În condiţiile extraordinarei mobilizări în susţinerea familiei Bodnariu, şi a manipulării endemice căreia îi cădem în plasă din când în când, era şi normal să apară voci care, privind cu suspiciune coalizarea evanghelicilor în jurul acestei cauze, îşi conturează poziţia prin condamnarea victimelor. Ceea ce s-a întâmplat e tragic, dar autorităţile norvegiene acţionează conform legii (şi bine fac!) – spun ei -, pe când cei doi soţi sunt vinovaţi de două ori: că nu au ţinut cont de cultura şi preceptele ţării, şi că şi-au abuzat copiii (cu urme sau fără, ce mai contează!). Călăul, deci, nu e reprezentat de instituţia al cărei trecut şi ale cărei monstruozităţi ies tot mai mult la iveală (ele nu sunt de luat în considerare), ci e chiar tatăl care recunoscuse, de altfel, că-şi bătuse copiii (asta e foarte grav, în ochii lor, separarea de părinţi e nimic pe lângă tratamentul aplicat în căminul acesta).
Acum, tot normal era ca, în condiţiile în care marea majoritate face apel la compasiune şi ţine reflectoarele pe trauma trăită de cei şapte Bodnariu, aceşti puţini care fac notă discordantă să se simtă judecaţi de impostorii care exploatează cazul pentru propriile lor beneficii, sau de prostimea care se lasă dusă de nas. Problema e simplă: marea masă a oamenilor nu îşi dă seama că nu cunoaşte toate detaliile, că trebuie luate în calcul implicaţiile unor evoluţii nefericite în relaţia cu Norvegia, că sunt atâţia amărâţi în ţara noastră şi, din moment ce am tăcut la suferinţa lor, mai bine am face dacă am întoarce spatele şi privilegiaţilor noştri.
Acum: nu cred sub nici o formă că măsurile luate de Barnevernet ar servi în vreun fel interesul copiilor. Nu mă gândesc nici o clipă că aceşti părinţi, oricât de lipsiţi de înţelepciune au fost şi oricâte palme le administrau pe zi copiilor, merită o asemenea soartă. Şi dacă ar fi să stabilim pedepse taţilor sau mamelor care nu se îngrijesc corespunzător de copiii lor, ce ar trebui făcut celor care îşi ucid copiii? Născuţi sau ne-născuţi! Ştiu, ştiu, oamenii aceştia care optează pentru avort sunt şi ei victime. Şi nu, nu ofer idei şi nu susţin nimic, fac nişte comparaţii între fapte! Oricum, fiecare e cântărită de Judecătorul cel Drept!
Daaa… cred ca asta m-a durut cel mai tare si pe mine! Confuzia si intunericul care poate asa de usor cuprinde mintea si inima oamenilor!
Doare, într-adevăr! Dar noi suntem (sau ar trebui să fim?) LUMINĂ şi SARE. Câtă vreme nu ne uităm menirea, mai există speranţă pentru lumea asta!
Mulţumesc de comentariu! Bless you!