Marşul pentru viaţă a fost iniţiat în urmă cu 40 de ani în SUA, în Romania anul acesta a avut loc cea de-a patra ediţie, tema fiind: „Adopţia, o alegere nobilă”. La Deva, evenimentul a fost organizat de Asociaţia „Genesis Life” în colaborare cu Episcopia Ortodoxă Română şi Biserica Baptistă „Sfânta Treime”. Au participat în jur de 150 de persoane (da, numai atât!), printre care şi reprezentanţi ai Centrului Mama din Deva, ai Bisericii maghiare, ai Inspectoratului Şcolar, ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, ai Societăţii Naţionale de Cruce Roşie (nu ştiu dacă numai atât, vă rog să completaţi voi, dacă aveţi mai multe informaţii!). Vorbitorii au fost introduşi şi prezentaţi de Radu Mârza, preşedinte al Asociaţiei „Genesis Life”, dintre ei făcând parte: Florin Bolosin (poliţist şi tată a trei copii, doi adoptaţi), Dana Cioară (reprezentanta Inspectoratului Şcolar), Ionela Lazăr (purtătoare de cuvânt a DGASPC), părintele Radu Trifon, pastorul Timotei Rusu.
S-a pornit din Piaţa Unirii, unde au fost împărţite reviste, pliante şi baloane. În faţa Bisericii „Buna Vestire” am făcut o primă oprire, ocazie cu care s-a rostit o rugăciune. Marşul a continuat pe bulevard spre magazinul Ulpita, iar în faţa Spitalului Judeţean, după o altă rugăciune, s-a dat drumul baloanelor umplute cu heliu, simbol al rugilor noastre dar şi al sufletelor copiilor ucişi înainte de-a se naşte. La Casa de Cultură părintele Radu Trifon s-a adresat mulţimii adunate, printr-o frumoasă cuvântare, asupra căreia am să revin.
Corul de copii „Cristal”, conduşi de Andreea Lupu, a schimbat oarecum atmosfera de jale pentru naţiunea noastră într-una de bucurie pentru copiii pe care Dumnezeu ni i-a dăruit, făcând o frumoasă întroducere la ceea ce pastorul Timotei Rusu avea să spună. Pornind de la semnificaţia numelui Eva (nume pe care îl port şi eu, doar sunt SisoEva), care înseamnă „viaţă”, el ne-a vorbit despre darul lui Dumnezeu şi felul în care a fost pervertit şi desconsiderat. Dacă e să mergem foarte adânc, totul se reduce la călcarea primei şi celei mai mari porunci: cea de a-L iubi pe Dumnezeu, consecinţele fiind chiar dincolo de capacitatea noastră de a anticipa. De la avort până la ceea ce a fost numit „avortul postnaştere” nu e cale lungă, o cale ce se îndreaptă spre ce? Referindu-se la datoria noastră de a protesta împotriva unor fapte abominabile, spunea: „Mi-aş fi dorit să fie mai mulţi aici care să strige pentru cei care au dreptul la viaţă!” Şi eu mi-aş fi dorit şi am suferit când am văzut ce puţini suntem, dar nu e suficient, nu-i aşa?
Părintele Trifon a vorbit în calitate de reprezentant al Episcopiei Devei şi Hunedoarei. Într-un timp foarte scurt, a spus foarte multe. Şi despre „păcatul nenaşterii de prunci” (v-aţi gândi la aşa ceva?), şi despre decăderea civilizaţiilor care au ales neascultarea de Dumnezeu, şi despre chemarea noastră de a spune „nu” atunci când păcate pentru care au fost pedepsite cetăţile din vechime sunt legiferate, şi despre capcanele de a găsi termeni noi pentru fapte detestabile (cum ar fi „intimitate intergeneraţională”), şi despre darul extraordinar al vieţii şi acela de a fi părtaş la crearea ei. Referindu-se la minunea schimbării apei în vin, făcută de Isus în Cana Galileii, a atins şi problema familiei, subliniind binecuvântarea relaţiei dintre un bărbat şi o femeie.
Merită să mai amintesc aici şi o remarcă din cuvântarea doamnei Dana Cioară: pedeapsa cu moartea pare a fi ceva respingător şi este interzisă în cele mai multe ţări din lume. Cum de atunci uciderea pruncilor, care nu s-au făcut vinovaţi de vreo faptă anume, e legală? A, e de dragul mamei? Mi-a plăcut o pancardă pe care scria: „Pentru femeie, copil şi viaţă”. Căci un avort răneşte în aceeaşi măsură şi mama, pe o alta scria: „Avortul nu te face neînsărcinată, te face mama unui copil mort”!
Nu ştiu cum să închei pe-o notă pozitivă, numărul foarte mic al celor prezenţi mi-a lăsat un gust amar! Staţi, că mi-am amintit: nu ştiu dacă a mai participat cineva din Hunedoara, din municipiu am în vedere, dar m-am bucurat să-i văd pe toţi membrii familiei Bociat, opt la număr. Veniseră cu un placat mare, pe care tatăl l-a desfăşurat şi împreună cu fiul cel mai mare l-a purtat în acest Marş al vieţii. Nu e prima întâlnire de felul acesta la care participă, şi nici nu face mare caz de asta. Înţelege că mesajul e important şi se foloseşte de asemenea ocazii pentru a-l împărtăşi. Bătut în două cuie pe peretele bisericii sau al propriei locuinţe nu ar folosi la nimic!
Cât despre mine, e prima oară când particip la Marşul pentru viaţă, spre ruşinea mea. Anul trecut am avut altceva planificat în sâmbăta respectivă, aşa cum s-a întâmplat şi acum doi ani. Ar fi trebuit să îmi ordonez altfel lista priorităţilor, ar fi trebuit! Evenimentul a avut loc la Deva şi mă întreb de ce anul acesta nu am avut unul şi la Hunedoara. Poate ar fi trebuit să mă întreb mai devreme! Dar… ah, da, noi participăm la Marşul învierii, iar dacă vrea cineva să ştie ce gândim despre avort, căsătorie şi chestii de-astea, să vină să ne întrebe, avem clădiri mari, nu se poate să nu le observe!
Mulţumesc celor care ne-au provocat şi, urmând îndemnurile Scripturii, şi-au „deschis gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor părăsiţi” (cf. Proverbe 31:8)!
P.S. Aflu că şi la Hunedoara a avut loc Marşul pentru viaţă. Şi dacă nu aş fi căutat informaţii…
Reblogged this on Sergiu M. Brădean and commented:
Un eveniment național la care regret că nu am reușit să particip. Însă inima mea este și va fi alături de tot ceea ce înseamnă Pro-Life. Mulțumesc Dana Sisoev pentru articol. Îl repostez pentru că este o prezentare excelentă a evenimentului de la Deva!
Multumesc pentru aprecieri, fac si eu ce ma pricep!
Reblogged this on Me4Hisglory and commented:
O relatare corecta si succinta a ceea ce a insemnat Marsul pentru Viata 2014 la Deva!
Multumim Dana pentru o prezentare atat de frumoasa a ceea ce a fost Marsul pentru Viata la Deva!
Multumesc pentru aprecieri! 🙂
Reblogged this on Romania Evanghelica.
Reblogged this on Hunedoara Evanghelică.
[…] CE, Pustan şi suspendarea (ioanjoldes) 33. VLADIMIR PUSTAN – Un nou început! (ungandbun) 55. Marşul pentru viaţă 2014: „Adopţia, o alegere nobilă” (Deva) (danasisoeva) 69.Căderea uriașilor… (dininimapentrutine) 81. Cronici mondene (111) Biserica […]
Multumesc Dana pt modul profesional si personal in care ai descris Marsul de la Deva. Fii binecuvantata!
Multumesc pentru aprecieri, sper sa scriu si la anu’! 🙂
[…] https://danasisoev.wordpress.com/2014/03/22/marsul-pentru-viata-2014-adoptia-o-alegere-nobila-deva/ FALTICENI: […]