Vărmaga – un loc pentru fiecare (3)

„Cu susu-n jos şi pe dos” – aşa am numit ziua de luni, inspirată de povestea unei cărţi de copii, scrisă de Dottie şi Josh McDowell, pe care o avem acasă în limba rusă, şi a cărei titlu sună cam aşa: „Împărăţia cu susu-n jos” (în engleză „The Topsy-Turvy Kingdom”). Cartea conţine multe ilustraţii haioase şi relatează istoria unui regat al cărui împărat nu se mai întoarce din război. Socotind că s-a pierdut de tot, cei care i-au fost cândva supuşi decid că fiecare e liber să facă ce vrea şi calcă toate regulile posibile. În haosul creat decid să-l execute pe fiul împăratului, care continuă să afirme că înţelepciunea şi legile tatălui său îi ocroteau pe toţi de rău şi le asigurau un trai liniştit. Sfârşitul e unul fericit: regele se întoarce în momentul de tensiune maximă, îşi scapă fiul şi-şi iartă supuşi, instaurând ordinea de la început.

Titlul ales de mine putea fi înţeles în multe feluri, s-a găsit chiar o conotaţie pozitivă: nu trebuie să fim toţi la fel, diversitatea e bună şi dă farmec vieţii. Dar un alt înţeles al formulării avea în vedere

Read Full Post »

Vărmaga – un loc pentru fiecare (2)

Aveam nevoie de un imbold pentru a continua scrierea despre timpul petrecut anul acesta la Vărmaga în tabăra pentru copii cu autism. Am tot amânat, nu pentru că nu aveam ce relata, ci pentru că sunt prea multe de povestit. În orice caz, ieri, când m-am întâlnit cu Maricica Unsuroasa, Carina Cariata, Păţita, Albă ca Zăpada şi alţi câţiva prieteni de neînlocuit, m-a apucat nostalgia şi m-am trezit evocând fapte şi momente trăite împreună cu ei.

Numele de mai sus au a face cu sceneta pregătită, în mare secret, de către voluntari, pentru una din întâlnirile de seară. Dragilor, n-am avut nici o bănuială cu privire la ce aveaţi de gând să faceţi! Şi adevărul e că… bănuiam, dar nu ştiam cât de talentaţi sunteţi! În câteva cuvinte, cam despre asta era vorba în scenetă:

Read Full Post »

Vărmaga – un loc pentru fiecare (1)

Săptămâna trecută la Vărmaga s-a desfăşurat programul taberei pentru copii cu autism. Dar nu au fost avuţi în vedere doar cei 12 copii speciali, veniţi cu fraţii şi părinţii lor. Îmi place să cred că toţi cei 60 de participanţi, voluntari şi lideri, am petrecut acolo zile de neuitat şi am fost îmbogăţiţi sufleteşte, într-un fel sau altul.

Primirea liderilor şi a voluntarilor la Vărmaga a fost… ce mai, extraordinară: o ploaie torenţială venită pe neaşteptate, vânt şi grindină, fulgere şi trăsnete – toate ne-au împiedicat pentru câteva minute să ieşim din maşina parcată cât mai aproape de clădire. Încântaţi de dezlănţuirea naturii ce părea o urare de bun venit cât se poate de potrivită unor oameni ca noi, am păşit mai apoi pe sub stropii grei şi am privit spectacolul extraordinar ca pe-o minune! Mingile de gheaţă

Read Full Post »

(Dez)amăgire

Suntem dezamăgiţi de oameni numai pentru că în prealabil ne-am amăgit cu privire la ei. Ne-a atras te miri ce la cineva, şi am proiectat asupra lui imaginea prietenului pe care am fi dorit să-l avem. Apoi ne trezim, oarecum contrariaţi, că el e… altfel!

Suntem dezamăgiţi de Dumnezeu numai pentru că în prealabil ne-am amăgit

Read Full Post »

aVORt

Doi elevi ai Şcolii Postliceale Sanitare din Hunedoara, Alex Rudol şi Ingrid Ognean, au avut iniţiativa de a organiza „altfel” întâlnirea de absolvire a elevilor din promoţia 2010-2013. Evenimentul a avut loc pe 17 iunie la Casa de Cultură, invitaţi speciali fiind doamna doctor Corina Guzga şi doamna Maria Jitea din Arad, ca reprezentante ale Campaniei de informare „Alege Viaţa”. Au fost prezenţi în jur de 250 de invitaţi, printre care reprezentanţi ai primăriei, Corala „Orfeu” din Deva, doamnele consiliere de la Centrul MAMI din Hunedoara şi marea parte din cei 150 de absolvenţi şi familiile lor.

Întâlnirea a fost gândită ca răspuns la una din întrebările ce pe cât sunt de importante, pe atât sunt de ignorate: „Ce spune medicina despre avort?” Maria Jitea a vorbit cu foarte multă convingere despre

Read Full Post »

Locuinţa mea de vară (prima parte)

E al treilea an în care ne petrecem câteva săptămâni din vară la Vărmaga. Locul în care se organizează tabere, din mai până la sfârşitul lui august, a fost numit, cum nu se putea mai potrivit, „Casa Harului”. Şi, ca să folosesc o expresie dintr-un videoclip pe care l-am văzut într-una din serile petrecute acolo zilele astea, aş spune că acolo „miroase a Dumnezeu”!

Tabară ce s-a încheiat azi i-a avut în vedere pe copiii cu autism şi părinţii lor. Pamela şi Phil, doi specialişti din Marea Britanie, au stat la dispoziţia celor veniţi pentru a oferi ajutor, soluţii, încurajări. Au prezentat câteva noţiuni generale

Read Full Post »

Minuni la Vărmaga (ultima parte, cred)

Începusem a scrie, cu ceva timp în urmă, despre oamenii minunaţi pe care i-am întâlnit la Varmaga în tabara tinerilor cu dizabilităţi mentale. Am avut de învăţat atât de la ei, cât şi de la părinţii şi însoţitorii care ni s-au alăturat. Ca femeie, însă, am rămas mişcată de tăria mamelor ce au învăţat să „danseze în ploaie”, după cum se exprima cineva… nu ştiu cine, am citit şi eu într-o postare pe facebook! Dar parcă am început să fac şi eu câţiva paşi, apoi am căzut, apoi iar le-am privit pe ele şi m-am ridicat…

La una din întâlnirile pentru părinţi, conduse de două din femeile ce au venit cu grupul de voluntari canadieni, am fost întrebaţi cu privire la o schimbare pe care am dori să o vedem peste 5 ani (hm, vă mai amintiţi de cincinale?). Comparând situaţia din ţara noastră

Read Full Post »

(Com)Promis

10 ani e o perioadă destul de lungă, iar cei în care am lipsit din ţară chiar au adus mari schimbări din mai multe puncte de vedere (anii 1999-2009). Sunt însă câteva lucruri care m-au şocat la întâlnirea cu comparioţii mei, şi nu ştiu dacă să le pun pe seama evoluţiei (sau degradării?) societăţii româneşti, sau să înţeleg că e vorba de trăsături ale căror contururi le observi abia atunci când sunt privite de la distanţă, depărtarea fiind dată de neparticiparea mea la viaţa obştii.

Am mai scris de nemulţumirea patologică ce constatam că se instalase în sufletele oamenilor şi ameninţa să sufoce orice conversaţie şi orice bucurie,

Read Full Post »

Minuni la Vărmaga (continuarea continuării)

Filmul lui Frank Capra, „It’s a Wonderful Life” (1946) – cel care e privit la fiecare Crăciun de familia McCallister din „Singur acasă”, acesta din urmă fiind filmul pe care probabil că îl vizionaţi voi în preajma sărbătorilor de iarnă – vine cu provocarea de a considera influenţa pe care o avem unii în vieţile altora. George Bailey, personajul principal, renunţă la visul lui pentru a-i ajuta pe alţii, dar ajunge într-un moment în care îşi doreşte moartea şi se gândeşte că era mai bine să nu se fi născut. Un înger e trimis ca răspuns la rugăciunile celor apropiaţi, care-l ajută să vadă în ce fel a atins vieţile altora şi cât de diferită ar fi fost comunitatea din Bedford Falls dacă el nu ar fi făcut parte din ea.

Ce introducere lungă am făcut! Şi nu mai ştiu care e legătura cu Vărmaga! A, da, Simona! Deci: m-am gândit zilele astea la unele persoane care mi-au influenţat într-un mod decisiv viaţa, şi Simona

Read Full Post »

Ba(r)za

Începusem să clipesc tot mai des, vedeam încă în faţa ochilor ştergătoarele ce alergau frenetic pe parbrizul şiroind de apă, ploapele mele prindeau ritmul lor. Imaginea stropilor de ploaie lucind în bătaia unei raze înguste de soare – ce a reuşit cumva să spargă norii adunaţi grămadă deasupra noastră -, pe fondul căreia se zărea o barză stând zgribulită pe cuibul său din vărful unui stâlp, îmi stăruia în faţa ochilor. Începusem a clipi mai des pentru a o alunga, mi-era teamă să nu aţipesc!

Când mi-am aruncat ochii spre Natan, să văd ce-mi desenează în agendă, am înţeles că avea aceeaşi imagine în minte: barza, stropii de ploaie, ştergătoarele, parprizul uşor aburit. A desenat apoi cuiburile diferitelor păsări:

Read Full Post »