Nu mai pot – dacă sunteţi ca mine, aţi rostit de multe ori aceste cuvinte, fie în dialogul interior cu voi înşivă, fie în discuţiile cu alţii. Dacă nu sunteţi ca mine, nu veţi înţelege ce înseamnă să-ţi pleci capul seara fiind sigur că n-ai să te mai poţi ridica, că nu te vei mai trezi dintr-un vis lung ca un film derulat cu încetinitorul. Când deschizi ochii, parcă peste câteva veacuri, te miri că te-ai întors, şi parcă cineva te ia pe sus şi te pune pe picioare, în ciuda refuzului tău. Nu-ţi dai seama cum şi de ce ai ajuns în bucătărie, ai deschis frigiderul… Ştiu sigur că e îngerul grijuliu ce l-a trezit pe Ilie: „Scoală-te şi mănâncă!” (1 Împăraţi 19:5)
„Să ne rugăm în cuvinte scurte” – suntem îndemnaţi adesea de la amvoanele bisericilor. Ştiu, ştiu că sună rău! Dar uite o rugăciune care se încadrează foarte bine: „Nu mai pot”! Şi mai e una pe care o repet obsesiv, la disperare: „Ai milă de mine”!
Unii din colegii lui Natan de la atletism au insistat să mă întrebe care e secretul meu, de pot alerga atât de mult fără să mă opresc. Obişnuiesc să fac ture de teren care însumează în jur de 10 km, în timpul orei lor de antrenament. Vroiau să ştie secretul! Secretul e că nu mai pot, nu mai pot trăi… dar e secret, nu scriu mai mult! Într-una din zilele astea am formulat un răspuns mai bun: alerg până nu mai pot, şi apoi… nu mă opresc. Alerg în continuare şi descopăr că mai pot, şi când vine o nouă stare de nu-mai-pot, nici atunci nu mă opresc. Ţinând cont de performanţele anterioare, îmi propun un număr de ture şi mă opresc doar după ce le-am parcurs!
În viaţă? Mă vait, plâng, dar merg înainte. Deşi, după cum scriam, uneori mă trezeşte îngerul ce a trecut şi pe la Ilie, şi pe la câţi alţii, îngerul trimis de Dumnezeu la rugăciunea mea în cuvinte scurte: „Nu mai pot”!
Si eu stiu ce inseamna sa te culci seara, sa te rogi si sa nu stii daca te mai trezesti, in viata trecem prin multe experiete neplacute, prin boli, dar daca ne-am trezit inseamana ca Dumnezeu ne-a mai oferit inca o zi. Unchiul meu a murit stand in fotoliu uitandu-se la TV si nu cred ca se framanta cu intrebari existentiale acute, cu toate ca preda la universitate in Sibiu. Era inteligent, dar banuiesc ca nu era pregatit sa deschida usa vesniciei. Cineva mi-a spus odata ca „la Dumnezeu nu e voie sa mergi mai devreme” decat atunci cand te cheama El, si am observat ca pentru unii oameni, cand le spuneam acelasi lucru, tineri, batrani, unii in suferinte, rasuflau adanc, ca un fel de linistire fina, abia observabila, ca inca nu a venit clipa aceea…
Mie imi place ca tu alergi, am senzatia ca esti „un motoras”, plin de ganduri, pe care apoi le asterni pe hartie, pentru sine sau pentru altii… 🙂 Noi nu ne cunoastem bine, dar asta e senzatia mea. A fi creativ in suferinta inseamana a ne dezvolta si Dumnezeu deja ne arata incotro. Durerea poate naste multe capodopere.
Frumoase gânduri, mulţumesc, Corina!
Foarte frumos! Cred ca fiecare are momente când rosteşte aceste cuvinte. Mă gândesc că toţi am rostit aşa ceva. Însă diferă frecvenţa cu care sunt spuse. Eu una, le spun mai mult în gând, pentru că ştiu că trebuie să mai existe o resursă cât de mica, să continui drumul. Atât cât o dori Dumnezeu!
Să continui drumul cu o cârjă, sau târâş… atât cât o dori El, într-adevăr! Multumesc de încurajări! 🙂
aș zice ca ar trebui să inlocuim negativul cu o proclamație pozitivă. să-l inlocuim pe „nu mai pot” cu: „Pot totul în Hristos care mă întăreşte.” sau „puterea lui Dumnezeu in slăbiciunea mea este desăvârșită, căci atunci când sunt căci când sunt slab, atunci sunt tare.” (2 Corinteni 12:9-10)
.. oricum e ceea ce încerc să fac 🙂
Şi eu, dar uneori e greu, foarte greu! Dar cred că tocmai de-aia Dumnezeu ne lasă în valea umbrei morţii: să înţelegem că nu putem trăi decât prin puterea pe care El ne-o dă în fiecare zi. Eu nu mai pot, şi dacă încă trăiesc e pentru că El mă întăreşte în fiecare dimineaţă! 🙂