Am predat cândva, în Yakutsk, un curs de etică creştină şi-mi plăcea să aduc în faţa studenţilor tot felul de dileme morale a căror rezolvare o căutam împreună, încercând să găsim principii biblice relevante cazului şi să ajungem la o modalitate de aplicare a lor, în situaţia dată. Momentul greu pentru mine a venit când cineva mi-a adus înainte o problemă ridicată de o scenă dintr-un film pe care îl văzusem cu ceva timp în urmă, dar a cărei dilemă nu am sesizat-o. M-am gândit mult înainte de a da un răspuns (nu, nu câteva minute, sau ore, ci zile la rând), eram disperată nu pentru că se cerea să vin cu o rezolvare ci pentru că eram pe punctul de a recunoaşte că sunt situaţii în care a treia alternativă nu există, în care trebuie pur şi simplu să alegi răul cel mai mic, încălcând una din poruncile divine. Eram pe punctul, dar nu am făcut-o, am găsit o ieşire dar nu sunt prea sigură că am fost suficient de convingătoare pentru studenţii mei şi mă trezesc uneori încă formulând răspunsul. Dar despre asta altă dată!
Filmul „Jocurile foamei” mi-a plăcut doar în măsura în care mi-a oferit o nouă provocare de a rezolva o altă dilemă etică, cea în care Katniss şi Peeta se aflau. Copii gladiatori într-o altfel de arenă, reality-show-ul, trebuie să aleagă între a-şi ucide rivalii și a renunţa la cei dragi care aveau nevoie de ei şi de victoria lor, a renunţa la lupta împotriva răului din cultura şi societatea Panemului. Alegerea e între a se lăsa biruiţi de răul din ei (practicându-l şi devenind ucigaşi, cruzi, insensibili) sau de răul din afara lor (nefăcând nimic pentru a-l contracara şi expunându-i pe cei faţă de care se simt responsabili). Versetul biblic care îmi vine în minte acum e cel din Romani 12:21: „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine”! Ei, dar nu e întotdeauna uşor să ştii cum să o faci!
Neliniştit şi nesigur cu privire la felul în care va reacţiona în „arenă”, Peeta decide că vrea să arate celor de la Capitoliu că nu le aparţine, vrea să rămână cel care e şi să nu se lase schimbat de noul context în care se va afla. Katniss e condusă mai mult de dorinţa de a-i proteja pe cei pe care îi iubeşte. Cu un simţ al datoriei foarte dezvoltat şi o dragoste testată, ea dovedeşte maturitate şi o forţa neobişnuită în faţa greutăţilor şi vitregiilor vieţii. Atât alegerea ei, când se oferă ca volutară în locul surorii ei Primrose, cât şi a lui Peeta, care dovedeşte dragoste în mai multe rânduri, are un preţ mare: sacrificiul de sine! Uneori asta şi numai asta e a treia variantă la dileme etice întâlnite.
Nu e un film pentru copii, deşi spectatorii vizaţi par a fi exact ei. Şi totuşi, fiecare părinte ar trebui să ştie când e pregătit copilul lui pentru o astfel de provocare: provocarea de a găsi soluţii pentru o situţie aproape imposibilă şi de a analiza alegerile celor doi adolescenţi care sunt urmăriţi în film. Dincolo de lumea sumbră în care suntem transpuşi, străbate o rază de speranţă, căci cei doi copii ALTFEL se prezintă ca învingători nu doar la jocuri, ci şi învingători în relaţie cu cei care credeau că le aparţin şi le pot controla viaţa.
Poate veţi gândi că niciodată copiii noştri nu vor ajunge în astfel de situaţii. Lumea prezentată în filmul lui Gary Ross, de fapt o ecranizare a romanului omonim al deja binecunoscutei autoare Suzanne Collins, prezintă o lume la prima vedere mult diferită de a noastră. Dar doar la prima vedere, căci o privire mai atentă va descoperi că e vorba numai de o exacerbare a tendințelor și viciilor societății și culturii vestice. Şi apoi, aluziile evidente la lumea romană sunt o mărturie nu doar a unui trecut consumat, ci și al unui viitor posibil. Şi oare scenele în care tinerii vin să fie înscrişi pentru extragere nu vă amintesc de altele asemănătoare ce spun o poveste tristă mai recentă, a holocaustului (nu sunt sigură, dar poate fi o aluzie intenţionată, accentuată prin vestimentaţia specifică anilor ‘40)? Şi chiar dacă nu vor experimenta ceva asemănător,copiii noştri sunt puşi, poate că zilnic, să aleagă între a răspunde cu răutate celor care îi provoacă, devenind violenţi şi insensibili, şi a se refugia în ei înşişi sau a fugi mereu de orice confruntare cu răul din jur. Vestea bună oferită în mod paradoxal de film e că un copil care ştie să aleagă bine nu doar că poate rămâne ALTFEL față cei din jur, dar chiar poate schimba lumea, după cum vom vedea, probabil, în următoarea serie a trilogiei. Nu merită să discutăm cu copiii noştri despre asta?
Lasă un comentariu