmează episodul în care mama o trimite, cu mâncarea pregătită într-un coş, la căsuţa din pădure, unde bătrânica s-a încăpăţânat să rămână, pentru a locui singură. Tra-la-la, merge ea prin pădure, întâlneşte lupul, (mai mult…)

Read Full Post »

stratena

La Stratena, în perimetrul Parcului Naţional Paradisul Slovac, aveam să ne petrecem ziua de odihnă. Ajunşi la cabană miercuri seara, pe întuneric, obosiţi şi cam tăcuţi, ne-am aşezat în jurul meselor, în aşteptarea cinei. Privirea ne era atrasă mereu de  focul ce ardea vesel şi energic, dincolo de uşa transparentă a şemineului. Am tras în piept, prin geamul deschis al camerei, aerul rece şi umed de munte, şi m-am gândit că e un loc potrivit pentru popasul planificat pentru  joi.

semineu

Eram la finalul unei zile grele, a treia de pedalat. Trei dintre noi ne-am rătăcit, am fost ajunşi de maşina salvatoare, am înfulecat două banane şi ne-am umplut bidoanele, ne-am întors înapoi la intersecţia înşelătoare, şi… am luat decizia ce avea să se întoarcă dureros asupra mea şi să mă demoralizeze: pentru că (mai mult…)

Read Full Post »

Reblogged on WordPress.com

Sursă: REVISTA România Evanghelică Nr. 4 – Septembrie 2015

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: